De Andreea Munteanu
L-am întâlnit, prima oară, pe părintele Mihail în Bucureşti. Venise cu treabă la Patriarhie şi nu ştia cum să plece mai repede înapoi acasă. Sper să nu se supere că dezvălui parte din conversaţie, dar îmi pare relevantă pentru acest articol şi inofensivă pentru domnia sa. “Nu mă pot odihni în Bucureşti, nu ştiu cum de trăiţi aici. E atâta zgomot, atâta poluare încât mă cuprinde anxietatea de câte ori sunt nevoit să rămân peste noapte. De fiecare dată, abia astept să ajung acasă, în Poiana Liniştii”, spunea.
Pentru că părintele e o fire energică, bonomă, veselă,un om updatat la tot ce înseamnă viaţa modernă – telefon mobil, internet, comunicare online, m-a mirat un pic faptul că îi e greu să se adapteze tumultului, gălăgiei şi ritmului sacadat în care curge viaţa din capitală. Şi m-am întrebat cum o fi să trăieşti într-o Poiană a Liniştii. Mai ales că sună atât de frumos această denumire – Poiana Liniştii -, te duce cu gândul la un fel de anticameră la Rai.
La jumătate de an de la această întâlnire, aveam să mă conving că părintele Mihail, egumenul Schitului Vovidenia din Neamţ, era perfect îndreptăţit să se desprindă greu de acasă. În drum spre Mânăstirea Neamţ, un drum o ia la stânga, urcând agale o costişă lină. După câteva sute de metri, liniştea deplină e înviorată de cântări bisericeşti care se aud în surdină. Nu ştiu dacă se aud în fiecare zi, noi am nimerit acolo, ce-i drept, la moment de sărbătoare, a doua zi de Paşti. Verdele proaspat al poienii care ţi se deschide în faţa ochilor e maiestuos contrastat de turlele albe ale bisericii. Câteva căsuţe ţărăneşti punctează decorul idilic. În dreapta, se afla o altă casă, mai pricopsită, despre care am aflat că fusese construită de Mitropolitul Visarion Puiu drept casă arhierească, dar a ajuns să fie folosită drept reşedinţă de vacanţă de scriitorul Mihail Sadoveanu.
Bine situat în ierarhia politică la vremea sa, acuzat de unii că ar fi făcut compromisuri pentru poziţia sa socială şi pentru bani, Sadoveanu a fost, totuşi, în afară de un mare scriitor, şi unul dintre protectorii Schitului, dar şi a altor aşezăminte bisericeşti din Moldova. Şi, dacă a avut păcate, şi le-a spălat astfel, crede părintele Mihail, o adevărată enciclopedie în materie de Sadoveanu, viaţa monahală, muzică, artă şi multe altele. Dacă îl prindeţi într-o zi bună, v-ar putea chiar şi cânta la pianul scriitorului din fosta reşedinţă devenită acum muzeu.
Şi, credeţi-mă, cântă frumos, iar pianul nu e orice fel de pian, ci unul de foarte înaltă calitate. Revenind, la luminile şi umbrele lui Sadoveanu, poate e şi meritul lui că în vremea comuniştilor candela de deasupra altarului de la Vovidenia nu s-a stins niciodată. Şi, cu siguranţă, e meritul lui că avea gusturi bune – 10 minute petrecute pe veranda casei de la Vovidenia îţi încarcă sufletul cu pace, tihnă şi frumuşete.
O vizită la Schitul Vovidenia te apropie de Dumnezeu, de origini, de esenţial, te vindecă de griji, te alină şi te inspiră. Acesta ar trebui să fie şi rolul unui asemenea aşezământ, de pansament pentru spiritul omului agitat care se iroseţte uneori în prea multe direcţii. M-a impresionat corul de tineri care se adună la fiecare sărbătoare acolo – unii studenţi, alţii încă elevi, toţi nişte copii frumoşi cu voci îngereşti, care cântă cu drag şi chiar muncesc cu drag la schit în vacanţele de vară. Toţi veseli, optimişti, educaţi , cu figuri senine, atât de diferiţi de mulţi dintre adolescenţii încrâncenaţi şi dezorientaţi pe care îi vedem adesea în jurul nostru.
Merită să faceţi un popas la Vovidenia dacă vă propuneţi un periplu pe la mânăstirile din Moldova. În apropiere, puteţi vizita Rezervaţia de Zimbri Dragoş-Vodă, Parcul Natural Vânători, casa lui Ion Creangă de la Humuleşti – remarcabil restaurată şi întreţinută- şi impresionanta Mânăstire a Neamţului. Nu departe, se află Cetatea Neamţului şi Mânăstirea Putna. De asemenea, în apropiere se află mânăstirile Agapia şi Văratec.
Când părintele Mihail va reuşi să-şi realizeze planul – câteva camere pentru pelerini şi turişti, “dar neapărat fiecare cu baia proprie” – va fi o bucurie să vă petreceţi acolo câteva zile în care să vă bucuraţi de linişte şi de împrejurimile impresionante. Pentru planul acesta, are de găsit nişte binefăcători cu suflete mari. Sunt convinsă că nu va mai dura mult până atunci pentru că întotdeauna oamenii buni se adună cu alţi oameni buni.
WWW.casesicalatorii.ro
