România are din ce în ce mai mulţi politicieni de mâna a doua, iar anul 2014, presărat cu dispute politice şi două scrutinuri electorale, plus războiul surd pentru modificarea constituţiei, va demonstra din plin acest lucru. Rezultatul este, pe termen lung, tot în detrimentul politicienilor, deoarece românii nu mai au încredere în nimeni, cu atât mai puţin în partidele nou apărute, formate din clone sau rebuturi ale celorlalte formaţiuni.
În teritoriu, baronii şi baroneţi locali sunt mult mai interesaţi de propriile afaceri şi aranjamente decât de interesele naţionale sau măcar de interesele propriilor partide. Par nişte clone nereuşite ale liderilor lor politici, cel puţin la nivel declarativ, pentru că, în realitate, fiecare dintre ei îşi vede doar lungul propriului nas, ori adâncimea propriului buzunar, iar, în unele cazuri, nici pe acelea. Dovadă stau numeroasele acte de corupţie cercetate în continuare de DNA, devenită duşman principal pentru USL, dar pe care guvernarea are din ce în ce mai puţine şanse de a o suprima. USL are deja două majorităţi: una mare, care a ajuns la aproape 80% – PSD, PNL, PC, UNPR, jumătate din PP-DD, UDMR (din umbră), dar şi alte minorităţi naţionale, dar şi o majoritate din care poate fi exclus PNL, la o adică. Acelaşi lucru a reieşit şi din calculele făcute de liberali, care au dus la surprinzătoarea împăcare temporară, parafată în urmă cu o săptămână. Din păcate, această majoritate a fost folosită până acum în special pentru ignorarea marilor proiecte, dar şi pentru promovarea unor legi care îi favorizează pe corupţi şi pe baronii de partid cu probleme penale. Constituţia, baronizarea locală prin descentralizare, Roşia Montană, aşa-zisa Lege a amnistiei, toate au scopul precis de a favoriza anumite persoane şi de a limita viitoarele anchete de corupţie pentru anumite categorii de politicieni români.
Chiar şi ultima declaraţie de dragoste dintre PSD şi PNL, făcută în urma unei serii întregi de concesii, pare să nu fie altceva decât un număr de circ, menit să preceadă marile tumbe electorale care vor avea loc înaintea alegerilor prezidenţiale. Interesant este că, în cazul în care noua Constituţie nu va fi adoptată, iar PSD va decide să îşi desemneze un candidat propriu la prezidenţiale, după ce va lua grosul locurilor eligibile şi la alegerile europarlamentare, liberalii nu vor mai avea timp să se reorienteze pentru atragerea simpatiilor de dreapta şi ar putea avea soarta PNŢCD, asta în cazul în care, până atunci, nu vor fi înghiţiţi de valul roşu al PSD.
Liberalii au acceptat un compromis care poate deveni începutul sfârşitului pentru ei, conştienţi că nu sunt capabili să atragă simpatia electorală de dreapta în mod real, neavând şanse la o felie de guvernare fără sprijinul PSD. Opoziţia de dreapta nu are, momentan, nici un candidat care să-l poată întrece pe Crin Antonescu, ceea ce înseamnă că, pentru cei rămaşi în afara guvernării, singura şansă va fi atragerea unei personalităţi puternice, independentă politic, prin care să capteze simpatia populară în timp scurt, cum este, de exemplu, numele lui Mugur Isărescu. Fuziunile de dreapta nu au dus, până acum, decât la formarea unui ghemotoc de pâine, din câteva fărâmituri, iar eşecul acestor partide, moşite indirect de Traian Băsescu vesteşte, într-un fel sau altul, finalul unei perioade de glorie a PDL şi a dreptei, în general.
Perspectivele pentru 2014, un an cu alegeri prezidenţiale şi europarlamentare sunt sumbre, în condiţiile în care nici USL nu a pus nimic bun în locul încercării de acaparare a întregii puteri de decizie, încercată de PDL înainte de parlamentare, iar acum, din contră, ofensiva actualei guvernări este presărată cu noi şi noi gafe. În 2014, conflictele politice şi toată viaţa economică şi socială vor fi subordonate celor două campanii electorale. Aproape tot ce vor întreprinde politicienii va fi sub spectrul alegerilor.
S-ar putea ca alegerile de anul acesta să ne dea înapoi cu mulţi ani. Dacă USL îşi va pune şi un preşedinte al statului, dictatura mult-visată de Băsescu se va transfera la gruparea roşie. În afară de atacurile ţintite de interese personale ale lui Traian Băsescu, în acest moment, USL practic nu are opoziţie, iar acesta este un motiv de îngrijorare pentru sănătatea politică a acestei ţări, în viitor. Tentativa de amnistiere a tuturor pedepselor până la patru ani sau modificarea Legii ANI sunt deja două exemple de decizie dubioasă, care atrage atenţia asupra derapajului politic al viitorului, singurul scop fiind întărirea curelei de transmisie între partide şi clientela politică, între administrarea statului şi interesul personal, prin corupţie la cel mai înalt nivel. De ce nu pot alege politicienii sau reprezentanţii administraţiei între serviciul călduţ la stat şi viaţa economică privată? Din cauza potenţialelor „foloase necuvenite”, care îi mână, în realitate, „în lupta politică”, toate traducându-se prin corupţie. Actuala putere nu vrea să pedepsească, însă, infractorii, ci schimbă legea după ei!
