Home Economie Vlădescu: Impozitarea pensiilor mici este posibilă

Vlădescu: Impozitarea pensiilor mici este posibilă

by Ioana Popescu

Guvernul a aprobat, miercuri, prima rectificare bugetară din acest an.

Prin această rectificare sunt tăiate alocaţiile mai multor ministere şi acordate fonduri în special pentru plata pensiilor, indemnizaţiilor de şomaj şi altor alocaţii de natură socială.

Întrebat, miercuri, de jurnalişti dacă s-a gândit la o soluţie pentru a nu mai avea transferuri atât de mari de la bugetul de stat la cel de asigurări sociale, ministrul Finanţelor, Sebastian Vlădescu, a declarat că în acest moment nu există decât varianta finanţării deficitelor.

„Implementarea noii legi a pensiilor va permite ajustarea deficitului acestor fonduri în timp, nu va fi bruscă, către un nivel sustenabil, probabil undeva după 2020, 2025. Până în 2020 estimăm că vor exista în continuare transferuri”, a spus Vlădescu, potrivit Mediafax.

Întrebat dacă în aceste condiţii este echitabilă impozitarea peniilor şi veniturilor mai mici, ministrul a arătat că, deocamdată, sistemul de taxe şi impozite rămâne la nivelul actual, dar că în cazul în care va exista o decizie politică privind impozitarea pensiilor, aceasta va fi implementată.

You may also like

Leave a Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai recente

Actualitate

Economie

Stiinta

@2023 – Expres Magazin. Toate drepturile, rezervate.