În ultimii 30 de ani, între Crăciun și Anul Nou s-au luat cele mai discutabile decizii, de la atribuirea unor contracte cu cântec, la numirea unor beizadele în posturi bine plătite. De această dată, pe 27 decembrie, guvernul Ciolacu a decis să-l demită pe pe Mihai Dodu din funcția de secretar de stat al Secretariatului pentru recunoașterea meritelor luptătorilor împotriva regimului comunist, adică din fruntea instituției care i-a luat prim-ministrului titlu de revoluționar cu rol determinant.
Am încercat să citesc justificările lui Ciolacu, ajutat de Corpul de Control al său, care și-ar fi propus chiar în urmă cu un an să verifice activitatea instituției, dar s-a brodit să vină cu concluzii abia după ce Marcel Ciolacu a rămas fără certificatul de revoluționar cu rol determinant. Pentru că domnul Ciolacu nu a vrut să fie un simplu revoluționar cum nu a vrut să fie nici un simplu politician, a vrut să fie cu rol determinant.
Principala acuzație a Corpului de Control al prim-ministrului este că Mihai Dodu a încălcat legea protecţiei datelor cu caracter personal. Cu alte cuvinte, Mihai Dodu a vorbit public despre dosarul de revoluționar al lui Marcel Ciolacu. Deși în presă au răzbătutu în ultimele decenii numeroase cazuri de falși revoluționari, dosarele revoluționarilor au fost ținute la secret în ultimele. Este corect? Dacă legea prevede acest lucru, nu ar fi fost o datorie să modifice o lege strâmbă? Cetățenii nu au dreptul să știe ce fapte eroice a înfăptuit un revoluționar? De ce să fie secrete? Abia așa se cunosc eroii. În schimb, dl Ciolacu a preluat modelul predecesorilor săi -mari lideri politici- și a decis noaptea ca hoții să-l schimbe pe Mihai Dodu. A sperat că dacă va lua o decizie în crucea nopții va trece neobservată. La fel a gândit probabil și Florin Cîțu când l-a schimbat pe Octav Bjoza, fost deținut politic, din funcția pe care o deținea.
Să mai amintim faptul că Marcel Ciolacu a dat in judecata Secretariatul de Stat condus de Dodu, aflat, de altfel, în subordinea guvernului, iar primul termen în instanță va fi peste câteva zile, pe 11 ianuarie 2024.
Dar și faptul că de 30 de ani nimeni nu a reuși sau nu a vrut să facă ordine în dosarele falșilor revoluționari, cei care de 30 de ani primesc de la stat bani și beneficii.
Încă o palmă pe obrazul democrației dâmbovițene greu încercate în ultimele decenii, care pare că nu mai poate rezista de la sine, fără ca societatea să nu facă scut împotriva tuturor tentativelor din ce în ce mai dese spre autocrație, spre limitarea drepturilor și libertăților. În acest moment, România seamănă mai mult cu Ungaria cea hulită decât cu o altă țară civilizată din Europa.
