Home Opinie Ora de lat(r)ină

Ora de lat(r)ină

by Oana Stănciulescu

In nostra patriae multe silvae sunt. Sau, mai bine zis, erau până să le defrişeze supuşii lui Attila. Nu „Biciul lui Dumnezeu”, ci Verestoy.

Dar chiar şi aşa, cu ce a mai rămas, tot e greu să te descurci prin ele, chiar voinic fiind, dar „mite juma” de buletin, cum e domnul premier neînfricat Boc. Noroc cu colega de cabinet, supusa doamnă Udrea, supusă ca variantă simplificată a lui „sus-pusă“, sus-pusă adică aşezată sus, de exemplu în deal, să luăm unul la întâmplare – Cotroceni, dar deja divagăm nepermis, revenim aşadar la dificultăţile lui Emil Boc prin codrii economiei, care sunt tratate cu indicatoare 3D, adică tridimensionale, nu ca în filmele SF, pentru că doamna Udrea crede că doar filmele SF sunt 3D, a auzit de Avatar, vorba aia e în terminologia de bază la mircuială, chatuială, blogăreală.

Da, Emil Boc nu mai ştie pe unde să scoată cămaşa cu TVA-ul, cota unică, im¬pozitul minim şi aritmetica, primeşte şuturi din toate direcţiile, chiar şi de la Cotroceni, Tu quoque, padre mi Zeus?, iar membrii cabinetului, în loc să fie so¬lidari cu el şi să mimeze măcar aşa, de ochii lumii, disciplina, se şterg cu el, cu premierul, pe pantofi, după cum bine remarca Cezar Preda (Ave!). Ministrul fi¬nanţelor curăţă puşca şi vorbeşte prostii despre reintroducerea impozitării progresive, aşa, să crape pensionarii de necaz când vor vedea cum le zburdă leii peste gardul pensiei, iar ministra dezvoltării durabile a turismului şi a partidului se ocupă, aşa cum spuneam mai sus, de semnalizarea obiectivelor turistice ale României: autostrăzile invizibile – a opta minune a lumii, marea portocalie, craterele din drumurile patriei, Nadia, Hagi şi Ilie Năstase, casa poporului (parcarea subterană unde au fost cei de la Top Gear, lifturile şi veceurile) şi care or mai fi.

Acest editorial îl puteţi citi în întregime la adresa www.sfin.ro

You may also like

Leave a Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai recente

Actualitate

Economie

Stiinta

@2023 – Expres Magazin. Toate drepturile, rezervate.