Home Economie Franța, a doua putere europeană, se afundă în criza datoriilor

Franța, a doua putere europeană, se afundă în criza datoriilor

by Ioana Popescu

Datoria publică a Franţei creşte în ritm alarmant. După primele şase lui ale anului, datoria Franţei a ajuns la 1.692 de miliarde de euro, potrivit unui raport al Statisticii franceze publicat azi.

În procente, înseamă 86,2% din PIB. În cifre absolute, Franţa, a doua mare economie a Europei, se apropie de Italia, ţara cea mai îndatorată de pe continent, care se confruntă deja cu probleme de finanţare, la costuri rezonabile, din partea pieţelor. Italia avea, în iulie, o datorie publică de 1.912 miliarde de euro, aproximativ 120% din PIB, cea mai mare, în termeni absoluţi, din Uniunea Europeană. Raportat la PIB, Italia este întrecută doar de Grecia, ţară care este aproape de faliment, potrivit Money.ro.

Cea mai mare creştere a datoriei Franţa este cauzată de împrumuturile suplimentare de 52,6 miliarde de euro contractate de Guvern, datorie nou-contractată pe termen lung, în general pe 10 ani. În schimb, primăriile şi-au redus datoria cu 2,7 miliarde de euro, iar fondurile de asistenţă socială cu 2,3 miliarde.

Împrumuturile acordate Portugaliei şi Irlandei în cadrul planului de salvare a zonei euro au costat Franţa în acest an 2,4 miliarde de euro, dar statul a primit totuşi înapoi 2 miliarde de euro din împrumuturile pe care le acordase industriei auto ca să treacă criza, în 2009.

Preşedintele Nicolas Sarkozy a prezentat un plan de buget pentru 2012 care ţine cheltuielile neschimbate faţă de acest an, iar cheltuielile cu serviciul datoriei şi cele cu pensiile vor continua să pună presiune pe deficit, potrivit Bloomberg, preluat de money.ro.

 

You may also like

Leave a Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai recente

Actualitate

Economie

Stiinta

@2023 – Expres Magazin. Toate drepturile, rezervate.