Incep sa inteleg ratiunile, altele decat cele de imagine, pentru care social democratii l-au pus staroste de senatori pe Calin Popescu Tariceanu. Pare-se ca oamenii lui Victor Ponta cred sincer in legea echilibrului si actioneaza in consecinta. Iar daca la Camera Deputatilor, pe scaunul lui Iorga, sta proptit Valeriu Zgonea, cu greu s-ar fi gasit un omolog mai potrivit – in randul politicienilor de meserie, nu a starletelor pripasite-n Parlament – decat noul Calin Popescu Tariceanu, la Senat. Pacat. Ar fi fost mai util sa creada, ei, social democratii domnului Ponta, in legea compensatiei.
Noul Popescu Tariceanu nu face economia sa duduie. Noul Popescu Tariceanu nu tine-n picioare un guvern minoritar, de vreo 20%, in ciuda unui Presedinte ostil, dar popular. Si, mai clar ca orice altceva, noul Calin Popescu Tariceanu nu conduce un partid. Conduce, in schimb, ca „independent”, camera superioara a legislativului si crede ca, daca legile logicii au fost sfidate odata cu numirea sa, logica se va indoi ca atare oricand va gasi domnia sa de trebuinta. Motiv pentru care, de vreo cateva zile, distinsul numar doi in stat foloseste public populismul ca substitut de logica.
Cere raspicat, intocmai ca un diriginte scarbit de elevi, ca SRI sa-i prezinte de urgenta raportul. La propriu. Un raport privitor la anumite informari aduse Presedintelui; un raport pe care, se-ntelege, nu l-a primit anterior. Dintr-un simplu si elementar motiv: nu-i este destinat. Sigur, curiozitatea e o trasatura impartasita de multe fiinte, printre care si omul, insa natura institutionala a serviciilor de informatii nu pare interesata de acest aspect. Iar daca publicului avid de detalii secrete i se pare firesc si demn gestul domnului Tariceanu, „curajul” sau de a cere raspunsuri, aceluiasi public ii lipsesc cateva amanunte esentiale. Domnul Tariceanu solicita informatii de la SRI in baza controlului exercitat de comisiile prlamentare. Ori, noi stim de la un presedinte de astfel de comisie, de la domnul Calimente, mai exact, ca parlamentarii exercita un control strict formal asupra serviciilor, centrat in jurul bugetului. Nimic mai mult. Nimic referitor la activitatea operativa a institutiei. Mai clar, nimic care sa-l faca pe domnul Tariceanu sa creada ca solicitarea domniei sale ar putea fi vreodata implinita de domnul Maior.
Foarte probabil – de dragul prezumtiei unei vagi competente -, presedintele Senatului stie foarte bine ca demersul sau, „curajul de a trage la raspundere serviciile”, e o bula de sapun suflata inspre ochii habarnistilor. Si ca, dupa refuzul SRI de a-i oferi informatiile pe care si le doreste, dar la care nu poate ajunge institutional, va trebui sa gaseasca (a se citi „inventeze”) explicatii politice.
Chiar mai mult decat atat, domnul Tariceanu crede ca rapoartele dorite ofera toate raspunsurile privind implicarea Presedintelui Romaniei in dosarul Mircea Basescu, insa stabileste aprioric, fara sa astepte documentele respective, ca miercuri sa se voteze in plenul reunit al Parlamentului „solicitarea demisiei Presedintelui”. Ba chiar redacteaza si textul aferent, incluzand chestiuni pe care – teoretic – asteapta sa le afle din raportul SRI cerut.
Intelegeti, deci, de ce presedintia Senatului pare sa-l fi convertit pe fostul lider liberal, care nu mai crede in logica, ci in functie. Caci pentru Calin Popescu Tariceanu, totul chiar e in functie. De prim-ministru.
