Home Politica Vizita lui Victor Ponta, între Chevron și Ghiță Mureșan

Vizita lui Victor Ponta, între Chevron și Ghiță Mureșan

by Ioana Popescu

Delegația Guvernului României, condusă de premierul Victor Ponta, a ajuns duminică seară în SUA, urmând ca luni să înceapă vizita oficială la Washington, în perioada 21-23 octombrie, anunță corespondentul Agerpres.

Potrivit acestuia, zborul a decurs fără incidente și a durat 10 ore și 25 de minute, avionul aterizând la ora locală 18.45.

Șeful Guvernului este însoțit în vizita oficială din SUA de miniștrii Energiei, Constantin Niță, Afacerilor Externe, Titus Corlățean, Educației, Remus Pricopie, și Mediului, Rovana Plumb.

Primul ministru al României a precizat ca puncte importante ale agendei din SUA întâlniri cu președintele Băncii Mondiale, Jim Yong Kim, cu vicepreședintele american Joe Biden, la Casa Albă, cu congresmeni și cu reprezentanți ai mai multor companii americane — ExxonMobil, Chevron, Motorola, IBM și HP.

După întâlnirile cu reprezentanții ExxonMobil și Chevron este prevăzută întrevederea cu secretarul SUA pentru Energie, urmată de o vizită la sediul IBM.

Premierul își va încheia prima zi a vizitei în SUA cu o întâlnire cu baschetbalistul român Ghiță Mureșan.

You may also like

Leave a Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai recente

Actualitate

Economie

Stiinta

@2023 – Expres Magazin. Toate drepturile, rezervate.