Greu să împarți banii dintr-o pungă nu prea dolofană, când vine vorba de sport! S-au convins de asta mai toți demnitarii ajunși în fruntea MTS devenit MS, dar Eduard Novak pare că bate toate recordurile de nemulțumire stârnită. Felul în care mai-marele ministerului a tăiat felii de buget pentru 67 din cele 68 de federații recunoscute în România a provocat deja proteste, unele asumate, altele anonime. Asta pentru că, excepție făcând gimnastica, natația și… ciclismul (oare de ce?), toate cu peste 1 milion de lei în plus, mare parte din celelalte ramuri s-au trezit sărăcite la bani, chiar și ultramedaliatul canotaj.
Problema-cheie a bugetului general al sportului o constituie – dincolo de dimensiunile sale mereu modeste – numărul beneficiarilor. Unele voci din sistem spun că suntem țara cu cele mai multe federații sportive din Europa, aproape 70, dintre care numai 27 sunt olimpice (în comparație, Germania are 66 de federații naționale, din care 38 olimpice). Prin urmare, e imposibil să satisfaci nevoile atâtor discipline, fiecare cu structura și orgoliile ei. Cum am ajuns aici? Rând pe rând, șefii MTS/MS au recunoscut organisme reprezentative pentru ramuri cu influență politică ori economică la un moment dat. Și chiar dacă nu toate ajung să primească finanțare consistentă, aglomerația este mare.
De pildă, România nu prea mai e patria străvechii trânte, ci țara luptătorilor, a samurailor și shaolinilor! Avem mai mult de o duzină de federații din sfera artelor marțiale, aproape fiecare stil de luptă cu federația lui, unele fiind chiar dificil de pronunțat: Federația de Arte Marțiale, Federația de Arte Marțiale de Contact, Federația de Aikido, de Chanbara, de Karate, de Karate Kyokushin, de Karate Tradițional, de Karate WUKF, de Kempo, de Pangration Athlima, de Sambo, de Taekwondo-ITF, de Taekwondo-WT, de Vovinam Viet Vo Dao, de Wushu Kungfu. Făcând o paralelă cumva forțată, e ca și când în familia atletismului am avea Federația de Aruncarea suliței, Federația de Maraton, Federația de Săritură în lungime etc. Fără a diminua în vreun fel importanța vreunei discipline sportive și fără a le desconsidera cumva practicanții (destul de numeroși, după cifrele invocate de federații) ori susținătorii, lista e totuși uimitor de lungă.
De altfel, ne putem aminti de războiul declarat de ministrul Elisabeta Lipă, în 2015-2016, „karatiștilor”, ca să folosim un termen generic. Exasperată de divizarea excesivă a acestui segment sportiv, Elisabeta Lipă a amenințat cu tăierea finanțării de stat dacă federațiile în fond înrudite nu se contopesc ori grupează. Valul de furie stârnit atunci de anunțul ministrului a fost de proporții și doar plecarea guvernului Cioloș prin alegeri l-a potolit.
Dar n-ar fi drept să menționăm doar artele marțiale în legătură cu numărul mare de federații de la noi. În România, unele sporturi au replicat sistemul de organizare/afiliere din străinătate, dar altele au decis să-l ignore. Prin urmare, avem Federația de Radioamatorism, de Modelism, de Orientare, de Pescuit Sportiv, de Darts, de Bridge, de Go, de Scrabble, de Table, de Popice (separat de Bowling), de Powerlifting (separat de Haltere), de Biliard-Pool (separat de Snooker), de Minifotbal (separat de Fotbal), de Gimnastică Ritmică (separat de Gimnastică, deși la nivel internațional, ele sunt împreună), de Skandenberg, dar și Federația de Airsoft, ca să pomenim doar câteva. Pe de altă parte, să nu uităm că e recunoscută și Federația de Sport Columbofil, iar Federația Română de Pole Fitness & Sport (sportul la bară) a primit și ea binecuvântarea oficială a MS vara trecută. Cât pe ce să ne alegem și cu breakdance ca federație separată (s-a vehiculat ideea, dar a rămas la Dans sportiv), la orizont zărindu-se, de ce nu?, și o posibilă Federație de Bătaie cu perne, „sport” care a fost oficializat recent în SUA.
Iar pe lângă toate aceste ramuri și rămurele sportive, se face în Parlamentul nostru lobby intens pentru recunoașterea e-sports (adică sporturile electronice, mai simplu zis – jocurile pe computer) ca sporturi în toată regula, insistându-se pe beneficiile economice ale dezvoltării industriei de profil și trecându-se totuși cu vederea faptul că e vorba de o activitate intens statică, fără nicio legătură cu deviza olimpică „Citius, Altius Fortius”, ba chiar cu riscuri pentru sănătatea fizică și psihică a practicanților. Stai să te gândești că mâine-poimâine vom auzi și de Federația de Grădinărit ori de Șotron, dacă tot e vorba de hobby-uri și jocuri transformate în discipline sportive. La urma-urmei, grădinăritul și șotronul tot mai pun mușchii în mișcare.