Home Actualitate România, groapa de gunoi a lumii. Ce țări își trimit deșeurile în țara noastră

România, groapa de gunoi a lumii. Ce țări își trimit deșeurile în țara noastră

by George Avram

După 1989, România a devenit încet-încet groapa de gunoi a lumii, deoarece nu doar țări din Europa au trimis camioane cu deșeuri, ci și de pe alte continente.

”În anul 2022 (11 luni) au fost identificate peste 246 cazuri de transport ilegal de deşeuri din state din Europa (Regatul Unit al Marii Britanii şi al Irlandei de Nord, Belgia, Bulgaria, Germania, Austria, Ungaria, Elveţia, Olanda, Serbia, Italia, Suedia, Danemarca, Franţa, Macedonia, Polonia, Slovacia), dar şi din Turcia şi Canada. În urma verificărilor efectuate de autorităţile competente (Garda Naţională de Mediu, Direcţia Generală a Vămilor etc.), s-a stabilit faptul că mărfurile, în cantitate totală de peste 3.780 de tone, erau deşeuri, nu corespundeau cu datele declarate şi cuprinse în documentele prezentate autorităţii vamale, respectiv nu îndeplineau condiţiile legale de intrare din punct de vedere al legislaţiei de mediu”, se arată într-un comunicat al Poliţiei de Frontieră remis presei vineri.

Așadar, Poliţia de Frontieră a oprit la intrarea în România, în 11 luni din anul 2022, peste 3.700 de tone de deşeuri provenite din diferite state din Europa, dar şi din Turcia sau chiar din Canada. Transporturile nu aveau documente legale.

You may also like

Leave a Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai recente

Actualitate

Economie

Stiinta

@2023 – Expres Magazin. Toate drepturile, rezervate.