105
Întreaga soartă a Europei în următorii zeci de ani ar putea fi decisă de o femeie, care s-a dovedit a fi mult mai abilă politic decât toţi ceilalţi lideri europeni, spre care politicienii români privesc mereu cam de la înălţimea … piciorului broaştei. Această femeie va avea grijă să tragă toate foloasele de pe urma conflictelor, dar şi a eventualei păci din estul Europei. Pentru că este singura care mai are linia telefonică deschisă cu Vladimir Putin, Angela Merkel a devenit, la presiunea ţărilor europene, dar şi a propriilor cetăţeni, care trăiesc destul de bine de pe urma schimburilor comerciale cu Rusia, singura care ar mai putea tranşa într-un fel sau altul conflictul ajuns la graniţele României. În acest timp, politicienii români joacă un fel de teatru electoral fără sfârşit, ameninţându-se unul pe altul cu dosare penale şi suspendări sau pozându-se la malul mării, de parcă nu ar exista nici un motiv de îngrijorare din partea vecinilor, în timp ce, la doar câteva sute de kilometri de graniţă, ucraineenii sunt decimaţi încet, dar sigur de separatiştii protejaţi de ruşi.
Rolul de mediatori în acest conflict ar fi trebuit să le revină, în mod normal românilor, dacă ar mai exista printre indivizii plătiţi cu zeci de mii de euro din bani publici măcar unul cu capul pe umeri, capabil să negocieze în mod paşnic la graniţa dintre Rusia şi Uniunea Europeană. Din păcate, la noi se adoptă în continuare atitudinea de slugă a stăpânilor momentului, iar românii s-a dovedit, de-a lungul istoriei că nici măcar stăpânii nu au reuşit să şi-i aleagă în mod inspirat. Nu sunt de părere că ar trebui să „întoarcem armele” împotriva uneia sau alteia dintre tabere, mai ales că ne aflăm chiar la capătul acestei „umbrele NATO şi UE”, iar picăturile scurse pe lângă umbrelă s-ar putea să ne lovească tocmai pe noi, ci doar să urmăm exemplul unor ţări mult mai bine dezvoltate decât România şi care, deşi se află la mare depărtare de zona de conflict, tot nu îşi permit să adopte o atitudine tranşantă. Angela Merkel este unul dintre acei lideri inspiraţi din Europa. Pe ea nu a văzut-o nimeni înjurându-şi adversarii politici la televizor, plimbându-se în bărci cu motor la inundaţii, cumpărându-şi sute de hectare de teren prin credite cu cântec sau pozându-se pe plajă, disperată să susţină politic pe cineva. Nu este nici măcar un exemplu de eleganţă feminină, dar a dovedit faptul că ştie cum să trateze problema politică, şi mai ales economică, prin dialog cu Putin. Până acum, Germania şi-a menţinut tonul coborât la adresa Rusiei doar pentru a proteja relaţiile economice bilaterale dintre cele două ţări, iar Merkel este singura interlocutoare pe care Putin o mai acceptă în Europa. Este însă limpede că şi Germania este pusă acum între ciocan şi nicovală, fiind nevoită să aleagă în următoarea perioadă o tabără sau alta, chiar dacă industria şi opinia publică se opun. Cu toate acestea, nu vom asista niciodată la atacuri din partea lui Merkel la adresa liderului de la Kremlin , aşa cum a lansat, în urma unui mesaj imperativ din partea SUA, Traian Băsescu.
Cancelarul Angela Merkel a încercat să prevină izbucnirea unui conflict militar de tipul Primului Război Mondial, diplomaţia germană acţionând pentru a-i convinge pe ruşi să nu continue agresiunea în Ucraina, dar încercând să nu-l supere prea tare pe Putin. O politică slabă, ar opina neaveniţii, dar, din punctul de vedere al Germaniei, este protejată o economie de 2,1 miliarde de euro, sumă care reprezintă excedentul comercial al Germaniei faţă de Rusia, plus cele 6.000 de companii germane care operează în Rusia şi investiţiile nemţeşti în Federaţie, care, în octombrie 2013, se ridicau la 22 de miliarde de dolari. Cele două ţări au ajuns să fie atât de strâns legate încât există chiar şi un proiect comun, pentru realizarea gazoductului Nord Stream, care leagă portul rusesc Vîborg de portul german Greifswald, prin Marea Baltică şi prin care industria germană primeşte gaze direct din Rusia. Relaţiile economice ale Germaniei cu Rusia le depăşesc cu mult pe cele ale Statelor Unite sau pe ale oricărei alte ţări europene. Rusia este cel de-al 11-lea partener comercial ca mărime al Germaniei, în timp ce Germania este al treilea, pentru Rusia. Cum în spatele oricărui război s-au ascuns întotdeauna interese economice, interdependenţa Rusiei de Germania şi invers le plasează pe cele două state de aceeaşi parte a baricadei, indiferent de dimensiunea sau poziţionarea pe hartă a conflictului care va urma.
