Militarii romani din teatrele militare de operatiuni din Afganistan lanseaza, prin intermediul unei scrisori deschise, un atac dur la adresa oficialilor din Guvernul Romaniei care, sustin militarii, nu fac altceva decat sa se foloseasca de imaginea lor. Mai mult, se arata in scrisoarea semnata de militarii romani, acestia sustin ca au fost adusi in tara „inghesuiti precum ca animalele”.
„Au fost decalate toate zborurile cu patru zile şi suntem înghesuiţi câte 75 într-un avion care are o capacitate mult mai mică. Au fost improvizate scaune în zona unde de obicei sunt încărcate bagajele. Din această cauză nu avem voie decât cu un bagaj de mână (…) Pentru că trebuie să ajungem acasă, cu toţii, până pe 18 iulie, şi ne-a fost pusă la dispoziţie o singură aeronavă, suntem înghesuiţi ca nişte animale. Aşa suntem trataţi, acum, la final de misiune. Oameni din Guvernul României au venit aici, ne-au lăudat şi apoi nu i-a mai interesat de soarta noastră”, sustin militarii in scrisoare deschisa.
In urma cu doar doua saptamani, premierul Romaniei, Victor Ponta, impreuna cu vicepremierul Gabriel Oprea si ministrul Apărării, Mircea Dusa, au fost efectuat o vizita în Kandahar pentru a marca retragerea trupelor româneşti.
2 comments
Soldatilor!!! nu peste mult timp veti fi si voi etichetati „nesimtiti” Nu trageti nici o nadejde de la un om care a uitat de cei sapte ani de-acasa. Ma refer la Ponta care dovedeste tot mai mult ca nu are coloana vertebrala si este un mincinos notoriu.