Exista tari pe harta lumii, cu granite, cu graniceri, cu simboluri si cu steag, cu limbi si reguli gramaticale, cu reguli si constitutii, cu obiceiuri… fiecare e frumoasa in felul ei si frumusetea e la vedere, e un peisaj, un dans, arhitectura, strazile, parcuri.
Dar exista tari pe harti invizibile unde granitele psihologice par sa creeze cele mai adanci si grave zone de conflict, acolo notiunile isi pierd sensul, adevarurile sunt amestecate, minciunile disecate si bunul simti naufragiat. Sunt acele tari din mintea noastra unde experimentam toate ororile autocunoasterii, acolo unde acceptam schimbarea profunda a eu-lui pentru ca ne-am lasat fermecati de ideologii sau minciuni rostite de 1000 de ori!
Am inceput sa ma gandesc la asta cand eram in avion si rulam spre poarta de debarcare de pe Aeroportul Otopeni. Pilotul ne-a anuntat ca am aterizat in siguranta, temperatura la sol, ora (ce ironie, am aterizat in siguranta in iad, iadul are ora si temperatura rezonabile!).
Veneam dintr-o alta tara, unde un scandal la nivel inalt monopoliza buletinele de stiri, un primar al unei regiuni cheltuise 10.000 de dolari pentru o lucrare considerata ca nefiind prioritara de catre comunitate. Evident demisia a fost prima, apoi fondurile pentru acea regiune au fost inghetate si acum urmau alegeri. Hmm, in fine! Peste tot observasem ca oamenii primesc rest cativa centi sau chiar un cent, pe care ei nu-l lasa niciodata vanzatorului, iar eu il lasam. Se scumpisera alimentele si asta era un subiect de discutie pentru toti. Eram oarecum contrariata pentru ca pe mine niciodata in tara nu m-a deranjat ca painea e mai scumpa cu un ban sau pentru ca fructele sunt mai scumpe, desi suntem o tara producatoare.
Intr-o seara, cand nepoata mea a hotarat sa o duc a doua zi la banca sa-si schimbe monedele in bani, fiindca isi dorea un cos pentru bicicleta ei, am rasturnat impreuna bolul plin de monede si ne-am apucat de numarat. Erau 364 de dolari, bani adunati din restul pe care eu niciodata nu-l luam de pe tejghea. Eram uluita ca micul bol ascundea practic o comoara! Nepoata mea lua intotdeauna restul la cumparaturi si avea o placere nebuna sa-si umple toate buzunarele rochitelor cu monede care noua ne prisoseau prin fundul gentii sau in buzunare uitate. Si, mai mult, nu-si contabiliza “prada”, ci pur si simplu incerca sa-si umple cat mai repede bolul!
Apoi, am sesizat ca principiul “timpul inseamna bani” e foarte bine gandit in Codul muncii. Nu esti platit cu un salariu pe luna, “pentru intreaga activitate”, ci esti platit la ora; o ora de munca valoreaza cat de bine si de pregatit esti si sti sa negociezi! Brusc, m-am gandit cat costa un minut de munca in Romania. Adica timpul necesar pentru a semna o hartie care iti aduce un profit de milioane! In tara de unde veneam, un milion se facea in 2-3 generatii care dezvoltau o afacere sau, de ce nu, mai multe. O tara unde profitul era de cele mai multe ori de ordinul zecilor sau sutelor de mii pe an.
Dupa ce am inceput, in mintea mea, sa jonglez cu “numere mici” si venituri normale am revenit acasa unde au inceput sa-mi treaca pe langa urechi expresii precum „contract de 2 milioane de euro”, “o paguba de 4 milioane de euro” etc. Si tot asa, milioanele par sa fie reginele numerelor… o casa de 2 milioane de euro, o masina de 500.000 de euro, totul de-a dreptul halucinant! Daca in tari considerate lideri mondiali ai economiei (si democratiei), vehicularea unor asemenea sume este aproape inexistenta, iata ca in Romania acesta desensibilizare pe o populatie deja pauperizata pare un experiment reusit. Fiindca, si daca butonezi timp de o saptamana canalele tv, sunt slabe sansele sa auzi de vreun prejudiciu de „doar” patru zerouri. In conditiile astea, cum ar mai putea un cetatean din Romania sa se simta revoltat daca un primar delapideaza 10.000 de Euro? Cum? Cand, la noi, un milion pare un joc de copii, transat intr-un minut printr-o semnatura pe contractul masluit?
Concluzia e simpla: Pare ca mental suntem pregatiti sa acceptam furtul, minciuna si excrocheria ca fiind comportamente dezirabile la nivel inalt. Dar aici suntem deja dincolo de Romania pe care toti o iubim, si intram deja in zona granitei mentale periculos de bine pazite de cuvinte fara sens si oameni care stiu sa-si ia apararea prin intoxicari si manipulari intolerabile pentru o tara care se pretinde democratica.
Granita psihologica a fost bine delimitata in mentalul romanului, am devenit de mult sclavii unei lumi ireale unde inflatia de zerouri, excursii exotice, case gigant, masini scumpe, pantofi si posete, bijuterii si ceasuri, limbaj agresiv sau chiar avantaje material contra unor partide de sex, au inlocuit un alt sistem de valori corect. Poate si din aceasta cauza, urechile noastre, prea tocite de asemenea “atacuri energetice”, par imune la sume mici, la un vocabular neadecvat, la un comportament pasiv-agresiv.
Si, totusi, daca ne straduim… Daca impartim salariul lunar la numarul de ore lucrate? Daca ne intoarcem la profesiile noastre si la cat investim din viata si din timpul nostru, din energia si efortul nostru intelectual, daca ne intoarcem la acea valoare intriseca a noastra, o sa mai putem sa fim atat de indulgenti cu suma mica revenita ca venit lunar? Dar cu sumele care dispar pur si simplu din bugetul pe care noi il alimentam? Oare o sa recuperam acel bun simt elementar de a nu accepta un post in care nu avem competenta si nici pregatire? O sa ne mai dorim vreodata sa schimbam ceva pentru a face un sistem functional in domeniul nostru de activitate?
Daca ne gandim la noi si la copiii nostri, vom mai fi atat de indulgenti cu faptul ca, desi milioanele dispar, nu exista zeci de mii pentru o operatie urgenta si necesara supravietuirii? Vom mai accepta scuze?
Ma gandesc ca daca un copil de 5 ani poate obtine, strangand maruntisul, o suma frumusica, un stat intreg nu poate fi atat de nesabuit incat sa nu aiba rezerve! Poate, daca iesim din logica impusa mental de un aparat de propaganda care ignora realitatea imediata si vinde povesti si scuze, am putea sa suprapunem cele doua granite – mentale si geografice – atfel incat Romania sa devina cu adevarat o entitate!
