Unii dintre dumneavoastră probabil că nu aţi auzit de el. Deşi unul dintre cei mai buni jurnalişti pe care i-a avut România de-a lungul timpului, Dan Goanţă şi-a trăit viaţa într-o discreţie totală.
A făcut reviste, jurnale, emisiuni de televiziune şi de radio, a vorbit la microfon, a scris cu un umor demn de Ilf şi Petrov. Un jurnalist complex, rar.
Dar mai mult decât atât un om extrem de bun şi de generos, un om lipsit de răutăţi, ranchiuni, un om care i-a iertat cu nobleţe şi pe cei care au greşit faţă de el.
Un om pe care, aşa cum spunea un coleg, aţi fi vrut să-l cunoaşteţi.
Au fost norocoşi toţi cei care l-au întâlnit, pentru că Dan Goanţă este un model de bun simţ, instructie, caracter şi bunătate.
A murit în urmă cu exact 5 ani, pe 28 septembrie 2005, la vârsta de 50 de ani.
Dacă nu s-ar fi întâmplat asta, astăzi multora dintre noi ne-ar fi fost mai bine şi mai uşor. Pentru că un jurnalist, un prieten şi un om ca Dan Goanţă e greu de găsit.
“Da, mă tem de septembrie!“, spunea Dan Goanţă , ca o premoniţie neagră, în unul dintre ultimele texte pe care ni le-a lăsat.
