Partidul Socialistilor din Republica Moldova lanseaza o campanie impotriva actiunilor unioniste si solicita masuri ferme impotriva „incercarilor de romanizare a populatiei”. Conform unui comunicat de presa al socialistilor, incurajarea curentului unionist de la Chisinau reprezinta „un pericol” asemanator „sovinismului ultranationalist de la Kiev”. 

Fostul vicepremier comunist, Igor Dodon, actual lider al socialistilor din Republica Moldova, sustine ca la Chisinau sunt repetate aceleasi erori care au dus la fragmentarea Ucrainei. Mai mult decat atat, Dodon declara ca „la guvernare în Chişinău au fost şi sunt prezente forţe antistatale, unioniste, care influenţează procesul de luare a deciziilor în stat. Promovarea deschisă a ideilor unioniste (inclusiv prin recenta şi ruşinoasa campanie în mass-media), numirea în funcţii înalte a unor politicieni unionişti, românizarea forţată a societăţii moldoveneşti se aseamănă cu şovinismul ultranaţionaliştilor de la Kiev”. 

Dodon considera ca  „paralele cu Ucraina sunt prea evidente şi riscurile destrămării teritoriale a Republicii Moldova sunt la fel de mari”.

In consecinta, socialistii de la Chisinau solicita printr-o scrisoare deschisa adresata clasei politice si societatii civile „interzicerea prin lege a oricărei propagande unioniste şi de lichidare a statalităţii Republicii Moldova”, precum si „calificarea drept antistatala si anticonstitutionala a activitatii cetăţenilor străini care promovează ideile unioniste”.

„Cred că aceste acţiuni sunt necesare, pe fundalul încercărilor de românizare a populaţiei Republicii Moldova. Au loc în cadrul aceleiaşi campanii « Iubesc Moldova», pe care am lansat-o personal pe 7 aprilie 2011 şi care este sponsorizată de mine. Noi ne iubim ţara tot timpul, iar cetăţenii nu trebuie să uite că sunt moldoveni“, a declarat Igor Dodon dupa sedinta Parlamentului Republicii Moldova din 20 martie.

loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.