Ştiaţi că, dacă porniţi de la Coloana infinitului în jos, spre Dunăre, după exact 100 de kilometri ajungeţi în Portul Drobeta? Adică la ce a mai rămas din Port. Un fel de a-i spune, astăzi, port. Mai mult o epavă agăţată de capul unui pod celebru şi de o hidrocentrală făcută de comunişti. Dacă e vară şi te aştepţi să găseşti în Drobeta Turnu Severin un oraş viu, cu vase viermuind pe Dunăre, terase pline de turişti şi vitrine înţesate de mărfuri din toate colţurile lumii, să ştii că te înşeli. În realitate oraşul doarme la soare ca un cîine flămînd, întins pe caldarîmul portului.
Tăcut şi pustiu, portul pare străin de apa care trece pe lîngă el. Din cînd în cînd, cîte o barjă cu mărfuri taie Dunărea în sus, pe măduva ei, spre Orşova, dar nici o bărcuţă, nici un vaporaş nu mai transportă pe nimeni din Portul Drobeta. Intrarea spe pontonul principal al portului e închisă cu lanţuri. Un căpitan cu mustaţă, fără chef de vorbă, răspunde uitîndu-se în altă parte. De cîţiva ani e aşa. Nu mai există navigaţie pe Dunăre, nu mai sînt turişti şi nici o ambarcaţiune care te-ar putea duce cîţiva metri mai la vale. Altădată erau, din oră în oră. Veneau turiştii cu autocarele, elevi de şcoală, turişti ruşi, nemţi, de toate neamurile, erau zile cînd aşteptau cu orele pînă cînd se eliberau vasele de croazieră. O femeie ne arată o poză. Cu cinci ani în urmă, ea s-a plimbat cu un vaporaş, este cea din dreapta, cu eşarfă albă, iar soţul îi făcea poza. A vrut să-şi plimbe copilul cu vasul, au venit din Timişoara, dar n-au ştiut că la Severin e aşa prăpăd. Oare de la criza asta? Căpitanul de serviciu ne explică. Nu e doar de la criză. Declinul a început în anii 80. Apoi a venit embargoul din timpul războiului din Iugoslavia. Şi abia apoi a venit criza.
La terasa prăfuită unde ne-am aşezat sîntem doar noi. Băiatul ne întreabă ce vrem. Ce vrem nu mai are decît o sticlă. Dar apă are. Bem apă de apă, ne uităm peste Dunăre, preţ de o juma de ceas şi plecăm fără să scoatem o vorbă.
Pe marginea Uliţei Portului, au crescut buruienile, clădirile coapte de soare au aerul ponosit al unor madame ofilite de timp, cîndva cu mare trecere la lume. Pe panourile înfipte în parcuri citim despre glorioasa istorie a oraşului care acum 2000 de ani era la fel de civilizat ca Roma.
Podul lui Traian a fost construit în numai trei ani (103-105) după planurile arhitectului Apolodor din Damasc, fiind considerat cea mai îndrăzneaţă lucrare inginerească a antichităţii romane. Podul a fost ridicat pe 20 de piloni din blocuri de piatră, fiind lung de 1.135 m, lat de 14,55 m şi înalt de 18,60 m, la capete având câte un portal monument, ale căror relicve se văd pe ambele maluri ale Dunării. Pentru partea lemnoasă a construcţiei s-au folosit stejarii de pe 200 de hectare de pădure.Drobeta, dintr-un punct strategic iniţial, devenise un oraş de răscruce a drumurilor pe uscat şi pe apă, care duceau la nord şi la sud de Dunăre. Devenise primul centru urban din regiune şi al treilea din Dacia, după Sarmizegetusa şi Apullum. În timpul lui Hadrian (117â-138) oraşul a fost declarat municipiu (în 121), în momentul în care populaţia atinsese 14.000 de locuitori. În timpul lui Septimiu Sever (193-211) a fost ridicat la rangul de colonie (în 193) ceea ce conferea locuitorilor urbei drepturi egale cu cetăţenii Romei. O colonie era un oraş prosper, cu temple, bazilici, un teatru, un forum, un port, bresle de mesteşugari. Pe la mijlocul secolului al III-lea, Drobeta se întinsese pe o suprafaţă de 60 de hectare şi avea o populaţie de aproape 40.000 de locuitori. Împăraţii romani, chiar şi în timpul scindării imperiului, au continuat sa refacă şi să întreţină cetăţile de la Dunăre. Ultimul împarat care a mai adus acvilele romane la Dunăre a fost Iustinian (527-565), adăugând şi el un turn Drobetei.
Cam asta este istoria cu care se îmbată dunărenii astăzi. Iar apa ei nici măcar nu mai e rece. Ar fi putut să fie cel mai frumos port la Dunăre, ar fi putut atrage turişti, ar fi putut trăi şi azi, ca mai toate oraşele de pe malul fluviului, din burta apei. Dar la Drobeta, nici peşte nu găseşti. De amintirea palidă a acestui oraş ratat al României, în mod ciudat mă va lega un pahar de bragă, băut în picioare la o margine de piaţă.
Mai ştiţi să se facă undeva bragă?
NR. Acest articol îl puteţi citi şi pe https://gazetino.wordpress.com/
Foto- drobetaturnuseverin.net
