Home Politica Radu Golban: PSD se regenerează şi dacă punem în fruntea sa o maimuţă beată

Radu Golban: PSD se regenerează şi dacă punem în fruntea sa o maimuţă beată

by S. C.

În cadrul emisiunii ”Jocuri de Putere”, Rareș Bogdan a discutat despre primele suspicini legate de dosarul Ponta – Blair – Ghiţă și despre întreg circuitul banilor care au intrat în contul fostului premier britanic.

 Radu Golban a declarat în cadrul emisiunii că ”și dacă am pune o maimuță beată în fruntea PSD, partidul ar funcționa în continuare” și susține că scandalul în care sunt implicați Victor Ponta și Sebastian Ghiță ar putea fi ”o formă de precampanie electorală”.

”Momentul mi se pare extrem de neprielnic pentru democrație. Cum să spălăm PSD de păcate? Îl trimitem pe Ponta în control judiciar. Victor Ponta, sacrificat – cred că este mai mult o politică electorală, decât una legată de dreptate și justiție”, a declarat Golban.

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar pe o durată de 60 de zile, începând de la data de 6 septembrie 2016, față fostul prim-ministru Victor Ponta, pentru suspiciunile de folosire a influenței ori autorității în scopul obținerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite și complicitate la infracțiunea de spălare de bani.

DNA spune că, pentru desemnarea drept candidat pe listele unui partid politic a unui om de afaceri, într-un colegiu electoral în care formațiunea politică să aibă certitudinea că va obține mandatul pentru care se candida, Victor Ponta, în calitatea sa de președinte al respectivului partid politic, și-a folosit autoritatea pentru confirmarea propunerii acelui om de afaceri pe lista de candidați.

”Confirmarea propunerii a fost făcută de Victor Ponta în scopul obținerii de foloase ce nu i se cuveneau, constând în plata sumei de 220.000 euro, necesară organizării unei vizite în România a unei personalități politice străine. Se urmărea astfel ca, prin mediatizarea unor întâlniri alături de personalitatea care beneficia de notorietate internațională, Ponta Victor Viorel să câștige capital electoral, în condițiile în care, în cursul anului 2012, potrivit calendarului electoral, urmau să aibă loc alegeri locale și parlamentare. Suma de 220.000 de euro a fost obținută prin persoane interpuse, de la omul de afaceri plasat pe un loc eligibil”, precizează procurorii.

Pentru a crea aparența că vizita fostului lider străin în România nu are loc la inițiativa partidului, s-a stabilit ca întreaga activitate să fie organizată prin intermediul unei organizații nonprofit și apolitice, care să inducă ideea în rândul opiniei publice că întâlnirea persoanei publice străine cu fostul premier ar fi avut loc la inițiativa celui dintâi.

”În acest sens, pentru a disimula originea ilicită a sumei de 220.000 de euro, inculpatul Ponta Victor Viorel a acceptat, în conivență cu omul de afaceri, încheierea succesivă a două contracte.

 

You may also like

Leave a Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai recente

Actualitate

Economie

Stiinta

@2023 – Expres Magazin. Toate drepturile, rezervate.