Articol realizat de Prof.ing Nicolae Noica, publicat în ediția print Expres Magazin, din aprilie.
Schițele Ateneului Român sunt prezentate în premieră.
„Românii fără știință, litere și artă nu pot merge înainte, pentru că în timpul în care trăim numai popoarele luminate pot aspira și ajunge la adevărata mărire.”
În jurul acestei idei au înțeles să se grupeze câțiva români adevărați – Nicolae Kretzulescu, Constantin Esarcu, Petre S. Aurelian, V. A. Urechia – care doreau binele și prosperitatea țării.
Inițiativei lor se datorează înființarea în anul 1865, acum 150 de ani a Societății „Ateneul Român”. O adevărată instituție de cultură care prin conferințele sale a însemnat de fapt „începutul dialogului pe care intelectualitatea română l-a întreținut cu publicul.”
Dar marea lor dorință a fost să aibă o casă proprie.
Împlinirea acestui gând din punct de vedere financiar s-a putut realiza din momentul în care omul de cultură Scarlat Rosetti a donat pentru construirea Ateneului suma de 200 de mii de lei –aur. Interesant că și-a scris testamentul pe data de 9 aprilie 1870, în Joia Mare, an în care Paștele a căzut în acele zile, exact ca și astăzi.
Clădirea a început să prindă contur la 26 octombrie 1886, când în prezența Regelui Carol I și a membrilor fondatori ai societății s-a pus piatra de temelie a Ateneului Român.
Cu acel prilej în 1886 s-a întocmit și un act de fundare care a fost pus în fundație și în același timp s-a înscris acest document pe două plăci de marmură (2,75*3m) fixate, în rotonda Ateneului, spre aducere aminte.
În furia sa de a distruge tot trecutul țării, regimul comunist le-a înlăturat brutal în anii 1950.
Astăzi după 65 de ani, am avut șansa să le descoperim într-un subsol al Ateneului în bună parte deteriorate. Sperăm la un act de dreptate, de repunere pe locul lor în măsura posibilității de restaurare. Iar pentru a cunoaște istoria acestui edificiu încercăm să o prezentăm.
Toată lumea știe că Ateneul s-a născut din inițiativa unor români de suflet ajutați de generozitatea publicului și că autorul proiectului este arhitectul francez Albert Galleron. Puțini știu cum a fost lansată această frumoasă chemare: Dați un leu pentru Ateneu!Și mai puțini știu, însă, că la stabilirea concepției tehnico-funcționale și estetice a acestei monumentale construcții un mare aport revine unor personalități ale arhitecturii și ingineriei românești și că edificiul a fost ridicat în mai puțin de 16 luni, grație unei serioase pregătiri tehnice și organizatorice a specialiștilor nostril.
Scarlat Rosetti face prima donație
Înființată în anul 1865, din inițiativa lui Constantin Esarcu, Societatea Ateneul Român se impune ca o permanență în viața culturală a țării.Perspectiva unui local propriu al Ateneului s-a deschis o dată cu prima donație făcută de Scarlat Rosetti „pentru facerea întru această capitală a unei biblioteci publice”, sugerându-se concurenților să se orienteze în planurile lor după modelul noului Palat al Bibliotecii Imperiale din Paris.Formalitățile acestea au prelungit începerea construcției.După încetarea din viață a lui Scarlat Rosetti, suma disponibilă(200.000 lei aur) nu era suficientă pentru realizarea unui local în condițiile pe care le gândise C. Esarcu, care dorea ca „edificiul destinat Artei și Științei să fie monumental”. În asemenea condiții, pentru obținerea unor fonduri suplimentare de cinci sute de mii lei se organizează o loterie publică, autorizată de guvern prin decizia 5859/30 aprilie 1885. În Nota nr. 487/16 octombrie 1885 a lui C. Esarcu, prezentată membrilor biroului Ateneului, se arăta:”Țara întreagă într-adevăr, răspunde cu simpatie la apelul ce am făcut de a se asocia cu noi pentru o operă eminamente națională și participă cu o bunăvoință neobișnuită la loteria ce am organizat în vederea îndeplinirii acestui scop”.
