În construcţiile politice confuze ale acestor zile, partidele şi chiar influenţele străine, care, în actualul context, vor încerca sigur să intervină pentru schimbarea direcţiei României către Est sau Vest, analiştii au uitat să ia în considerare o forţă care încearcă mai mult decât să ne golească buzunarele, lucru înfăptuit cu destul de mult succes de guvernele post-decembriste, ci reuşeşte, în multe cazuri, să ne intre chiar în suflet: biserica.
Ce mai înseamnă această instituţie astăzi, când cancerul corupţiei a pătruns chiar şi în cotloanele sale cele mai îndepărtate, iar mulţi dintre „slujitorii” ei se dovedesc, în continuare, a fi mai mult purtători de informaţii secrete sau colectori de fonduri, decât prelaţi?
DNA a tras recent o margine a cortinei cu care erau acoperite secretele bine păzite ale bisericii, prin ancheta de proporţii care viza fraudarea subvenţiilor europene de la APIA, în beneficiul unor persoane din judeţul Suceava, printre care se numără şi feţe bisericeşti. În loc să îşi îndeplinească menirea pentru care s-au făcut preoţi, slujbaşii bisericii nu făceau altceva pe pământul numit de ei, în cântările pe nas, „Grădina Maicii Domnului”, decât să încaseze fraudulos subvenţii pentru agricultură.
Apropierea dintre biserică şi politică, impusă de atitudinea patriarhului Daniel este şi ea, la fel ca şi povestea APIA, generatoare de corupţie şi bani murdari. S-a ajuns de mult dincolo de buza prăpastiei, iar intenţia declarată, de a avea o Biserică Română pe picioarele ei din punct de vedere material nu a dus decât la transformarea BOR într-un SRL care face afaceri cu Puterea de orice fel, dar nu raportează profitul obţinut şi nu plăteşte impozite, aceasta fiind o altă sursă de corupţie.
Biserica este în fond prima putere în stat, pentru că nu manipulează doar banii, ci şi conştiinţa oamenilor, care este recunoscută de preoţii cu har ca fiind scânteia de Dumnezeire din fiecare dintre noi. Acum, BOR s-ar putea înregistra, cu uşurinţă, nu doar în topul afacerilor cu profituri record, ci şi pe post de partid politic. Mai-marii ei au însă mari probleme, la fel ca şi întreaga clasă politică actuală, în a se hotărî pe ce parte a crezului politic să se înscrie. Acum, pentru că PSD se află, întâmplător la guvernare, BOR s-a transformat în partid de stânga, deşi, în guvernările precedente, aveau înclinaţii de dreapta. Asemenea deviaţii se întâlnesc şi la nivel local, unde preoţii le cântă în strună, dar şi în strană, primarilor care le dau bani pentru biserică sau le oferă alte avantaje personale. Chiar înainte de recentul scrutin, Patriarhul Daniel a sugerat credincioşilor să-şi dea votul
PSD, iar Victor Ponta a dezvăluit, într-o declaraţie publică, şi motivul: mai-marele bisericii ar fi, în opinia sa, un om „pragmatic”, care a negociat la sânge acordarea de fonduri pentru Catedrala Mântuirii Neamului, în schimbul susţinerii politice. Ca urmare a acestor „negocieri”, Victor Ponta a fost primit de înaltele feţe bisericeşti mai ceva decât Sfântul Petru, întors la Roma ca să-i apere pe creştini de prigoana lui Nero. Nu este exclus, în aceste condiţii, să asistăm în această toamnă la o campanie a Bisericii împotriva posibilului candidat al dreptei, Klaus Iohannis, pe motiv că acesta nu este ortodox, ci luteran-evanghelist, iar soţia sa, catolică.
Biserica joacă, în plus, de mulţi ani rol de educator şi judecător al păcatelor, dar, mai nou, a ieşit la iveală şi o învoială secretă între Guvern şi BOR, prin care preoţii pot pătrunde în şcoli nu în ipostaza de slujitori ai Domnului, ci în cea de slujitori ai Ministerului Educaţiei Naţionale. Prin protocolul dubios dintre minister şi Patriarhie, capii Bisericii capătă puteri nejustificate în privinţa selectării unor cadre didactice din învăţământul de stat, ba chiar se dă dreptul preoţilor să facă inspecţii şcolare. Un alt protocol ciudat fusese încheiat cu Ministerul Agriculturii, în baza căruia preoţii ar fi trebuit să se ocupe cu”promovarea valorilor tradiţionale ale comunităţilor rurale”.
