Modelul USL îi inspiră, ce-i drept destul de târziu, pe unii dintre liderii constelaţiei de mici partide-satelit aflate acum în opoziţie şi fărâmiţate de ambiţiile personale ale celor care le conduc. Sub bagheta dirijorului din umbră, Traian Băsescu, se încearcă acum atragerea tuturor acestor sateliţi sub o singură umbrelă, pentru a promova un candidat comun la prezidenţiale, capabil să înfrunte taifunul social-democrat. De data aceasta, după modelul USL, a fost creată, însă, o jucărie cu mecanismul stricat, pentru că opoziţia duce lipsă de lideri, sau de „locomotive”, aşa cum îi spuneau democrat-liberalii în vremurile bune lui Traian Băsescu, iar, pe de altă parte, partide cum este PDL, controlat încă de Blaga, nu vor să mai aibă legături cu actualul preşedinte, vânat la tot pasul de puterea zdrobitoare din Parlament şi care va fi implicat, probabil, în tot mai multe anchete penale, mai ales după ce îşi va termina mandatul.
Ideea lui Băsescu era de a-l atrage alături de opoziţia de dreapta pe Crin Antonescu, aşa-zisul candidat al USL, dar care face, în realitate opoziţie social-democraţilor, din interiorul Guvernului. Această nouă strategie nu este îmbrăţişată şi de aripa anti-băsistă a PDL, condusă de Vasile Blaga, care a anunţat deja că Antonescu nu este un candidat viabil, din punctul lor de vedere. Mai este un an până la prezidenţiale, aşa că declaraţia se poate schimba pe parcurs, putând fi considerată şi ca o tatonare menită să plaseze cât mai bine propriul candidat, al PDL, conturat până acum în persoana lui Cătălin Predoiu, în perspectiva următoarelor alegeri. Este totuşi vizibil că „dreapta”, fie că este vorba de PDL, PNL sau de micii sateliţi creaţi recent pentru atragerea votului dezamăgiţilor de politică nu au nici un lider de opinie autentic, ci doar politruci fără substanţă, manevraţi din umbră de diverse interese sau personaje obscure, urmând să li se închine cu evlavie acestora, în cazul alegerii.
Un Bloc al Unităţii Naţionale se poate contura fără probleme, dar, în acest moment, are puţine şanse să învingă un candidat PSD în turul al doilea, în cazul în care Victor Ponta îşi duce la bun sfârşit planul de a-şi îndestula „votacii”, pensionari sau bugetari, pe spinarea taxelor suplimentare pentru firmele private, aşa cum reiese din proiectul actual de buget. În principiu, PDL nu se opune unificării dreptei în jurul PDL, dar vrea conducerea, nu pare dispus să lase frâiele coaliţiei conturate ideologic pe mâinile lui Crin Antonescu, cel puţin deocamdată. Atunci când „dreapta unificată” a fost la guvernare, democrat-liberalii s-au debarasat totuşi de colegii de alianţă ca de o măsea stricată, fapt care ar trebui să-i facă pe liberalii aflaţi deja la ciolan, dar cu ambiţii prezidenţiabile, circumspecţi în această privinţă. Uniunea nu a reuşit să atragă, până acum, nici măcar toate partidele de buzunar de partea sa, pentru că este de aşteptat ca PNL să adere ultimul, dar să aibă pretenţii la conducere. O coalizare a forţelor de dreapta şi găsirea unui prezidenţiabil cu şanse în turul doi al alegerilor este, totuşi, singura soluţie pentru a echilibra balanţa de forţe în faţa unui PSD care tinde din nou să devină partid unic, iar în cazul unei majorităţi absolute, derapajele sunt greu de evitat.
Am citit recent o propunere interesantă venită de la un cititor, care mi se pare pertinentă, din punctul de vedere al evitării derapajelor, dar şi foarte potrivită pentru orice fel de organizare statală, inclusiv monarhia, asigurând echilibrul şi, în acelaşi timp, distribuţia egală de forţe. Ar putea fi dezvoltat astfel un proiect politic de împărţire a scenei politice în două forţe doctrinare, de centru-stânga şi, respectiv, de centru-dreapta. PSD, UNPR şi toate partidele cu doctrină de stânga ar putea forma coaliţia de centru-stânga, social, în timp ce PNL, PDL, FC, PC, înglobând şi sateliţii PMP, PNŢCD, PRM, etc. ar putea forma un partid de centru – dreapta, republican. Cele două mari partide ar trebui să guverneze alternativ, câte patru ani, pentru a se putea controla reciproc şi a fi evitate astfel derapajele, acumularea de putere excesivă sau baronizarea de o parte sau de alta. Preşedintele ar fi mult mai util intereselor ţării, chiar şi în această perioadă, marcată de certuri la nivel înalt, cu efecte nedorite asupra economiei, dacă ar îndeplini un rol mai mult onorific şi de reprezentare, aşa cum se întâmplă în monarhiile europene, de exemplu. O astfel de organizare ar diminua la minim luptele politice şi folosirea legilor sau instituţiilor statului în scop personal, deoarece, la schimbarea puterii, după patru ani, toate instrumentele folosite s-ar putea întoarce împotriva iniţiatorilor, aşa cum se întâmplă acum cu multe legi create clientelar în ani trecuţi de guvernările PDL sau PSD şi PNL, înainte de aceasta, care se întorc acum sub formă de dosare penale tocmai împotriva celor care le-au creat.
Momentan, PSD-UNPR conduce în topul preferinţelor politice ale românilor pentru alegerile europarlamentare cu 38,8%, potrivit unui sondaj INSCOP, dar guvernarea poate eroda orice coaliţie politică, iar acest lucru nu face decât să dea apă la moară opozanţilor de dreapta, care se laudă deja că ar fi ajuns la 20% în preferinţele electoratului, în timp ce sondajul INSCOP relevă faptul că alianţa deja destrămată PNL-PC ar avea 20,1% în intenţia de vot la europarlamentare, iar PDL 15%. Partidul Mişcarea Populară, PP-DD şi UDMR abia ating sau depăşesc pragul de 5%, ceea ce înseamnă că intenţia lui Băsescu, de a anihila puterea de negociere a UNPR şi-a atins până acum scopul. Sub pragul de 5% se situează Forţa Civică, PNŢCD şi PRM. Dacă duminica viitoare s-ar organiza alegeri parlamentare, Uniunea Social Liberală ar obţine 57,1% dintre opţiunile de vot, în actuala formulă politică, dar PSD şi PNL au anunţat deja că preferă candidaturi separate, pentru a se poziţiona apoi, în cursa prezidenţială, în funcţie de „examenul” de la europarlamentare.
