Trei situri din România, Austria şi Peninsula Iberică incluse în patrimoniul mondial au fost extinse de UNESCO
Un castel austriac, o mănăstire din România şi o serie de picturi rupestre paleolitice din Spania au fost înscrise duminică pe lista patrimoniului mondial al umanităţii stabilit de Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură (UNESCO), relatează AFP, potrivit Agerpres.
Castelul din secolul al XVII-lea din Austria, Schloss Eggenberg, este situat la 3 km de centrul istoric al oraşului Graz, înscris pe lista patrimoniului mondial din 1999.
În România, situl care include şapte biserici din Moldova construite în secolele al XV-lea şi al XVI-lea şi care a fost inclus pe lista patrimoniului mondial în 1993, a fost îmbogăţit duminică cu Biserica Mănăstirii Suceviţa, edificiu decorat cu picturi datând din perioada de final a secolului al XVI-lea.
Foto- rog.ro