Plină de lăcaşuri de cult ortodoxe – fără a pune la socoteală întregul Munte Sfânt, Athosul, care beneficiază de un statut autonom – Grecia atrage mii şi mii de turişti dornici nu doar să se închine şi reculeagă în aceste bisericuţe, chilii şi mănăstiri, ci şi să le afle povestea.
În micuţa localitate Vasta, din municipalitatea Megalopolis, în prefectura de Arcadia, există de pildă aşa-numita „miraculoasă bisericuţă” a Sfintei Teodora de Peloponez, construcţie ce uimeşte prin faptul că, prin zidurile şi acoperişul său, au crescut copaci!
Legendele care circulă pe seama celei care a dat numele lăcaşului sunt numeroase şi nu întotdeauna congruente.
Toate vorbesc despre tânăra Teodora, trăitoare în secolul al IX-lea, ca despre o fiinţă cucernică şi curajoasă, care a dovedit o impresionantă tărie de caracter. În unele poveşti, despre care se crede că au interferat cu biografia Teodorei de Alexandria, fecioara, dornică să slujească Maicii Domnului, intră într-o mănăstire de călugări, lângă satul Monastiraki, înfăţişându-se drept bărbat. Venind foametea, „părintele Teodor” pleacă să facă rost de hrană pentru obşte şi înnoptează în casa unor creştini.
Mai târziu, fata gazdei rămâne însărcinată şi-l învinovăţeşte pe monah. Pus să plătească cu viaţa pentru păcatul respectiv, „părintele Teodor” refuză să-şi decline adevărata identitate pentru a se disculpa, primind moartea de martir.
Dar, înainte de a închide ochii, s-a rugat: „Ia-mi, Doamne, sufletul şi iartă-i pe acuzatorii mei. Te implor, cu voia Ta, să faci din trupul meu biserică, din sângele meu râu şi din părul meu copaci”. Şi Dumnezeu i-a ascultat rugăciunea.
La locul de mucenicie a izvorât un izvor, iar la bisericuţa ridicată în cinstea ei s-a întâmplat o altă minune: pe acoperişul bisericii au crescut, în mod inexplicabil, 17 copaci, dintre care unii sunt foarte înalţi (peste 30 de metri) şi au o grosime de un metru.
O altă legendă ne-o înfăţişează pe fecioara Teodora deghizată în soldat, pentru a-şi putea apăra satul de bandiţi. Ucisă în luptă, ea a apucat totuşi să-şi înalţe ruga către Domnul, întru pomenirea sa ridicându-se, între secolele X-XII, bisericuţa miraculoasă. Legendele locului susţin că un râu al zonei şi-a schimbat traseul, ajungând astfel să treacă chiar pe sub temelia lăcaşului.
Mai apoi, copaci au pornit să crească din acoperişul subţire, rădăcinile lor rămânând invizibile. Cei care trec pragul căsuţei modeste, din piatră, de 6 metri lungime şi 3 metri lăţime, cu întărituri pe cele patru colţuri, nu zăresc nicăieri rădăcinile care susţin şi hrănesc uriaşii copaci crescuţi prin zid! O singură rădăcină, groasă cât mâna, traversează cam un metru unul din pereţii laterali. În rest, nimic!
Numeroşii specialişti veniţi să studieze fenomenul au descoperit, în 2003, că anumite firicele se scurg prin pereţii subţiri şi se alimentează cu apa din izvor. Zidurile se află astfel într-o permanentă tensiune, iar construcţia a devenit „un corp viu”.
Arhitecta Elena Stavrogiannis consideră fenomenul inexplicabil ştiinţific.
„Greutatea copacilor şi forţa vânturilor ar fi trebuit ca, din cauza poziţiei bisericuţei, dar şi ţinând seama de vechimea ei, să ducă la distrugerea sa. Dar ea a rămas în picioare de atâtea secole, fără stricăciuni serioase”, a subliniat specialista în 1993.
La rândul său, un coleg geolog preciza că zidurile ar fi trebuit să se crape din cauza unui singur arbore, darmite când sunt 17!
În fine, istoricul Anastasie Tinka este de părere că „apariţia şi existenţa copacilor de pe acoperişul bisericuţei depăşeşte orice raţiune şi explicaţie firească a omului. Aceasta arată intervenţia lui Dumnezeu pentru săvârşirea minunii.”
