Home Religie De ce postim în ajun de Bobotează?

De ce postim în ajun de Bobotează?

by Ana Barb

 

Darurile duhovnicești  și bucuria nespusă a întâlnirii cu Mântuitorul Hristos continuă și prin  proslăvirea Botezului Domnului, numită atât de frumos de înaintașii noștri, Teofania ori Boboteaza.

Bucuria sărbătorilor continuă! Am călătorit duhovnicește la Betleem și ne-am închinat Pruncului Sfânt asemenea magilor de la Răsărit. Ba mai mult, ne-am primenit peștera sufletelor noastre și l-am  primit pe Sfântul Copil chiar în taina ființei noastre. Am colindat și am primit colindători, aducând prin colind fior sfânt de cântare cerească; a opta zi  am fost martorii când Maria, Maica Sfântă, a plinit rânduiala legii și a pus numele Iisus odorului ei. Deopotrivă, am asistat la cumpăna dintre ani, cu sufletele pline de emoție la întâlnirea timpului cu veșnicia, participând la un „revelion„ cu totul excepțional, priveghind cu Dumnezeu, cel ce a făcut vremurile și stăpânește veacurile. Darurile duhovnicești  și bucuria nespusă a întâlnirii cu Mântuitorul Hristos continuă și prin  proslăvirea Botezului Domnului, numită atât de frumos de înaintașii noștri, Teofania ori Boboteaza.

Se pare că anul acesta nu vor fi viscole și geruri năprasnice ca odinioară, când poporul credincios trebuia să înfrunte suflarea viforului ca să ajungă în sfintele locașuri pentru a se împărtăși cu aghiazma mare. Dealurile ninse, florile de gheață, lumina mohorâtă a lui ghenar dădeau sărbătorii  alura de poveste. Chiar dacă anul acesta cerul nu va voi să cearnă peste noi ninsori, iar luna lui ghenar va fi neașteptat de generoasă cu temperaturi pozitive,  slava și măreția praznicului nu suferă știrbire căci este o sărbătoare de reînnoire a botezului nostru, prin care  a început relația veșnică de viață și iubire cu Dumnezeu Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt. Boboteaza aduce bucurie în viața noastră și pentru că noi prăznuim arătarea Domnului în lume la vârsta de 30 de ani, după ce în taină, în ascultare și rugăciune a crescut și S-a sfințit în firea Lui pământeană, pregătindu-Se pentru lucrarea mântuitoare. Praznicul Teofaniei, sau arătării Domnului în lume, ne mai bucură și  prin faptul că odată cu trupurile sfințim prin aghiazma mare și casele, fântânile, pământurile, gospodăriile noastre, locurile de muncă, mașinile cu care ne deplasăm, spațiile în care ne desfășurăm activitățile cotidiene.Prin aceasta sfințire se bucură toată făptura, arătând că Dumnezeu nu este doar biserică, ci prezent pretutindeni.  O veche zicală românească spune că „omul sfințește locul”. Cum îl sfințim, oare? Insul înstrăinat de Dumnezeu nu poate sfinți nimic. Duhul Domnului prezent în om sfințește și binecuvintează tot ce-l înconjoară. Numai în măsura în care năzuim să ne sfințim viața noastră prin legătura nezdruncinată pe care trebuie s-o avem cu izvorul vieții și al sfințeniei, cu Dumnezeu, vom reuși să împlinim vorba din bătrâni.

Ziua de 5 ianuarie are o semnificație aparte căci este premergătoare unei mari minuni pe care Dumnezeu a făcut-o cu omul, după Nașterea Mântuitorului Hristos cu trupul. Este vorba de faptul că omul își va pune mâinile pe creștetul Domnului, a Creatorului său. Și cum să nu postim într-o astfel de zi, pregătindu-ne pentru excepționala întâlnire dintre Creator și creatură! Mai postim și pentru că în ajunul Bobotezei se oficiază slujba Aghiazmei Mari, cu care preoții merg pe la casele credincioșilor și le sfințesc. După rânduială trebuie să gustăm din apa cea sfințită, or acest lucru nu-l putem face decât în stare de post și rugăciune, de ajunare. Acest post de o zi este rânduit de Biserică și pentru a  ne reculege duhovnicește ca să înțelegem cât mai deplin iubirea lui Dumnezeu, Cel în Treime închinat, față de noi oamenii. Desigur, postul din ziua premergătoare Botezului Domnului, are o vechime foarte mare fiind păstrat din secolele IV-VI, când catehumenii se pregăteau să primească botezul. După ce erau botezaţi, puteau să participe pentru prima dată la Liturghia credincioşilor şi să se împărtăşească cu dumnezeieștile merinde.

Dacă ajunul Bobotezei va cădea de luni până vineri inclusiv pravila bisericească prevede post aspru sau chiar negru. Se ajunează până la ceasul al IX-lea, după care se consumă doar fructe și legume uscate ori fierte, fără untdelemn. Dacă ajunul va cădea în zi de sâmbătă ori duminică, atunci nu se mai face ajunare totală, ci, după Sfânta Liturghie și slujba Aghiazmei Mari se pot consuma bucate gătite și cu untdelemn.

Integral pe https://www.doxologia.ro/

Foto-Kidsnews

You may also like

Leave a Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai recente

Actualitate

Economie

Stiinta

@2023 – Expres Magazin. Toate drepturile, rezervate.