Home Opinie Incompetenţa care ucide

Incompetenţa care ucide

by Mirela Manu
România este ţara unde incompetenţa ucide, iar acest lucru nu se întâmplă de ieri sau de alaltăieri, ci de 25 de ani. Vina pentru accidentul din Munţii Apuseni şi pentru haosul creat în toată ţara de prima zăpadă care, surpriză, a luat pe nepregătite autorităţile, ca de fiecare dată, nu aparţine doar instituţiilor publice şi îmbuibaţilor angajaţi acolo cu zeci de mii de lei lunar, ci tuturor oamenilor care au suportat în tăcere sau indiferenţă incompetenţa autorităţilor. Faptul că nişte localnici au salvat cinci vieţi în urma accidentului aviatic din Apuseni, în timp ce autorităţile au reuşit să omoare doi oameni, doar prin faptul că nu au fost în stare să localizeze la timp avionul prăbuşit nu a făcut de râs România doar la ea acasă, ci şi în America.
Washinghton Post a dat o palmă binemeritată „serviciilor” pentru care se cheltuiesc anual zeci de milioane de euro, afirmând că prăbuşirea avionului de mici dimensiuni este un eşec al celor şapte agenţii de informaţii plătite din banii statului. Faimosul cotidian a definit tragedia mai bine decât o putea face oricine, când, citându-l pe profesorul Nicolae Şerban Tomescu, a subliniat că în România, Guvernul „nu face nimic în general, iar în acest caz nu a făcut nimic pentru a localiza avionul. A trebuit să-l găsească un pădurar. Întreaga operaţiune a fost ca brânza elveţiană: plină de găuri”. România mai are 19 milioane de locuitori, şi nu are duşmani externi, dar plăteşte şapte agenţii de informaţii, inclusiv principalele agenţii interne şi externe de spionaj. Este culmea incompetenţei, dacă se poate spune aşa.
Se dovedeşte încă o dată că, în această ţară, infractorii sunt mult mai importanţi pentru instituţiile statului decât oamenii cinstiţi şi corecţi, dintre care unii se ocupă chiar cu salvarea de vieţi. Un infractor sau posibil infractor ar fi fost localizat imediat, cu o eroare de numai câţiva metri, iar şapte victime ale căror vieţi erau în stare critică au fost la un pas de moarte, iar doi dintre ei chiar au pierdut lupta cu viaţa, şi a trebuit să fie găsite de nişte săteni, mobilizaţi de pădurari. Câte interceptări şi localizări ilegale s-au făcut în aceşti ani, după Revoluţie, în interesul unei grupări politice sau al unor şefi din aceste servicii, nu vom afla niciodată. Cert este că sistemul de localizare, plătit din banii fiecăruia dintre noi, este folosit la ora actuală doar pentru infractori, iar Dumnezeul lui este Parchetul, nu bunul simţ. În plus, Serviciul de Telecomunicaţii Speciale funcţionează, se pare, ca un fel de oficiu telefonic de lux, care nu îşi asumă nici o responsabilitate şi pare să aibă doar atribuţia de a prelua apelurile telefonice şi de a se întreţine cu falşii reclamanţi.
Cum este posibil ca în acest serviciu să fi fost „investiţi”, ca să nu spunem „spălaţi” 40 de milioane de euro pentru numărul unic de urgenţă, iar sistemul nu a reuşit să localizeze locul accidentului, deşi unul dintre supravieţuitori a sunat de şase ori la 112? Cum este posibil ca Ponta şi Dragnea să se perinde pe la televizor şi prin restaurante, în timp ce sute de maşini erau blocate de zăpadă, sau ca social-democraţii să chefuiască liniştiţi, în aşteptarea europarlamentarelor, în timp ce pilotul Adrian Iovan şi Aurora Ion erau conduşi pe ultimul drum? Cum este posibil ca Traian Băsescu, disperat după câteva puncte de imagine, să trimită pe furiş coroane de flori la mormintele victimelor, când, în realitate, nu a făcut nimic pentru rezolvarea situaţiei? Aceste gesturi demonstrează că tuturor celor enumeraţi „le pasă”! Le pasă de imaginea lor, de rezultatele electorale pe care le-ar putea obţine din prostirea oamenilor de rând, de portofelele lor din ce în ce mai pline şi de următoarele afaceri pe care le-ar putea face pe banii statului şi ai amărâţilor. Zăpada? Accidentele? Faptul că mor oameni, iar alţii îşi distrug maşinile pentru că România nu are, în realitate decât contracte grase pentru deszăpezire, nu şi utilaje adecvate pentru zonele cu viscol? Toate aceste nenorociri sunt, în general, în sarcina pădurarilor, şoferilor, în general a tuturor celor care au avut ghinionul de a se naşte şi a alege să trăiască în continuare în această ţară, condusă de incompetenţi.
 

You may also like

Leave a Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai recente

Actualitate

Economie

Stiinta

@2023 – Expres Magazin. Toate drepturile, rezervate.