Președintele PNL, Ludovic Orban, îi taie fața premierului Florin Cîțu și anunță un viitor ”Program de Investiții” pentru autoritățile locale. Programul va fi adoptat prin act normativ de către Guvern.

”Am decis în coaliție, după discuții prealabile în Biroului Executiv al PNL, demararea noului Program de Investiții pentru comunitățile locale din cursul acestui an. Acesta se va derula după modelul Programului Național de Dezvoltare Locală, cu un buget multianual de aproximativ 50 de miliarde de lei.

Dincolo de modul în care va fi denumit acest program, am considerat mai important ca proiectele de infrastructură să privească atât partea rutieră, cea de apă și canal, dar și extinderea rețelelor de gaz. Partidul Național Liberal a promis gazul românesc în casele românilor, ceea ce ne obligă la îndeplinirea acestui obiectiv.

Pentru perioada imediat următoare, Guvernul a fost mandatat să pregătească actul normativ necesar care să materializeze noul program și să fixeze cadrul pentru a avea procedurile de selecție a proiectelor.

Comunitățile locale au nevoie de susținere pentru a reuși să se dezvolte și să crească semnificativ calitatea vieții fiecărui locuitor. Este datoria Partidului Național Liberal, în calitate de partid care s-a angajat la dezvoltarea României, să ofere sprijinul necesar tuturor celor care au fost aleși la nivel local și au angajat proiecte în sprijinul comunităților lor. Pentru acest lucru, de câteva luni de zile, am insistat ca la nivelul coaliției să avem o decizie clară, fermă, cu un calendar și un buget asumat.”, scrie Ludovic Orban.

Stire preluata de la stireazilei.com

loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.