Home Politica Spitalul din subordinea lui Emil Boc, contracte cu firma fiicei lui Vasile Blaga

Spitalul din subordinea lui Emil Boc, contracte cu firma fiicei lui Vasile Blaga

by George Avram

Firma în care acționari sunt fiica lui Vasile Blaga, Agathe Cristina, și ginerele actualului europarlamentar PNL, Ioan Andrei Rudeanu, a fost norocoasa câștigătoare a numeroase contracte cu spitalele de stat din România. Și nu de ieri, de azi.

SC Medical – Emergency Division SRL prestează activități de transport pacienți de la domiciliu către unitățile sanitare, iar valoarea contractelor încheiate din 2018 până acum se ridică la peste 32 de milioane de lei, precizeaza jurnalul.ro.

Firma fiicei lui Blaga, contracte cu Spitalul Municipal Cluj-Napoca

Printre cele mai recente contracte se numără și cele încheiate cu Spitalul Clinic Municipal Cluj-Napoca. Unitatea medicală e în subordinea Primăriei Municipiului Cluj-Napoca, condusă de Emil Boc, fost președinte PDL și prim-ministru, la vremea când secretar general al partidului respectiv era chiar Vasile Blaga.

Potrivit informațiilor furnizate de Sistemul Electronic al Achizițiilor Publice (SEAP), pe 23 martie 2023, compania SC Medical – Emergency Division SRL a primit de la Spitalul Clinic Municipal Cluj-Napoca un contract de 2.897.293 de lei, cu TVA inclusă, pentru prestarea de servicii de transport al pacienților dializați și servicii de transport rutier specializat de pasageri timp de doi ani. La licitația organizată a fost primită doar oferta acestei firme.

Tot SC Medical a primit, pe 30 decembrie 2020, un acord-cadru din partea aceleiași instituții, în valoare de 2.308.600 de lei fără TVA. Și la această licitație s-a înscris tot numai această firmă.

Iar pe 16 octombrie 2020, între cele două părți a mai fost parafat un contract de 154.700 de lei fără TVA, pentru același tip de servicii care să fie prestate până la 31 decembrie 2020.

Valoarea acestor contracte atribuite de Spitalul Clinic Municipal Cluj-Napoca se ridică la 5.360.539 de lei cu TVA, informează jurnalul.ro.

Firma fiicei lui Blaga, contracte de 32 de milioane cu spitalele de stat

În total, firma la care acționar e fiica lui Vasile Blaga a obținut 12 astfel de contracte cu spitale de stat, valoarea totală ajungând la 32.158.429,64 de lei cu TVA.

Printre unitățile sanitare se numără: Spitalul Județean de Urgență Tulcea, Spitalul Județean Reșița, Spitalul Județean de Urgență Pitești, Spitalul de Urgență Petroșani, Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad, Spitalul Județean de Urgență „Dr. Constantin Andreoiu” Ploiești.

You may also like

Leave a Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai recente

Actualitate

Economie

Stiinta

@2023 – Expres Magazin. Toate drepturile, rezervate.