Culmea, biserica s-a transformat acum şi în „mogul media”, cu zeci de canale media: TV, radio, ba chiar şi site-uri prin care îşi promovează imaginea direct, finanţarea fiind asigurată din fonduri obscure, provenite, chipurile, de la credincioşi, dar cu un nivel de transparenţă zero. „Imperiul media” BOR cuprinde şase radiouri, o televiziune, o agenţie de presă şi câteva publicaţii centrale şi locale, ale căror date financiare nu sunt publicate nicăieri. Potrivit statutului Bisericii, acestea funcţionează ca instituţii cu scop misionar, alături de Institutul Biblic şi de Misiune al BOR şi de o casă de ajutor reciproc a clerului. Trustul cuprinde Radio Trinitas şi Trinitas TV, deţinute de Patriarhie; Radio Doxologia, deţinut de Mitropolia Moldovei şi Bucovinei; Radio Renaşterea, deţinut de Arhiepiscopia Vadului, Feleacului şi Clujului; Radio Reîntregirea, deţinut de Arhiepiscopia Alba Iulia; Radio Dobrogea,
deţinut de Arhiepiscopia Tomisului; Radio Lumina, deţinut de Episcopia Severinului şi Strehaiei, dar şi Agenţia de ştiri Basilica, deţinută de Patriarhie şi o reţea de site-uri web.
Biserica Ortodoxă Română a descoperit metoda miraculoasă prin care face afaceri fără să plătească impozit către stat, ba chiar, deşi statul îi finanţează integral cheltuielile, mai cere bani şi pentru construcţii noi. Este scutită de achitarea impozitelor, gestionează fonduri imense din donaţii şi taxe pentru nunţi, botezuri, înmormântări, etc., dar şi din producţie (deţine fabrici de lumânări, îmbrăcăminte sau cherestea) şi servicii (hoteluri, cabinete medicale, muzee, închirierea anumitor clădiri din patrimoniu). În plus, bisericii i s-au acordat în nenumărate rânduri bani din fondul de rezervă al Guvernului.
Practic, Statul român, prin Bugetul de Stat şi bugetele locale, subvenţionează absolut tot ce este legat de cultele religioase: achiziţii de imobile, dotarea acestora, decoraţiunile interioare, întreţinerea, conservarea imobilelor (nu doar a sălaşelor de cult, ci şi a spaţiilor administrative), plata salariilor personalului clerical şi neclerical, finanţarea oricăror acţiuni cu caracter intern şi internaţional organizate de culte. Aşadar, o problemă a României nu este atât creşterea numărului bisericilor, într-un ritm care a uluit comunitatea internaţională, cât faptul că fiecare biserică înseamnă cheltuieli suplimentare pe termen nedefinit, necesare întreţinerii, conservării, modernizării, bisericilor şi dependinţelor, precum şi plăţii salariilor personalului clerical şi neclerical. Nici măcar nu s-ar putea calcula cât cheltuieşte, de fapt, România cu venerarea lui Dumnezeu – în toate formele sale, dat
fiind că biserica este o instituţie total netransparentă. Conform unor estimări, statul roman alocă, în fiecare an, aproximativ 100 de milioane de euro pentru plata salariilor preoţilor, iar salariul unui preot variază între 1.100 şi 2.000 de lei, în timp ce al unui episcop, care are un statut similar demnitarilor, se situează între 6.700 şi 7.500 de lei, respectiv 8.200 de lei, în cazul patriarhului.
Acţiunile cu scop caritabil sunt, însă, puţine şi rare, şi aici ne referim la acţiuni din partea bisericii către credincioşi, nu la caritatea revărsată în fiecare zi din partea credincioşilor către biserici, şi care se traduce în zeci de milioane de euro, cel puţin, câştigate anual, şi care reprezintă, de fapt, un profit brut şi nedeclarat al aceste instituţii, deci un „profit negru”, aşa cum se numeşte el în lumea afacerilor, în timp ce cheltuielile sunt suportate de statul român, adică tot de amărâţii de contribuabili. Nu am văzut cinstiţii prelaţi înghesuindu-se în iniţiative de a găzdui sinistraţi rămaşi pe drumuri sau oameni ai străzii în timpul iernii, dar am observat, în schimb, cum biserica a impus de urgenţă evacuarea unui cămin de bătrâni din Vâlcea, doar pentru că revendicase şi câştigase clădirea, deşi ocupanţii acesteia nu aveau unde să fie mutaţi, în acel moment.
Nu spunem că nu ar trebui daţi bani pentru biserici sau credinţă, sau că aceasta nu este importantă pentru români, mai ales că, pentru unii, biserica a rămas ultima speranţă, ci doar că, acum, credinţei îi ia locul averea, iar rugăciunii, număratul banilor. De ce oare acele fonduri aruncate în gaura neagră a BOR nu ar fi folosite de statul român pentru şcoli, spitale, sau azile de bătrâni, sau, dacă tot se finanţează masiv această instituţie, care a ajuns să deţină controlul asupra conştiinţei românilor, nu îşi raportează câştigurile, ca orice instituţie finanţată de stat? Când şi dacă mai au timp, în aceste condiţii, duhovnicii să îşi cerceteze conştiinţa şi să se cureţe sufleteşte, pentru a îndruma „oastea de credincioşi”, este greu de spus.
