Avocatul Dan Chitic era beat când i-a adresat injurii preşedintelui şi singurul care l-a atins pe acesta a fost un ofiţer SPP care i-a pus mâna în piept, au declarat, pentru Adevărul, surse din cadrul Serviciului de Pază şi Protecţie.
“Personajul a stat la masă cu încă vreo şase persoane. A consumat o sticlă de Ouzo şi trei beri şi a fumat narghilea. La ieşirea din restaurant, în spatele preşedintelui, la vreo zece metri, acest individ a strigat «să-ţi fie ruşine». Preşedintele s-a întors spre el, cu mâinile în buzunare, şi a încercat să poarte un dialog cu cetăţeanul, însă acesta a continuat să îl jigneascăâ€, declară un ofiţer din cadrul SPP, pentru Adevărul.
Potrivit aceloraşi surse, Chitic ar fi făcut mişcări ample cu mâinile, ceea ce i-a determinat pe ofiţerii prezenţi să îi pună mâna în piept şi să încerce să îl calmeze.
„Preşedintele i-a zis că ţara trebuie să facă sacrificii, însă cetăţeanul i-a replicat : Tu eşti plătit din banii noştri. Traian Băsescu i-a spus lui Chitic că este beat şi de asta vorbeşte aşa, iar apoi i-a întors spatele şi s-a îndreptat spre maşină. În acel moment, Chitic a strigat după preşedinte Să-mi bag p…”, mai spune ofiţerul SPP.
Potrivit aceleiaşi surse, soţia avocatului Dan Chitic era la cel puţin patru-cinci metri în spatele soţului său în momentul dialogului.
Foto- stiri-din-romania.blogspot.com