Home Carte EVENIMENT EDITORIAL | Din „Capcana unui compromis” aflăm cum s-au amanetat trecutul națiunii și sufletul individului

EVENIMENT EDITORIAL | Din „Capcana unui compromis” aflăm cum s-au amanetat trecutul națiunii și sufletul individului

by Razvan Zamfir

Una dintre cele mai importate apariții editoriale ale anului, volumul-premieră al Oanei Stănciulescu inventează practic istoriografia relațiilor dintre Securitate și arheologie. Tema este imensă, în condițiile în care laboratoarele regimului comunist construiau o istorie falsificată a poporului român, iar arheologii erau obligați să adapteze realitatea la rigorile ideologice. Doctrina era noul adevăr, iar istoria trebuia să se conformeze. În lupta pentru modelarea trecutului după chipul Partidului, unii savanți s-au predat, alții s-au pierdut, iar câțiva – puțini, dar notabili – au opus rezistență, asumat sau păcălind instituțiile profund analfabetizate. Aflăm cine și-a vândut conștiința, cum s-a amanetat știința și cine a fost cu un pas mai deștept decât Securitatea în „Capcana unui compromis”, cartea-reper publicată de Oana Stănciulescu după anii pe care i-a petrecut în arhivele CNSAS făcând treaba statului român.

Am citit cândva, în prefața unei cărți pe care nu mi-o amintesc sau pe care nu vreau să o amintesc, o expresie care m-a marcat: „Din cerul adevărului istoric picură sânge”. M-a urmărit, m-a bântuit și m-am întrebat când voi găsi momentul să o rostesc, fără a aluneca în penibil. Citind volumul Oanei Stănciulescu, expresia capătă sens și context. O poți invoca fără să supralicilitezi.

Avem acum o carte-document cu valoare de simbol, pe care trebuie să o deții ca mărturie a unei epoci înnorate din cerul căreia nu picură, ci plouă turnând, sânge.

Departe de imaginea romantic cosmetizată din seria Indiana Jones, arheologia poate părea un domeniu de nișă, rezervat cercetătorilor la nivel de finețe. Dar e de fapt – cu riscul unui clișeu anticipat – și o știință accesibilă celui care vrea să știe de unde am pornit. E fundația istoriei care, odată viciată, pune în pericol adevărul trecutului nostru și ne condamnă să trăim în minciună. Oana Stănciulescu nu doar scrie despre pervertirea cercetărilor arheologice sau chiar a arheologilor de către regimul comunist, ci practică o arheologie a acestui fenomen. Amatorii umorului cinic ar putea aprecia cum, săpând în arhivele CNSAS, autoarea scoate la suprafață ce au îngropat arheologii.

Nu vrem să lezăm orgoliile somităților reale sau închipuite, dar ni se oferă o carte pe care membrii consacrați ai comunității istoricilor nu ar fi reușit să o scrie, explică profesorul Vlad Nistor. Sau nu ar fi scris-o cum trebuie, pentru că e nevoie de o distanță de obiectivizare față de această lume pentru a o putea expune așa cum a fost, fără simpatii și slăbiciuni, arătând ce se întâmplă cu oamenii puși în fața mașinăriei infernare a unui regim opresiv. Unii își negociază conștiința profesională, alții renunță la umanitate, în timp ce foarte puțini găsesc soluția supraviețuirii lăsându-i și pe ceilalți să trăiască.

„Capcana unui compromis” poate fi citită ca o carte de istorie, o carte document istoric sau pur și simplu ca o poveste cu alb, negru și un întreg spectru al nuanțelor de gri. Bine, rău și „mai mult bine decât rău”, toate se regăsesc în lumea pe care Securitatea a forjat-o pentru a schimba istoria și cursul istoriei. Gasiți eroi, antieroi și personaje negative de manual pe care Oana Stănciulescu vă invită să îi ințelegeți nepunând peste faptele lor șablonul vremurilor noastre.

Fără a fetișiza tipăritura, aceasta e o carte pe care trebuie să o dețineți fizic în bibliotecă, să o oferiți sau să o recomandați, ca exercițiu civic și gest de decență. E echivalentul cărturăresc al mersului la protestele pentru drepturile civile.

Bazată pe ceea ce universitarii au numit o excepțională teză de doctorat, cartea e, înainte de orice, asemenea autoarei: onestă. Onestă cu subiectul, cu personajele, cu cititorii. Nu e un verdict, nu e o sentință definitivă de condamnare, e memoria unor generații pe care dictatura a încercat să le distrugă profesional și uman. Uneori a reușit, alteori a forțat unele caractere deosebite să găsească soluții prin care să se ridice deasupra vremurilor. Prinși în „capcana unui compromis” găsim intelectuali îngenunchiați de analfabeți și elite dispuse să cedeze în fața nulităților la putere. Dar tot acolo, în capcană, printre victime, vedem și raza de lumină a cerului din care, cândva, a picurat sânge.

„Capcana unui compromis. Securitatea și arheologia 1947-1967”, Oana Stănciulescu, editura Vremea, București, 2023

You may also like

Leave a Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai recente

Actualitate

Economie

Stiinta

@2023 – Expres Magazin. Toate drepturile, rezervate.