În top zece cele mai curate ţări din lume, opt sunt din Europa.
1. Elveţia
Într-un top 10 al celor mai curate ţări din lume, realizat de Universitatea Yale, Elveţia, denumită şi „Raiul pe Pământ”, ocupă primul loc, fiind cunoscută ca având cel mai curat aer, cea mai bună apă, dar şi cea mai bună calitate a vieţii.
2. Luxemburg
Al doilea loc în top este ocupat de Luxemburg, o ţară cu o populaţie de numai 540.000 de locuitori. Denumită şi „inima verde a Europei”, Luxemburgul este considerată cea mai bogată ţară din Europa şi a doua din lume, având oraşe puternic industralizate, dar şi păşuni verzi întinse.
3: Australia
Cu o populaţie de 22,68 milioane de locuitori, Australia ocupă poziţia a treia în topul celor mai curate ţări ale lumii. Cu o politică conservatoare, pe modelul Marii Britanii, Australia ocupă şi locul zece în topul celor mai bogate ţări ale lumii, având drept motoare turismul, dar şi zăcămintele de cărbune.
4. Singapore
Pe locul patru în topul celor mai curate ţări ale lumii se situează Singapore, fiind şi o destinaţie turistică de top. În Singapore, mestecatul gumei este considerată infracţiune, iar peste tot în toaletele publice sunt amplasate stickere care îţi reamintesc să tragi apa şi să te speli pe mâini.
5. Cehia
Această ţară a intrat în topul mondial al curăţeniei pe locul cinci, pentru un mediu urban de viaţă şi curăţenie urbană.
Pe următoarele locuri în top au intrat Germania, Spania, Austria, Suedia şi Norvegia.