În 1963, un locuitor din Derinkuyu (în regiunea Capadocia, Anatolia centrală, Turcia) îşi dărâma un perete al casei şi descoperea uimit că în spatele lui se afla o cameră misterioasă de care habar nu avea; camera l-a condus spre alta, aceea la alta şi aşa mai departe.

Dăduse întâmplător peste oraşul subteran al cărui prim nivel se pare că ar fi fost săpat de hitiţi în jurul anului 1400 î.Hr. sau de frigieni în secolele VIII-VII î.Hr.

Aici aveau să se ascundă primii creştini spre a scăpa de persecuţiile din vremea Imperiului Roman.

Oraşul, extins în perioada bizantină, putea adăposti între 3000 şi 50.000 de persoane. Interiorul este uluitor: galeriile subterane puteau fi blocate în trei puncte strategice cu nişte blocuri circulare din piatră. Erau roci foarte grele -între 1 şi 1,5m înălţime, 50 de centimetri de grosime şi o greutate până la 500 kg- ce împiedicau trecerea duşmanilor. Aceştia, conştienţi de pericolul la care s-ar fi expus dacă intrau în adâncuri, făceau eforturi să scoată populaţia la suprafaţă, otrăvind fântânile. Arheologii consideră că e posibil ca structura oraşului să coboare la 85m adâncime. Din cele 20 de nivele excavate, se pot vizita doar primele opt (cele mai aproape de suprafaţă); celelalte sunt parţial dărâmate sau sunt încă studiate de specialişti.

Derinkuyu are un tunel de aproape 8 km lungime care conduce la un alt oraş subteran din Capadocia, Kaymakli, aflat la aproximativ 20 km sud de Nevsehir.

Descoperite în 1964, doar patru din cele opt nivele ale acestuia sunt deschise publicului. La Kaymakli, ca şi în alte aşezări tip peşteră ce pot fi vizitate, precum Ozluce şi Mazikoy, camerele şi culoarele sunt separate şi sunt dotate cu un sistem de aerisire ce uimeşte şi azi prin ingeniozitate. Mai exact, miile de guri de ventilaţie, ce au o adâncime de 55 m, erau folosite şi ca fântâni! Peste tot s-au găsit încăperi de locuit, magazii, cantine şi cisterne de apă, bucătării încă înnegrite de fum, prese pentru vin şi ulei, ba chiar şi şcoli sau biserici (cea din Derinkuyu având baza în formă de cruce de 20m/9m, iar tavanul – la peste 3m înălţime).

Se estimează că sunt între 36 şi 200 de localităţi subterane în Capadocia (sau Kapadokya, după numele hitit care însemna “regiunea cailor frumoşi”), despre ele vorbind istoricul grec Jenofonte în lucrarea Anabasis.

El povestea despre oamenii ce îşi săpaseră casele sub pământ şi trăiau în camere suficient de mari cât să adăpostească o familie, cu animalele domestice şi alimentele necesare.