“Dom’le, gata, cu Teambuilding au nimerit-o”, am tot auzit. Da? Pe cine? Nu pe mine.
DAR
Să fim obiectivi.
Nu am lucrat niciodată într-o corporație, însă am prieteni, cunoștințe, foști colegi pe care Dumnezeu nu i-a ferit de această conjunctură. Cred, într-adevăr, că dacă dai la o parte ambalajul “ieftin” și vulgar al filmului, descoperi realitatea din majoritatea corporațiilor de la noi. Din poveștile celor care au lucrat sau încă lucrează în astfel de medii, îmi aduc aminte și identific cel puțin patru colegi de-ai lor, aici, prezenți în film (ca tipologie de om). Concret, observ tiparul angajatului fără păreri personale, al șefului ăluia care folosește șantajul emoțional, al angajatului delăsător, dar ne lovim și de angajatul care chiar se implică și vrea să schimbe ceva.
Așadar, îi pun diagnosticul din primele minute: este o comedie ușoară, accesibilă, plină de clișee. Mi-am schimbat părerea până la final? Nu. Însă revin la ceea ce am scris la început: să fim obiectivi.
Îmi place, totuși, ideea de a aduce împreună oameni din principalele regiuni ale țării, între care, fără un motiv întemeiat, a fost mereu o tensiune, un soi de confruntare.
Deci, filmul îți aduce, la un loc, ardelenii (clujenii, în special), moldovenii, oltenii și… muntenii sau bucureștenii. Se fac glume (slabe) despre fiecare stereotip în parte, iar punerea lor în scenă lasă de dorit. Filmul exagerează anumite comportamente și se bazează pe niște clișee ultra-cunoscute: clujenii se cred superiori și ne chinuie cu accentul lor specific, moldovencele (da, sunt doar femei) sunt frumoase și cam atât, craiovenii sunt niște bețivi, iar bucureștenii sunt un haos.
Eu, una, m-am săturat de veșnicele bancuri cu blonde și moldoveni (poate pentru că sunt și una, și alta). Iar gluma cu oltenii…păi, măi, băieți, nu moldovenii sunt ăia bețivi?
Finalul, însă, a meritat să urmăresc filmul până la capăt, iar dacă ești corporatist, te invit să faci același lucru. De ce? Pentru că finalul e cel care îți arată că ideea nu este cea de a îmbătrâni într-o corporație. De fapt, ideea este să deschizi ochii și să folosești tot ce înveți acolo, pentru a putea avea flexibilitate mai departe, pe piața muncii.
Știu, am fost cam dură. Poate că nu o merită. Este un film comercial, nu artistic și, până la urmă, suntem un popor care e obișnuit cu umorul de tip “Vacanța mare”. Asta ne place, asta ne definește. Vrem un mesaj simplu, ușor de înțeles.
Teambuilding are, totuși, o imagine bună, sunet perfect și… succes, atât în cinematografe, cât și pe Netflix.
