Home Politica Cine beneficiază de legea amnistierii și grațierii pregătită de parlamentari

Cine beneficiază de legea amnistierii și grațierii pregătită de parlamentari

by Ioana Popescu

Proiectul privind amnistierea şi graţierea unor pedepse urmează să fie supus marţi votului în plenul Camerei Deputaţilor, for decizional la acest act normativ, după ce Comisia juridică a adoptat luni seară raport favorabil cu amendamente. Grupurile parlamentare ale PNL, PDL şi PPDD au anunţat că vor vota, marţi, la sesiunea de vot final, împotriva Legii.

Proiectul iniţiat de către deputaţii Mădălin Voicu şi Nicolae Păun a fost analizat în Comisia juridică, fiind adoptate o serie de amendamente luni seară, în condiţiile în care la lucrările comisiei au participat un sfert din totalul de 27 de membri.

Adoptarea raportului favorabil asupra proiectului în Comisia juridică nu a fost făcută publică.

Conform unor surse parlamentare, urmare a amendamentelor adoptate de comisie, proiectul prevede amnistierea infracţiunilor pedepsite cu închisoare de până la şase ani şi graţierea pedepselor cu închisoarea de până la şapte ani. Termenele iniţiale erau de până la patru ani pentru amnistie şi de şapte ani pentru graţiere.

PNL, PDL şi PPDD vor vota împotriva Legii amnistierii

„Din punctul de vedere al PNL, această lege considerăm că nu e oportună în acest moment. Grupul liberal va vota împotrivă”, a declarat în plen liderul deputaţilor PNL, George Scutaru, la dezbaterile generale asupra proiectului de lege.

Cine beneficiază de legea amnistierii și grațierii

Printre marii beneficiari ai legii se numara fostul premier Adrian Nastase, pentru care s-ar inlatura interdictia prin care nu are voie sa ocupe o functie publica doi ani. Alti condamnati care ar scapa de acuzatii: Catalin Voicu (7 ani), fost senator PSD, Emilian Cutean (5 ani), fost secretar de stat si apropiat al PSD, George Becali (3 ani), scrie hotnews.ro.

You may also like

Leave a Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai recente

Actualitate

Economie

Stiinta

@2023 – Expres Magazin. Toate drepturile, rezervate.