Acum trei ani, pe vremea asta, reîncepuserăm, după foarte mult timp, să ne adunăm. Parcă trăiam un miracol…
Imboldul l-au dat aceia care nu trecuseră prin tumultul cu un sfert de secol înainte și care ne-a cuprins și pe noi, „veteranii”…
Deodată, civismul a devenit simbiotic, două-trei generații regăsindu-se sub stindardul acelorași năzuințe, frățietatea în cuget și simțiri s-a resimțit tot mai intens, cu fiecare zi care trecea…
Un grup de inimoși (de-ar ști aceia cât am ajuns eu să-i iubesc!) a asigurat la locul devenit simbol permanența, mulțimile revenind de fiecare dată acolo, când obrăznicia guvernanților depășea orice măsură…
De pe margine, scepticii cu sau fără contract de prestație nu mai pridideau să lanseze întrebarea „Ce rost are?!”, devenind ei înșiși în scurt timp ca niște flașnete ruginite…
Mulțimile deveniseră de neoprit!
Tenacitatea manifestată timp de trei ani și-a arătat până la urmă roadele: mafiotismul a fost alungat de la guvernare, mafiotul-șef a ajuns la pușcărie, opțiunile majoritare și-au redirecționat orientarea și democratismul a fost astfel salvat…
Mai sunt multe, foarte multe de îndreptat, dar ceea ce a reînceput acum trei ani a dovedit că
S-A MERITAT !
