Premierul Emil Boc a mai tăiat o panglică. Iar doamna Elena Udrea a stat şi ea lipită. Panglica de la Cluj Arena.O ctitorie trecută în contabilitatea regimului Băsescu. Să facem o radiografie a acestui eveniment, pentru a deprinde ultimele virtuţi ale demagogiei.
Ideea acestui important obiectiv sportiv a fost lansată în 26 aprilie 2005. Nu de către Preşedintele Traian Băsescu, nu de către actualul premier Emil Boc şi nici de către actuala Elena Udrea. Ci de către un domn Marius Nicoară, de la PNL, pe atunci preşedinte al Consiliului Judeţean. În viziunea acestuia, noul stadion european urma să fie construit în doi ani iar costul estimat era, atenţie, de doar 13 milioane euro. Capacitatea, 34.000 de locuri. Ce avem astăzi? Să vedem, în cele ce urmează.
După nu doi ani, ci mai bine de şase ani, avem un stadion cu o capacitate de 30.000 de locuri şi care a costat circa 42 milioane euro. Sunt câteva mici diferenţe, nu?
Ei bine, fiecare deosebire ne demonstrează că trecem prin momente tulburi. Dacă un simplu stadion sportiv, fie el şi de talie internaţională, consuma, de la lansarea ideii, până la finalizare, mai bine de şase ani, înseamnă că ne mişcăm, ca stat, în pas de melc. Nu aş vrea să ne comparăm cu China. Dar, dacă ne uităm în jur, în fostele state socialiste, vom descoperi că acolo doi ani înseamnă doi ani. Nu şase. În al doilea rând. Cum este posibil ca valoarea unei investiţii să crească de câteva ori, fără ca rezultatul în sine să crească şi el de câteva ori? Cum de proiectam un stadion pentru 34.000 de locuri la un pret iar la capătul traseului ne trezim cu un stadion cu o capacitate mai mică şi la un preţ de câteva ori mai mare? Dacă la prima întrebare răspunsul consta în veşnica ciondăneală a politicienilor români, fie ei şi de rang local, în lupta acestora pentru a-şi impune autoritatea unul împotriva celuilalt, în lentoarea tipic balcanică, răspunsul la cea de-a doua întrebare e mai complicat şi mai dureros. Acelaşi lucru, chiar mai puţin decât acelaşi lucru costă de câteva ori mai mult pentru că se fură. Se fură ca-n codru. Pentru ca un proiect de pe o hârtie de calc să devină realitate este necesar ca fiecare dintre executanţi să-şi tragă o halcă.
Cititi mai mult pe CorectNews –
https://www.corectnews.com/politics/din-nou-la-panglici
