Home international Parlamentarii francezi, în practică la companii pentru a înţelege lumea afacerilor

Parlamentarii francezi, în practică la companii pentru a înţelege lumea afacerilor

by George Avram

Mai mulţi membri ai Parlamentului francez sunt interesaţi să facă practică în marile companii active în Franţa, precum L’Oreal, Vinci Construction, Pepsico France, Sanofi şi Total, pentru a înţelege mai bine mediul de afaceri, potrivit CNBC.

Până în prezent, 15 parlamentari s-au arătat interesaţi de iniţiativa lansată de organizaţia Entreprise et Progres, însă numărul acestora ar putea creşte.

Parlamentarii vor putea face practică timp de o săptămână la una dintre cele 120 de companii afiliate Entreprise et Progres.

Obiectivul programului este să asigure membrilor legislativului o mai bună înţelegere a modului în care operează companiile private, astfel încât aceştia să poată lua cele mai bune decizii în chestiunile legate de economie.

Iniţiativa a fost lansată din cauza îngrijorării privind gradul de cunoaştere a sectorului privat în rândul parlamentarilor, care provin în cea mai mare parte din sectorul public, potrivit unui raport al centrului de cercetare En Temps Reel, potrivit mediafax.

Raportul, publicat în decembrie anul trecut, a evidenţiat şi că 90% din parlamentari deţin şi alte funcţii politice, fără să aibă un loc de muncă în afara activităţii politice

You may also like

Leave a Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai recente

Actualitate

Economie

Stiinta

@2023 – Expres Magazin. Toate drepturile, rezervate.