Balul de la Teatrul Național
Și într-adevăr, Gazeta Buzăului, de joi 12 decembrie 1885, face apel „la toți aceia care doresc progresul științei și al literelor, la toți aceia care iubesc întinderea luminei în această țară…să formeze un comitet, care să strângă un fond care să-l trimită Comitetului Ateneului și a mai avea și sarcina de a vinde oarecare bilete ale loteriei Ateneului”; la Teatrul Național se organizează un bal în seara de 30 noiembrie 1885 în urma căruia se cumpără 12.300 bilete a un leu. Tot atunci a fost lansată chemarea “DAȚI UN LEU PENTRU ATENEU”
Tragerea loteriei a avut loc la 22 mai 1886 în Grădina Cișmigiu.Lozul cel mare era în valoare de 75.000 lei, fiind semnat de Nicolae Krețulescu și Constantin Esarcu.Imediat ce s-a dispus de fonduri, Societatea Ateneul Român cumpără, prin Convenția din 21 iunie 1886, de la Societatea Ecvestră Română, locul din str. Episcopiei 6, “precum și materialul de cărămidă aflat în temeliile sale și scândurile de împrejmuire a lui”. Pe aceste temelii “pregătite pentru un circ cu manegiu de cai”, arată chiar arhitectul francez Galleron, “a fost înălțat Palatul Ateneului Român”.
După ce problema fondurilor și a locului a fost rezolvată, comisia pentru executarea localului, spre a urgenta lucrările, a reținut anteproiectul prezentat de arhitectul francez Albert Galleron. Pe acesta îl supune însă expertizei unei comisii formate din nume de rezonanță ale vieții noastre tehnice: arhitectul-inginer Alexandru Orăscu(1817-1894), primul director al Școlii de conductori de poduri și șosele (1851), primul director al Direcției Lucrărilor Publice(1860), primul președinte al Societății Arhitecților români(1891-1894), autorul localului vechii Universități din București (1857-1869), al hotelului Bulevard, arhitectul-inginer Ion Mincu(1852-1912), personalitate de frunte a arhitecturii românești la răscrucea veacurilor XIX și XX, fondatorul curentului cunoscut de specialiști sub denumirea de neoromânesc, militant activ pentru o arhitectură modernă, inspirată din tradițiile românești, autor al Casei Lahovary, “Bufetul” din Șos. Kiseleff, Școala Centrală de fete (1890-1894);arhitectul-inginer I.N.Socoloescu(1856-1924), unul din fondatorii Școlii superioare de arhitectură din București(1892), redactor-șef (1890-1894) al primei reviste românești de specialitate Analele de Arhitectură, autor al fostului Palat de Justiție din Craiova(1890), azi Universitate, Casa Ionescu Gion din București(1891), primăriile din Pitești și Călărași etc; inginerul –arhitect Grigore Cerkez (1850-1927), profesor la Școla de poduri și șosele și la Școala superioară de arhitectură, autor al Casei Dissescu( azi Institutul de Istoria Artei), al Institutului de arhitectură din București, autor al primei retaurări moderne a unui monument istoric Biserica Sf. Nicolae Domnesc din Curtea de Argeș(1912) și inginerul N. Cucu Starostescu(1851-1912), inginer-șef al Municipalității orașului București la sfârșitul veacului trecut, director al Societății Române de Construcții și Lucrări Publice, autor al proiectului uzinelor Grozăvești, podului de pe Argeș la Copăceni.
“Lumina să vie dinspre Nord”
Raportul prezentat de comisia mai sus amintită, la 16 mai 1886, sublinia că a avut în vedere la cercetarea ce a făcut anteproiectului „să nu neglijeze nimic pentru a se asigura atât buna organizare a deosebitelor servicii, cât și toate garanțiile de confort , și mai cu deosebire de siguranță indispensabilă oricărui edificiu destinat a conține nu numai o mare aglomerațiune de persoane, dar și însemnate colecțiuni de bogății literare sau artistice”, de asemenea “prevenirea oricărui incendiu sau chipul de a-I nimici efectele “, precum și “să i se dea toată soliditatea cuvenită și să i se imprime în cele mai mici detalii un caracter înalt de seriozitate, justiție și rațiune”. Să reținem câteva din observațiile și recomandările făcute.Astfel, analizându –se “partea constructibilă a edificiului” se subliniază lipsa calculelor care să poată justifica dacă “grosimea actuală a zidurilor de temelie ar putea să suporte fără pericol greutatea construcțiilor viitoare “ și dacă dimensiunile zidurilor prevăzute a susține cupola “sunt destul de puternice pentru a rezista greutății acesteia și împingerile laterale”. Pentru realizarea încăperilor bibliotecii destinate să adăpostească “cărți de valoare, manuscrise prețioase etc” se arăta că ”va trebui ca prin alegerea materialelor ce au să intre în construcție” acestea să fie apărate “în contra incendiilor”. În ceea ce privește luminatul la bibliotecă și muzeu, acesta se recomandă a se face natural , iar la muzeu , se cerea ca “lumina să vie dinspre nord pentru a feri obiectele expuse de reflexurile de lumină, foarte vătămătoare pentru tablouri cu deosebire”.
