Preşedintele actual al României le poate da lecţii de corupţie mai tinerilor şi învăţăceilor în acest domeniu guvernanţi USL, şi se dovedeşte tăbăcit în manevre şmechereşti prin care au dispărut, de-a lungul ultimilor ani, milioane de euro din anumite companii. Degeaba declară sus şi tare Victor Ponta că, de anul viitor, Băsescu nu va mai fi decât, poate doar „vreun inculpat”, pentru că exemplul dat până acum de justiţia îngenuncheată politic urmează un singur tipar. Adevăraţii corupţi, cei aflaţi la conducerea instituţiilor statului nu vor fi arestaţi niciodată, nici măcar după ce nu mai sunt la putere, deoarece în încrengătura spălării banilor rezultaţi din fapte de corupţie sunt implicaţi, invariabil, indivizi din toate partidele politice care au prins gustul mierii din buget.
Cum să ne aşteptăm să fie luate măsuri, altele decât cu câteva capete mici de găinari care se coboară să ia şpagă câteva sute de euro, când Victor Ponta, Crin Antonescu sau Dan Voiculescu nu se gândesc decât la faptul că s-ar crea un precedent periculos şi pentru ei, când nu vor mai fi în tabăra politică potrivită, şi de aceea nu iau măsuri drastice pentru a-i elimina din sistem pe procurorii şi judecătorii transformaţi în slugi politice? La ce să ne aşteptăm din partea adevăraţilor corupţi din România dacă, numai pentru o singură persoană, Traian Băsescu, s-a schimbat un întreg Cod Penal şi s-au micşorat pedepsele exact pentru infracţiunile cele mai frecvente de corupţie, doar pentru ca dosarele penale în care acesta este implicat să se prescrie cât mai repede? Imunitatea nici nu există, şi nici nu ar trebui să fie invocată de nişte justiţiabili care nu vor să aplice legile ţării nici măcar în litera lor, fără să mai vorbim de spirit. Dacă s-ar fi interpretat legea aşa cum era normal, Traian Băsescu număra zăbrelele de la fereastra celulei încă de la începutul mandatului, iar mulţi alţi politicieni, din ambele tabere doctrinare îi ţineau isonul, interpretând refrenele cântecelor marinăreşti. În loc să fie valabilă imunitatea doar în privinţa declaraţiilor politice, deşi nu se justifică nici măcar în aceste cazuri, conceptul a fost folosit de-a lungul ultimilor ani pentru a scăpa de puşcărie o serie de indivizi care nu ar fi avut ce căuta la butoanele puterii politice, şi pentru care poate doar introducerea pedepsei cu moartea i-ar putea opri din elanul nesimţit al prăduirii banilor publici.
În loc să aplice legea imediat şi să dovedească, prin acest lucru că sunt cu adevărat independenţi şi inamovibili, termeni pentru care sunt plătiţi cu bani grei, judecătorii din România se uită cu teamă spre Victor Ponta, următorul tartor al României, şi care, deşi este procuror şi ştie bine cum să aplice legea, nu are curajul să impună redeschiderea şi reverificarea tuturor dosarelor în care au fost implicaţi de-a lungul ultimilor 20 de ani politicieni sau oameni de afaceri. Ponta aruncă gogoaşa fierbinte în mâna justiţiei, fără să ia taurul de coarne în această chestiune, iar judecătorii şi procurorii, care au devenit un fel de păpuşi trase de sfori de clasa politică stau în banca lor, nu fac nimic şi primesc în continuare salarii şi pensii preferenţiale de la amărâţii care aşteaptă dreptate. Conştienţi că Traian Băsescu are toate şansele să scape de dosarele mai vechi în care este implicat, printre care „Flota” şi „Mihăileanu”, actualii guvernanţi nu sunt în stare decât să încerce deschiderea unei noi anchete, cu terenurile achiziţionate prin încălcarea tuturor regulilor unei instituţii publice cum este CEC, dar şi a regulilor bunei cuviinţe, dar impresia este că prin acest dosar s-ar încerca mai mult şantajarea lui Băsescu, decât trimiterea lui în faţa justiţiei, lucru care s-ar putea face şi mâine, dacă ar exista voinţă politică.
