Mihai Eminescu nu a fost doar Luceafărul poeziei românești, ci și un excelent jurnalist, adică unul extrem de INCOMOD. Spre deosebire de ceilalţi, el nu a putut fi cumpărat, nu a fost convins cu niciun chip să renunţe la principiile sale, lucru greu de acceptat și atunci, dar și acum. Iată ce spunea Eminescu despre corupție:
„Nimic nu e mai periculos pentru conştiinţa unui popor decât priveliştea corupţiei şi a nulităţii recompensate […]. Această privelişte îi ia poporului încrederea în valoarea muncii şi în siguranţa înaintării prin merit. Dându-le zilnic exemplu că, fără a şti ceva şi fără a fi muncit, cineva poate ajunge bogat şi om cu vază […] contagiul intelectual devine din endemic epidemic, trece de la restrânsul grup […] la grupuri din ce în ce mai numeroase de cetăţeni.” Mihai Eminescu, Opere, XIII, Editura Academiei RSR, Bucureşti, 1985, p.124
„Voi arătaţi prin zilnică pildă că corupţia e mijlocul cel mai lesnicios de trai în România. Acesta este spiritul cel rău care desface societăţile româneşti şi le nimiceşte pân-în sfârşit; acesta este veninul care dă loc la mişcări sociale şi la nemulţumire […] contribuie a destrăma spiritul public, a-l face să nu mai crează nici în drept, nici în bine, a nu mai aştepta nimic de la muncă, totul de la tertip şi de la apucătură”, Mihai Eminescu, Opere, XIII, Editura Academiei RSR, Bucureşti, 1985, pp.111-120
2 comments
Domnule Razvan Zamfir. Mi-a atras atentia un pasaj din preambulul articolului Dvs. : “…Principiul contributivitatii, universal acceptat ca just …”. O fi just, dar poate pentru gura-casca sau pupatori-de-moaste, dar nu pentru oameni cat de cat instruiti. Sa ma explic : sunt profesor de matematica ( liceu) , gradul I cu 35 de ani vechime si am un venit lunar “in mana” de 1900 de lei. Salarul nu mi l-am decis eu; astfel, contributia mea la fondul de pensii este mult mai mica decat cea a unui procuror. Nu consider ca munca mea este mai putin importanta pentru societate decat cea a unui procuror si nici nu am vreun complex in cazul in care s-ar face o comparatie valorica a facultatilor absolvite ( Drept versus Matematica). In consecinta, eu sunt umilit in viata activa, urmand ca sa fiu sanctionat a doua oara la pensie, pentru ca, nu-i asa, am fost lenes si am contribuit mai putin. S-ar putea ca in tari cu democratii consacrate principiul contributivitatii sa functioneze; numai ca acolo, cetatenii sunt platiti echitabil in viata lor activa. Cetatenii acelor tari nu apartin unui stat de tip politienesc, ca la noi, unde magistratii sunt platiti dupa cum deschid sau inchid dosare la ordin politic, iar functionarii de rang mai mult sau mai putin inalt sunt platiti bine, culmea, ca sa nu fure.
Reiau parte din citat : “UNIVERSAL acceptat ca just…”. Ce intelegeti prin universal? Daca va referiti la indivizii ce alcatuiesc clasa politica, precum cetateanca Jipa pe care tocmai ati sapunit-o in articol, artunci va pot intelege. Daca universalitatea aceasta include toti cetatenii acestei tari, atunci v-as spune ca sunteti departe de adevar. Nu putem clama universalitatea acceptarii acestui principiu doar pentru ca alesii politici o sustin. Atrag atentia ca acestia din urma au ajuns “la butoane” in urma unor optiuni de tipul “cel mai mic rau posibil” astfel incat , precum bine stiti, titula de reprezentanti ai neamului este in Romania, o forma fara fond.
Imi cer scuze dar comentariul se refera la articolul „Politicienii de care….” si a fost postat aici din eroare.