Aplicarea plafonului sălii de spectacol imediat sub acoperișul cupolei conform anteproiectului este considerat “greșită”. De aceea se cere “a se reserve o arecare distanță între plafon și acoperișu “, deoarece spațiul este necesar pentru “inspectarea” la anumit interval a șarpantei acoperișului, pentru unele reparații parțiale ale plafonului, cât și pentru instalarea diferitelor aparate ce servesc la luminarea sălii de spectacol. Prin analiza făcută, comisia a ajuns la o serie de concluzii ce au impus schimbări radical în anteproiect.Acestea sunt cele care, în final, au condus la realizarea unui edificiu funcțional, esthetic și cu un grad de durabilitate și siguranță remarcabil, lucru din plin confirmat de implacabilul arbitru ce este timpul cu vicisitudinile sale.
La 26 octombrie 1886, se pune piatra fundamentală
Fără îndoială, există o sumă de date tehnice cuprinse în documentele cercetate, care susțin această nouă perspectivă. Fapt este că, la 24 mai 1886, arhitectul Galleron se angajează a-și reface proiectul pe baza recomandărilor înaintate de comisia de expertiză română.
Pentru nu a mai întârzia lucrările, comisia pentru executarea palatului se întrunește la 20 iunie 1886 :
-numirea arhitectului C.Băicoianu ca architect diriginte;
-darea în licitație numai a construcției de roșu la care sunt invitați:Societatea de Construcții, ing. Cuțarida și ing. C.Olănescu, arh. I.Socolescu și Dobre Nicolau.
Lucrările de roșu au fost date spre execuție antreprenorului Dobre Nicolau, din București, str. Știrbei Vodă 116, ce ofertase”cu un scăzământ de 5 lei la sută sub deviz “
-cu care se încheie contract la 1 iulie1886. În contractul încheiat se preciza că antreprenorul are obligatia de a “conduce lucrările cu cea mai mare activitate “ pentru a le termina la terminul stabilit.În privința materialelor , se specifica sarcina serviciului de arhitectură al Ateneului Român de a pune la dispoziția constructorului “toată pietrăria ce va trebui ca să se așeze de-odată cu ridicarea zidăriilor pe unde va cere trebuință, toate grinzile de fer cu lungimile esacte după locuri, toate coloanele de fontă sau fier și orice va trebui în construcție afară de cele prevăzute în seria de prețuri care a servit la licitație, se va da la timp asemenea și învelitoarea “.
Ca anexă la contract găsim și seria de prețuri pe baza căreia antreprenorul Dobre Nicolau se angaja la 27 iunie 1886 să execute lucrările.
Pentru a se putea ataca lucrările la 1 septembrie 1886, Albert Galleron prezintă o parte din completările solicitate și un memoriu în care arată că “ pentru a conserva la edificiu un aspect monumental se aplică adesea și cu mare succes sistemele de a întrebuința osatura metalică pe zidărie“, subliniind mai departe că”această osatură constituie un ansamblu foarte solid și indicat în particular țărilor supuse la cutremure de pământ “. Primăria orașului București eliberează autorizația de construcție nr.140 din octombrie 1886. În aceste condiții, la 26 octombrie 1886, ora 2 după-amiază s-a pus piatra fundamental a Palatului Ateneului. Clădirea Ateneului s-a realizat în două etape.În prima, situată între 1886-1889 s-a zidit clădirea propriziu-zisă, corpul principal, deasupra căreia s-a ridicat cupola.În cea de-a două etapă, 1893-1897, s-a adăugat o anexă lipită în spatele edificiului. Deși este bine cunoscută împărțirea interioară, reamintim că, prin patru”scări încolăcite “ , se ajunge la sala mare de conferințe și concerte, “ încăperea de căpetenie a edificiului“ cu un diametru de 28,5m și înălțime 16 m. Sala are deasupra un plafon suspendat prin intermediul unor tiranți(bare de oțel) de șarpanta metalică a cupolei. Șarpanta acestei cupole, remarcabilă prin formă și simplicitatea construcției, precum și prin eleganță și ușurința sa, este executată din oțel moale. Ea este alcătuită din 20 căpriori dispuși radial, inel de închidere central și inele de “încingere “ .
Căpriorii sunt alcătuiți dintr-o inimă de tablă și două cornier formând o secțiune T. Ei reazemă la partea superioară pe inelul de închidere și la cea inferioară pe zid. Diametrul interior al cupolei este de 29.16 m, iar înălțimea de 13 metri. Greutatea șarpantei, împreună cu cadrele ferestrelor, este de 42.000 kg, ceea ce înseamnă 63kg/m2 suprafață de învelit.
Proiectul și construcția au fost făcute de firma Beuchelt din Grunberg- specializată în poduri și construcții metalice, cu care se încheie un contract la 9 februarie 1887. Contractul prevedea la punctual 11 că “firma va răspunde de furnitură timp de 2 ani de la recepțiea provizorie “.
