de Nicolae Noica
Pentru constituirea unui sistem bancar în țară, la 23 aprilie 1880 a fost întemeiată Banca Națională a României. Primul guvernator a fost Ion Câmpineanu ( 1841-1889), care ocupa atunci și funcția de ministru de finanțe în guvernul Ion C Brătianu.
Adevăratul ctitor al Băncii Naționale a fost însă Eugeniu Carada (1836-1910), cel care a primit însărcinarea – în anul 1880, de la Ion C Brătianu – de a elabora proiectul de lege pentru organizarea băncii și care apoi este ales director general între 1883-1910.
Spațiile închiriate în clădirea Creditului Funciar Rural din strada Doamnei, în care banca și-a desfășurat la început activitatea, erau improprii. De aceea, la 3 octombrie 1881, Consiliul de Administrație al băncii autorizează achiziționarea locului numit hanul Șerban Vodă. Acesta a fost cumpărat de la Administrațiunea Domeniilor și Pădurilor Statului cu prețul de 800.000 lei aur (art. 2 al contractului de vânzare).
Zona aleasă pentru contrucția sediului Băncii Naționale a României se afla în inima comercială a orașului de atunci, care corespunde centrului istoric de astăzi.
După intrarea în posesia terenului, conducerea băncii a comandat, în februarie 1882, arhitecților francezi Cassien Berrnard și Albert Galeron întocmirea proiectului.
Cassien Bernard va realiza în 1885 și proiectul Școlii Naționale de Poduri și Șosele – Sediul Politehnicii bucureștene din Strada Griviței – iar Albert Galeron a proiectat Ateneul Român. Planurile definitive pentru BNR au fost predate de arhitecții francezi în aprilie 1883.
O comisie formată din inginerii Gheorghe Duca, Constantin Olănescu și Nicolae Cerchez a fost însărcinată cu analiza proiectului. La 27 octombrie 1883, Eugeniu Carada a propus nota următoare Consiliului de Administrație care a aprobat-o. Construirea Băncii Naționale a României se va face direct de către Administrația Băncii, sub conducerea unui arhitect român, putându-se da în întreprindere lucrările parțiale după specialități. Domnul Nicolae Cerchez este numit arhitect primar al construcțiunii, cu obligațiunea de a se supune aprobării Băncii numirea ajutoarelor de care va avea trebuință. Ulterior a fost aprobată propunerea lui N. Cherchez de a-și lua ca ajutor pe arhitectul Constantin Băicoianu.
Inaugurarea oficială a lucrărilor de construcție a BNR a avut loc la data de 12 iulie 1884, prilej cu care în fundația clădirii a fost pus un document ce marchează evenimentul.
Lucrările pricipale ale construcției s-au terminat la sfârșitul anului 1887, iar amenajările interioare, inclusiv mobilierul, au fost executate până în 1890.
Execuția clădirii a fost realizată de Societatea Română de Construcții și lucrări Publice, cu care s-a încheiat un contract la 3 octombrie 1884. Să amintim și alte câteva lucrări executate de această societate. Captarea și aducerea apei în București (1882), Docurile de la Brăila și Galați (1889), Palatul de Justiție din Craiova (1890).
O parte din lucrările speciale executate la BNR au fost contractate cu diferite firme din București. Astfel, lucrările de săpătură și betonare au fost executate de Luigi Giunini și Albert Lanetto, lucrările de feronerie de Andrei Rogalski și P.Georgescu, iar montarea învelitorii de tablă de firma lui Teodor Georgesky.
Este interesant de semnalat că antreprenorul Teodor Georgesky va executa și învelitorile cu tablă de la școala Națională de Poduri și Șosele (1885) și Ateneul Român (1887).
Cimentul a fost adus din Franţa, iar tabla din Germania
Din documentele vremii reiese că multe materiale au fost achiziționate din străinătate. Din România s-a folosit piatră de Rusciuc, cu care a fost placată întreaga fațadă (strs. Lipscani). Din aceeași piatră de Rusciuc au fost executate toate sculpturile exterioare ale clădirii. Cimentul a fost cumpărat din Franța, de la fabricile Lafarge, iar tabla de cupru a fost adusă de la o firmă din Germania. Încălzirea și ventilarea clădirii au fost realizate de firma Wasseleitunger din Viena.
