Istoria popoarelor a oferit momente înălţătoare şi dezamăgiri crunte. Fiinţa unui popor este istoria sa, miturile sale, personalităţile istorice. Istoria este o înşiruire de evenimente, este un moment factual al unui popor. Mitul este o metaforizare a întâmplărilor istorice. Personalităţile istorice modelează destinul popoarelor. Esenţa popoarelor este suma miturilor, întâmplărilor istorice şi ale personalităţilor istorice.
O personalitate istorică este un om care a influenţat cursul istoriei unui popor prin faptele şi acţiunile sale. Înşiruirea faptelor unui personaj istoric este o împletirea a legendei cu realul, de multe ori prevalând legenda. Un popor nu poate supravieţui fără un reper istoric, un mit arhetipal, o personalitate legendară.
Ţara noastră a avut o istorie agitată străbătută de o simţire istorică puternică. Perioadele de glorie s-au întrepătruns cu perioadele de regres şi declin. Un lucru extraordinar de remarcat este că poporul român şi-a păstrat rădăcina arhaică neschimbată de-a lungul secolelor.
Faptele marilor personalităţi sunt evidenţiate de o trăsătură certă, românism. Principiul care a condus istoria noastră a fost lupta pentru independenţă, pentru neatârnare. Marii români au simţit că un stat românesc puternic este garanţia continuităţii şi supravieţuirii în agitata Istorie.
Omul este depăşit de cele mai multe ori de opera sa. Creatorul precede opera şi îi dă naştere. Opera după ce a fost creată trăieşte independent de creator. Opera are viaţă, destin, şi predestinare neştiută de creator. Am învăţat în mod eronat să judecăm omul şi opera cu aceeaşi măsură. A judeca este o acţiune care este greu de anticipat. Judecata a priori diferă fundamental de judecata a posteriori.
Poetul naţional al României a fost declarat Mihai Eminescu. Opera sa este formată din poezii, povestiri, drame şi proză. Temele sale predilecte sunt istoria poporului român, natura, iubirea şi tradiţia folclorică. Mihai Eminescu a fost demitizat în perioada recentă datorită ascendentului său legendar. Dimensiunea mitului eminescian este contestată de către oameni de cultură superficiali şi fără o dorinţă de a cerceta. Studiind cele 44 de caiete eminesciene, marele filosof Constantin Noica, a realizat că a descoperit o comoară unică în cultura noastră. În paginile sale se află esenţa neamului românesc.
George Enescu, muzician de geniu, Constantin Brâncuşi, sculptor revoluţionar, nu s-au putut adapta noilor transformări politico-sociale şi au plecat în ţara care i-a primit cel mai bine Franţa. Emil Cioran, Eugen Ionescu şi-au găsit un mod propice creării şi dezvoltării în aceeaşi ţară. Mircea Eliade a studiat istoria credinţelor lumii pe tărâmul celui mai puternic tânăr stat din lume, Statele Unite ale Americii.
După plecarea lor din România s-au iscat o grămadă de legende. Cea mai uzitată legendă a fost apartenenţa lor la legionarism. Acest fapt din trecutul lor nu le umbreşte opera dar poate ridica un semn de întrebare despre corectitudinea gândirii lor. Gândirea pervertită este una care se aliniază unei ideologii politice.
De ce s-a început acest şir de acuzaţii? În perioada comunistă toată vechea cultură a fost demantelată şi modificată, astfel un poet romantic ca Eminescu a fost văzut ca un precursor al comunismului cultural. Demitizarea în perioada comunistă a avut scop politic. Demitizarea din zilele noastre are ca scop minimalizarea giganţilor culturii noastre. Opera lor devine suspectă, vieţile sunt arătate ca nişte vieţi pline de întrebări, casele lor rămân neîngrijite şi lăsate pradă trecerii nemiloase a timpului, mobilierul din case este vândut şi speculat. De ce ne purtăm astfel cu valorile noastre?
Un popor ca al nostru care are trecut în 60 de ani prin patru dictaturi, carlistă, legionară, antonesciană şi comunistă, a fost zdruncinat din temelii. Fiecare formă politică care s-a impus a avut grijă să distrugă tecutul celeilalte ştergând istoria ei. Acest obicei este des întâlnit în schimbări drastice de regim. Distrugerea valorilor este un lucru împământenit de zeci de ani în România. Prezentul are o ură viscerală faţă de trecut. Această distrugere duce în timp la confiscarea valorilor româneşti de către nişte grupuri culturale străine sau de către alte ţări. Ionescu este scriitor francez, Enescu este compozitor francez, Eliade este internaţional, Eminescu este văzut ca un nefericit şi exagerat poet. Mihai Eminescu este cea mai coerentă şi sistemică minte din neamul românesc. Este omul care a reuşit prin poezia sa să dezvolte un sistem de valori unic.
Această tranziţie dureroasă care durează de peste două decenii şi-a spus cuvântul asupra României. Valorile au fost răsturnate, miturile noastre batjocorite, personalităţile istorice contestabile. Orice popor trăieşte în istorie prin miturile şi personalităţile sale. Sacralitatea personalităţilor istorice nu trebuie pusă la îndoială. Suntem conştienţi că oricine poate fi contestabil dar mitul şi istoria nu. În momentul în care îţi renegi originile trecutul se răsfrânge în mod teribil, contestarea se transformă în ură, dezrădăcinare. Consecinţele acestor fapte ajung să fie greu calculabile la nivelul istoriei.
Supravieţuirea unui grup de oameni este realizată de oameni reprezentativi. Sensul istoriei nu există, spune Berdiaev. Dacă istoria nu are sens, trebuie să ne luptăm să ne găsim un loc în ea. Trebuie să ne protejăm personalităţile istorice şi miturile. Trebuie să ne luptăm pentru afirmarea fiinţei româneşti de-a lungul veacurilor. Dacă nu avem rădăcini nu putem să avem tulpini şi să dăm flori. Trebuie să încetăm să ne mai contestăm giganţii, astfel vom deveni o grădina pustie plină de gloduri şi uitată.
Pentru a câştiga respectul celorlalţi trebuie mai întâi ca noi să ne respectăm trecutul. Trecutul este sacru şi inatacabil. Suntem conştienţi că nu am fost perfecţi sau că am avut personalităţi contestabile dar sunt ale noastre şi trebuie să le respectăm. Am existat în istorie datorită lor.
Minimalizarea giganţilor va însemna minimalizarea poporului român iar această minimalizarea va duce la o dispariţie lentă din istorie.