Al Odobescu- încântat de „măiatra urzeazlă a acoperișului “
Inginerul proiectant a fost I. Schwalbach. Deoarece s-a presupus că tencuiala, împreună cu decorația plafonului, ar putea să crape prin dilatația acestor bare(tiranți), s-a afectutat un calcul ( la 1886!), ținând cond de influența temperaturii asupra deformațiilor și eforturilor produse în aceste bare, concluziile fiind confirmate ulterior de realitate. Confecția metalică a cupolei sosește în țară în a doua jumătate a lunii mai. Montajul cupolei începe în iunie 1887 și se termină în luna noiembrie.
Despre acest montaj se exprimă foarte plastic Al Odobescu în anul 1888/14 februarie: „ Acoperișurile au fost încheiate numai din fier și din zinc si foarte nimerit s-au potrivit în măiastra lor urseală ca să rabde și gerul iernii și arșița verii, căci – fie spus- junele arhitect dirigente mi-a comunicat curioasa informație că între cele 30 de grade de căldură din iulie trecut când s-a așezat învelitoarea domului și cele 28 de grade sub zero de acum vreo lună, adică în nemaipomenita la noi preumblare a mercurului termometric pe un spațiu de 58 de grade, fierăria Ateneului s-a dilatat numai cu 12 cm„. Cupola centrală, acoperită cu zinc, se termină cu un coronament ornamental din care răsare tripodul care amintește de o capodoperă a arhitecturii grecești – monumetul choragic al lui Lysicrat ( denumit și “felinarul lui Demostene”), simbolizând premiul ce se acorda învingătorilor eleni din luptele poetice, de oratorie și artistice.
Storck – autorul scărilor
Pentru lucrările de finisaje exterioare și interioare s-au folosit materiale de cea mai bună calitate, iar execuția a fost încredințată unor meșteri și artiști pricepuți. Să reținem doar că execuția celor patru scări de marmură de Carrara a fost contractată cu sculptorul C. Storck , căruia i s-a cerut, totuși, ca înainte de începerea lucrărilor să depună „o mică probă de scară lucrată gata”
Lucrările de stuc pentru imitația marmurei la coloanele rotondei centrale sunt opera fraților Axerio din Slănic Prahova (ce aveau și o reputată fabrică de ipsos), pentru care li s-a conferit medalia Crucea de cavaler.
Lucrările au fost executate într-un ritm foarte alert, astfel că, la 10 noiembrie 1887, erau terminate lucrările de zidărie, acoperiș, tencuieli, închideri laterale, tâmplărie ferestre, geamuri, lucrări ce se ridicau la valoarea de 513. 797, 52 de lei.
Inaugurarea
La 14 februarie 1888, ora 8,.30 seara, ciclul de conferințe anunale s-a deschis în noul local, într-o sală mică de la parter, căci sala cea mare nu era încă terminată în interior. Monumentualul edificiu a suferit mari avarii în urma bombardamentelor aviației germane din 1944. Refacerea clădirii s-a făcut pe baza generozității publicului român care a răspuns și de această dată la apelul public lansat de comitetul Ateneului, prin care se spunea „că se dorește ca grandioasa construcție să renască prin aceeași dragoste a publicului, a cărui înălțare spirituală este însăși rațiunea existenței sale”.
Lucrările de proiectare și refacere a construcției avariate au fost executate sub conducera ilustrului nostru constructor, cel care a fost inginerul Emil Prager. În Fondul Ateneului Român de la Direcția Generală a Arhivelor Statului, în dosarul 5/1944, se păstrează pe 131 de pagini ( fila 17 – fila 138) numele celor ce au subscris pentru repararea locașului. Să reținem câteva nume- Ș Dimitrie Pompeiu 7.000, profesor Dragomir Hurmuzescu 30.000 lei, Ioan Jalea 10.000 lei, Ion N 2.000 lei, Iacovache Noica 1.000 lei, Ion N. Solacolu 5.000 ,. Constantin Chirișescu 10.000 lei, inginer I.S. Antoniu 500 lei, Horia Hulubei 20.000 , D. Hagiescu 1.000 lei, clasa a VII- a B Liceul lazăr, clasa a 5-a B Liceul Lazăr 6.200, eleve clasa I Carmen Silva 3.350 lei.
Cutremurul din 4 martie 1977 a produs o serie de avarii ce au fost în scurt timp remediate. Cutremurul din august 1986 și cel din luna mai 1990 au produs fisuri în pilaștrii de zidărie (deasupra inelului de rigidizare) și în zidăria portantă a sălii de concerte, în zona portalului de intrare, afecând fresca interioară.
Iată, pe scurt, câteva date privind construcția Ateneului Român. Generației noastre îi revine nobila misiune de a restaura și conserva acest edificiu pentru a-l transmite viitorimii.
