Home Politica Marko Bela: Dacă nu se rezolvă problema cu Legea Educaţiei nu credem că putem să mergem mai departe în această coaliţie

Marko Bela: Dacă nu se rezolvă problema cu Legea Educaţiei nu credem că putem să mergem mai departe în această coaliţie

by Ioana Popescu

Preşedintele UDMR, Marko Bela, a declarat, sâmbătă, la Târgu Mureş, după şedinţa Consiliului Permanent al Uniunii, că dacă nu se găseşte o soluţie de deblocare a Legii Educaţiei, atunci nu vor putea merge în continuare în această coaliţie.

Înaintea şedinţei în care se va discuta această problemă, preşedintele UDMR, Marko Bela, a declarat că nu crede că preşedintele Traian Băsescu are vreun amestec în decizia Curţii Constituţionale privind Legea Educaţiei.

Potrivit unor informaţii apărute în presă, votul lui Lăzăroiu ar fi fost cel hotărâtor. De altfel, şi vicepreşedintele PNL Mihai Voicu a declarat miercuri, la Realitatea TV, că votul decisiv a venit de la „un judecător numit de Traian Băsescu”. „Trebuie văzut şi în interiorul Curţii cine şi cum a votat şi care judecător a fost numit şi de către cine, cine a înclinat balanţa… Este vorba de un judecător numit de Traian Băsescu, unul care a dat al cincilea vot în favoarea acceptării contestaţiei”, a spus Voicu.

„Nu cred. Sper că nu”, a răspuns Marko Bela.

You may also like

Leave a Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai recente

Actualitate

Economie

Stiinta

@2023 – Expres Magazin. Toate drepturile, rezervate.