Proiectul, în momentul realizării, ca și astăzi, a răspuns caracteristicilor oricărei construcții bancare. Forma generală a construcției este una dreptunghiulară cu latura lungă – cca 73m, aliniată străzii Lipscani, iar cea scurtă – cca 52 m – reprezintă frontul străzii Smârdan.
La parter se află holul ghișeelor și spațiul rezervat relațiilor cu publicul. El are cca 12,50 m lățime și cca 21,0 lungime, înălțimea maximă fiind de 15.0 m. Parterul este alcătuit dintr-o succesiune de pila ( stâlpi) masive de zidărie, între care erau fixate ghișeele. În partea posterioară a fiecărei pile era montată o casă de bani care se află la îndemâna funcționarului de la ghișeu. Holul este acoperit cu ferme metalice, care au o decorație abundentă din structură. Iluminarea sălii se face prin intermediul unui mare luminator.
Etajul unu poate fi considerat nivelul nobil al băncii datorită funcțiunilor aripii dinspre strada Lipscani: holul de onoare, sala de consiliu, biroul guvernatorului, precum și alte câteva birouri destinate conducerii băncii.
Spațiile de reprezentare de la etajul unu sunt fastuoase și bogat decorate. Accesul la etaj se face pe două scări așezate simetric față de axul pricipal de compoziție al clădirii. Punctul de pornire al rampelor este pus în evidență de către două sculpturi, reprezentând personaje feminine care țin deasupra capului câte un corp de iluminat.
Sala Consiliului de Administrație este fastuos împodobită, dotată cu mobilier Ludovic al XIV – lea, cu scaune în piele de Cordoba și draperii de brocart roșu-purpură. Pe unul din pereți se află o pictură remarcabilă, realizată de Nicolae Grigorescu în anul 1894, cunoscută sub numele de Rodica.
Fațada principală ( str. Lipscani) este decorată cu 6 sculpturi, din care două sunt plasate în fronton și încadrează un ceas, iar celelate patru se găsesc în câte o nișă. Ele reprezintă alegoric Justiția și Agricultura, realizate de sculptorul Ion Georgescu, și Comerțul și Industria, opere ale lui Ștefan-Ionescu Valbudea.
Destul de repede, spațiile existente ale palatului s-au dovedit insuficiente. Până la realizarea soluţiei optime – aceea a construirii unui nou corp- necesitățile au fost satisfăcute printr-o serie de tranformări.
Extinderea suprafeței desfășurate a vechiului palat bancar a fost realizată prin supraetajarea celor patru aripi cu un al II-lea nivel peste parter, destinat birourilor. Planșeul peste etajul unu, realizat din profile metalice, a fost consolidat pentru a suporta noile sarcini și a fost turnat în beton armat. Toate aceste lucrări au fost completate cu refacerea instalațiilor, introducerea telefoanelor și a unei uzine electrice.
În cea mai mare parte, lucrările au fost realizate între 1929 – 1930 de antrepriza distinsului inginer Aurel Ioanovici. Să amintim și alte câteva lucrări remarcabile ale ing A. Iaonovici: palatul Patriarhiei din București, sediul Minsterului Justiției( vizavi de Cișmigiu), Hotel Rex din Mamaia etc.
De-abia în anul 1939 interesele urbanistice ale primăriei s-au pus de acord cu dorința BNR de a beneficia de o nouă construcție. Proiectului noului palat a aparținut arhitectului Radu Dudescu, care a fost șeful Serviciului de Arhitectură al BNR din 1930, și arhitectulului și urbanistului Radu Dudescu Ion Davidescu, care conducea Direcția de cadastru și sistematizare din primăria Capitalei. Trectul de structură a fost început de inginerul Ștefan Mavrodin, vechi colaborator al băncii. După decesul lui la cutremurul din 1940, lucrările de proiectare au fost reluate și terminate de colaboratorul acestuia, inginerul Tudor Constantinescu. În noul proiect el a introdus cele mai noi prevederi europene privind cutremurele de pământ. Noua clădire a BNR este, probabil, printre primele construcții importante din țara noastră care a fost ridicată ținând seama de noile măsuri anitiseismice și a fost realizată între 1940-1959.