Politicienii români, fie ei de dreapta sau de stânga, se dovedesc a fi aproape în egală măsură la clasa zero în diplomaţie şi geopolitică, cu menţiunea că Băsescu a găsit de cuviinţă să sacrifice orice interes economic al ţării în disperarea sa de a-şi arăta slugărnicia faţă de Occident şi de a căpăta, poate, o oarecare imunitate după terminarea mandatului, când procurorii îi vor bate la uşă. Deşi schimburile comerciale dintre România şi Rusia sunt cât se poate de modeste, interesul economic al ţării ar fi să le conserve şi pe acelea care au mai rămas. La sfârşitul anului 2012, volumul total al schimburilor comerciale bilaterale româno-ruse a fost de 4,422 miliarde de dolari, în creştere cu 1,8% faţă de anul 2011, iar nivelul importurilor României a fost de 3070,8 milioane de dolari, în creştere de 4,9% faţă de 2011, cel al exporturilor fiind de 1351,3 milioane de dolari (scădere de -4,6%, faţă de 2011). Politicienii români preferă să urle, însă, ca lupii la lună, fără să se mai întrebe ce efecte ar putea avea declaraţiile lor. În timp ce vecinii noştri ruşi ne închid, una câte una, uşile economiei în nas, tot mai mulţi analişti de politică externă suspectează că acţiunile lor au, în realitate, scopul de ataca direct România, dar nu prin metode militare, ci mult mai subtile, la care NATO nu le va putea riposta. Nici măcar Germania, chiar dacă se află pe locul şapte în privinţa puterii militare, după SUA, Rusia, China, India, Marea Britanie şi Franţa, nu şi-a permis să aibă o atitudine tranşantă în acest conflict. Interesant este, însă, cum s-ar putea schimba harta lumii şi la care coş de gunoi al aliaţilor s-ar afla România, în cazul în care primele puteri militare ale lumii ar decide să se alieze. Rusia încurajează deja alianţe cu China şi India, în timp ce SUA, deşi este de 16 ori mai puternică din punct de vedere militar decât Rusia, nu dă semne că s-ar gândi la viitor decât din punctul de vedere al influenţei mondiale proprii, fiind şi sursa ultimelor războaie.
În privinţa intenţiilor privind România, ruşii spun singuri ce au de gând. Criza ucraineană aprinde, astfel, şi problema Transnistriei, despre care ziaristul rus Dmitrii Rodionov spune că ar trebui „rezolvată în paralel cu problema ucraineană”, şi se întreabă dacă nu cumva se creează o situaţie potrivită pentru „recroirea României”, pe baza unor proiecte imperialiste ce datează de aproape trei secole. „Proiectul statului tampon Dacia” a survenit atunci când Turcia şi-a pierdut influenţa asupra acestor teritorii, locul ei fiind luat de statele vestice. Propunerea comentatorului rus este, nici mai mult, nici mai puţin, decât transformarea întregii Moldove, nu doar a Republicii Moldova într-un fel de Fâşia Gaza, astfel încât toată zona, inclusiv Transnistria să ajungă sub protectoratul Rusiei, iar Carpaţii să devină, astfel, graniţa naturală până la care să se întindă puterea directă rusească. Între timp, Victor Ponta este prea ocupat să strângă voturi pentru partid pentru a se mai întâlni, de pildă, cu ambasadorii a 32 de ţări, iar Traian Băsescu este mult prea ocupat să înjure Guvernul şi să se plimbe prin ţară cu PMP, pentru a se mai preocupa de astfel de fleacuri, cum ar fi, de exemplu, ameninţarea destrămării României în viitorul apropiat. Somn uşor, băieţi!
