Dupa ce presedintele Traian Basescu a aparut intr-o serie de fotografii de pe litoral, alaturi de deputatul Elena Udrea, purtand un tricou care indemna la vot pentru Partidul Miscarea Populara,  s-a deschis o ampla dezbatere privind dreptul Presedintelui Romaniei de a se implica in campania electorala.

In timp ce sustinatorii presedintelui considera ca fotografiile – ca si afirmatia publica, de la pupitrul Cotroceniului, privind votul pentru PMP – nu reprezinta decat exprimarea unui drept constitutional, dreptul la vot, de care se bucura si seful statului, opozantii acestuia sustin ca implicarea Presedintelui in campania electorala este o grava incalcare a legii fundamentale.

Traian Basescu si Elena Udrea (campania electorala pentru PE, 2014)
Traian Basescu si Elena Udrea (campania electorala pentru PE, 2014)

Cu toate acestea, Traian Basescu nu este primul presedinte al Romaniei care participa direct la campania electorala a partidului preferat, in timpul exercitarii mandatului.

afis_campanie_psd+iliescu+geoana+nastase
Adrian Nastase, Ion Iliescu si Mircea Geoana (afis electoral din 2004)

In 2004, presedintele in exercitiu Ion Iliescu a aparut la evenimentele electorale ale PDSR si chiar pe afisele electorale, alaturi de candidatul la presedintie Adrian Nastase si prim-ministrul propus Mircea Geoana.

Fostul premier Adrian Năstase a reacționat, după ce acțiunea președintelui Traian Băsescu, de a se fotografia îmbrăcat în tricoul PMP, a fost comparată cu o mișcare făcută de Ion Iliescu în campania electorală din 2004, când președintele de atunci a apărut pe afișele PSD.

Iată ce a scris Adrian Năstase, luni, pe blogul personal:

Mi s-a reproșat că, în campania electorală din 2004, am folosit, pe unele afișe, fotografii cu Ion Iliescu. Vreau să reamintesc faptul că, în acel an, au avut loc, concomitent, alegeri prezidențiale și alegeri parlamentare. Ion Iliescu candida pentru un loc de senator și eu candidam pentru un loc de deputat (în paralel cu alegerile prezidențiale).

Problema candidaturii lui Ion Iliescu fusese contestată la Curtea Constituțională. În concret, un număr de 54 de parlamentari PD și PNL (între care Radu Berceanu, Anca Boagiu, Crin Antonescu, Puiu Hașotti, Mona Muscă, Eugen Nicolăescu) au atacat la CCR, în 9 septembrie 2004, dispozițiile art.5 din Legea pentru alegerea Camerei Deputaților și a Senatului, care prevedea “Președintele României în funcție la data alegerii Camerei Deputaților și a Senatului, dacă se află în ultimele trei luni ale mandatului, poate candida ca independent pe listele unui partid politic, unei alianțe politice sau alianțe electorale pentru obținerea unui mandat de deputat sau senator”.

Prin Decizia nr.339/2004, Curtea a stabilit că textul este constituțional.

În aceste condiții, “candidatul pentru postul de senator” Ion Iliescu putea să-și facă poze de campanie cu cine dorea…

loading...

4 COMENTARII

  1. In acel poster electoral, Iliescu nu indeamna pe nimeni sa voteze cu vreo anume formatiune politica. In plus, atunci alegerile se organizau atit pentru Parlament, cit si pentru Presedinte. Cu toate acestea, nu a mentionat vreodata in public, si cu atit mai putin de la Cotroceni, in vreo declaratie oficiala, numele vreunui partid sau al vreunui candidat la Presedintie. Asa ca nu tine comparatia, nu exista termeni de comparatie. Are si Iliescu pacatele lui indiscutabile, dar golan, nesimtit sau escroc nu a fost niciodata…

  2. În afară de faptul că amândoi au contribuit la aducerea minerilor în capitală nu au nimic comun. În rest, între ei nu există nici-o legătură.
    ILIESCU COMUNIST SĂRAC A FOST ŞI COMUNIST SĂRAC A RĂMAS PE CÂND BĂSESCU, DUPĂ CE A TRĂDAT TOT CE SE PUTEA TRĂDA (FAMILIE, PRIETENI, COLEGI, PARTID, ŢARĂ) ŞI-A TRĂDAT ŞI MESERIA: S-A FĂCUT MOŞIER!

    În concluzie:
    ÎNTRE UN COMUNIST BĂTRÂN, CARE NICIODATĂ NU ŞI-A TRĂDAT PARTIDUL ŞI UN ESCROC NOTORIU LIPSIT DE CUVÂNT ŞI DE CARACTER NU PREA EXISTĂ ASEMĂNĂRI.

    • Ceea ce spune Năstase este perfect adevărat:

      Problema candidaturii lui Ion Iliescu fusese contestată la Curtea Constituțională. În concret, un număr de 54 de parlamentari PD și PNL (între care Radu Berceanu, Anca Boagiu, Crin Antonescu, Puiu Hașotti, Mona Muscă, Eugen Nicolăescu) au atacat la CCR, în 9 septembrie 2004, dispozițiile art.5 din Legea pentru alegerea Camerei Deputaților și a Senatului, care prevedea “Președintele României în funcție la data alegerii Camerei Deputaților și a Senatului, dacă se află în ultimele trei luni ale mandatului, poate candida ca independent pe listele unui partid politic, unei alianțe politice sau alianțe electorale pentru obținerea unui mandat de deputat sau senator”.

      Prin Decizia nr.339/2004, Curtea a stabilit că textul este constituțional.

      În aceste condiții, “candidatul pentru postul de senator” Ion Iliescu putea să-și facă poze de campanie cu cine dorea…”

  3. Nu trebuie sa mire pe nimeni ca oficina de propaganda a partidelor de „dreapta”nu oboseste in a cauta subiecte subversive care sa abata atentia opiniei publice de la marlaniile si incalcarile grosolane a legii fundamentale a acestui schizofrenic care a ajuns sa-si denigreze propria pozitie,apreciind in public car ar fi de preferat sa nu mai acorde pretuirea cuvenita stindardului national.Ar trebui ca nici-un organ de media sa nu mai reproduca niciun fel de poazitie si aparitie a acestui pericol public.

LĂSAȚI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.