În concediul care tocmai mi se termină am avut privilegiul să dau, de două ori în maximum 15 ore, nas în nas cu Roger Moore (postacii portocalii să-l caute pe Google, mi-e silă să le desenez). Interesant e că prima oară s-a întâmplat la câteva ceasuri după ce, într-o discuţie cu nişte prieteni, îmi amintisem că Roger Moore şi-a împrumutat vocea, pentru un mizilic de vreo două milioane de dolari, guvernului chinez, pe traseul turistic din Oraşul Interzis.

De fiecare dată, fatalitatea consumatorului, s-a întâmplat să nu ne întâlnim în blibliotecă, ci să mâncăm în aceleaşi restaurante, situate la câteva zeci de kilometri distanţă unul de celălalt.

Şi tot de fiecare dată m-a suprins plăcut modul lui firesc de a se purta. Deşi lumea-l ştia, deşi patronii restaurantelor îl tratau cu deferenţă (dar şi cu discreţie) şi deşi e o istorie, omul e de o nobleţe comportamentală rară.

Nu tu fiţe de tabloid, nu tu separeuri păzite de dulapi mergători, nu tu alai de limuzine la scară.

Nici nu vreau să-mi închipui cum ar fi arătat, în antiteză, vreo descălecare de “vedetă” dâmboviţeană în Bamboo.

NR. Acest articol îl puteţi citi şi pe www.ciutacu.ro

loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.