Pe 11 noiembrie 1995, România a amuţit preţ de câteva zile. De durere şi de deznădejde. Murise cel mai iubit şi respectat lider al ei. Un lider care nu a avut nicio funcţie publică şi care nici nu şi-a dorit.
Corneliu Coposu nu a fost nici preşedintele României, nici ministru, nici academician. Nu a beneficiat de nici unul din avantajele pe care le au acum mai marii zilei. Nu a avut girofar, nu a stat într-o casă de protocol, construită de Ceauşescu, nu s-au oprit coloanele de maşini atunci când a trecut el, nu a avut SPP-işti.
Cu toate acestea, el a fost adevăratul conducător al României. A fost şi preşedinte, şi ministru, şi academician la un loc.
Tocmai de aceea, în ziua de 11 noiembrie, s-a aşternut neliniştea peste România.
Doar cu câţiva ani înainte stătusem la masă cu Corneliu Coposu, la o întâlnire cu jurnaliştii de la Dreptatea, printre care mă aflam şi eu.
Probabil, zilele de început de noiembrie ale anului 1995 au fost cele mai dificile pentru mine ca jurnalist, pentru că durerea era atât de mare încât aproape că nu-ţi mai rămânea putere să-ţi faci meseria.
Îmi amintesc disperarea şi spaima multor români din acele zile, pentru că Seniorul, cum i se mai spunea lui Corneliu Coposu, era garanţia că cineva se luptă pentru ca România să nu mai derapeze, ca România să devină o ţară liberă şi democratică.
Mi-a rămas întipărită în minte rază de lumină pe care au adus-o atunci Regina Ana şi Principesa Margareta, cărora li se dăduse voie să intre în ţară ca să participe la funeralii. În noaptea aceea, sutele de oameni care stăteau la coadă, în frig, ore în şir, ca să intre în sediul PNTCD să-şi ia adio de la Senior, au plecat în coloană după Regina Ana conducând-o până la hotelul Continental de pe Calea Victoriei, unde au stat până spre dimineaţă pentru a se asigura că nu i se va întâmpla nimic. Regina Ana a ieşit la balcon şi ne-a mulţumit, în strigătele disperate, dar şi pline de speranţă, ale celor care înţelegeau perfect ce gol imens lasă Corneliu Coposu. Prezenţa Reginei Ana şi a Principesei Margareta făcea să ne oblojească sufletul şi era o rază de speranţă de care ne agăţam atunci cu toţii.
Fără a fi declarate oficial, Corneliu Coposu a avut parte de funeralii naţionale. Braşovul a fost în doliu, cu steagurile Primăriei arborate în bernă. La Constanţa, Bacău, Gorj, Timişoara sute de mii de oameni au aprins lumânări şi au îngenunchiat în faţa portretului lui Corneliu Coposu. La Bucureşti, studenţii au decis ca acele zile să fie doliu universitar, şi pe ultimul său drum, Seniorul a fost însoţit de lacrimi şi de flori aruncate chiar şi de la balcoanele locuinţelor.
De la funeraliile Reginei Maria, nu s-a mai văzut atâta durere.
Toţi aceştia au decretat atunci – Corneliu Coposu a fost adevăratul conducător al României, un patriot, un om al datoriei, un om bun şi generos, care s-a dăruit pe sine poporului român.
Corneliu Coposu nu a fost numai unul dintre cei mai tenaci dizidenţi din Europa de Est, ci şi un lider politic cu viziune, care a marcat cu pecetea sa viaţa politică a României, simbolizând lupta împotriva comunismului şi fidelitatea faţă de Regele Mihai, pentru revenirea căruia nu a încetat să pledeze.
Lupta sa de decenii, personalitatea sa i-au conferit o autoritatea morală asupra întregii opoziţii, dar şi asupra puterii. Şi lucru aproape imposibil, a reabilitat conceptul de om politic.
Îmi amintesc cuvintele ambasadorului Franţei la Bucureşti, Bernard Boyer – „A murit azi dimineaţă şi deja mi-e dor de el!”
Aşa simţeam toţi cei care l-am preţuit şi respectat.
Corneliu Coposu a plecat puţin, aşa cum au titrat ziarele în acea zi. Sper ca spiritul lui să dăinuie si să nu uităm că dacă am avut un Corneliu Coposu, atunci mai avem o şansă.
Declaraţii ale Seniorului
„ Mi-am făcut un examen de conştinţă. Am trecut în revistă toate suferinţele şi mizeriile prin care am trecut de-a lungul puşcăriilor, anilor de detenţie şi persecuţiile post – penitenciare. Şi cred că aş opta pentru acelaşi destin. Cred că destinele noastre sunt scrise dinainte. Eu nu sunt fatalist, dar dacă mi s-ar ridica în faţă aceleaşi alternative, ceea ce aş alege ar fi tot trecutul pe care l-am trăit şi pe care l-aş repeta cu seninătate”. CORNELIU COPOSU
“Deceniile de comunism au făcut mai mult rău României decât au făcut cele două războaie mondiale la un loc, întrucât acestea nu i-au denaturat spiritualitatea”. CORNELIU COPOSU
NR. Acest text a apărut si pe www.dcnews.ro
