Home Politica Lungeşti, prima localitate vâlceană în care USL a intrat în moarte clinică

Lungeşti, prima localitate vâlceană în care USL a intrat în moarte clinică

by Ioana Popescu

Din 27 noiembrie a.c., comuna Lungeşti are un nou viceprimar, în urma propunerii de schimbare făcută de majoritatea consilierilor locali. Liberalul Tiberiu Costea a devenit primar la Lungeşti la scrutinul din 2012, fiind la primul mandat şi candidând din partea PNL+PSD. În vară, liberalii au obţinut trei consilieri, social-democraţii alţi trei, PRM-3, PDL-3 şi PP-DD-1. În urma votului din Consiliul Local s-a decis ca liberalul Ion Pătru să-şi continue activitatea de viceprimar şi în mandatul 2012-2016. El mai ocupase această funcţie în perioada 2008-2012, alături de perdantul funcţiei de primar, democrat-liberalul Ion Chesnoiu.

PSD a „trădat” la Lungeşti

După un complot al consilierilor PSD cu cei din celelalte partide, s-a creat o majoritate plus unu şi, astfel, au putut propune în şedinţa consiliului local schimbarea viceprimarului. Lupta a fost strânsă, iar la final social-democraţii şi-au atins scopul. Astfel, din 27 noiembrie a.c., Tiberiu Costea va trebui să facă echipă împreună cu Ion Iordănescu, un pensionar de 68 de ani, care va ocupa fotoliul de viceprimar. Potrivit declaraţiilor fostului viceprimar, schimbarea sa a venit datorită invidiei, pentru că acesta făcea o echipă competitivă, alături de primar: „Social-democraţii s-au trecut de partea opoziţiei şi au format majoritate. În final, când s-a votat, scorul a fost 7 la 6 în favoarea actualului, lupta a fost strânsă. Ei au făcut propunerea de schimbare din invidie, pentru că exista armonie şi treaba mergea bine. În condiţiile în care treaba mergea la fel de bine şi în următorii doi ani şi jumătate, PSD a făcut calculul, probabil, că nu mai avea şanse să ocupe vreo funcţie la primărie. În felul acesta au încercat din timp să ne dezbine, să lanseze pe cineva la conducere, în ideea de a crea o fisură şi a avea un candidat cu şanse la următoarele alegeri”, a declarat marele perdant, Ion Pătru.

Tiberiu Costea: „Ceilalţi consilieri credeau că noi facem legea”

Primarul comunei Lungeşti se arată total dezamăgit de acţiunea PSD. Mai mult, în viitor, primarul se vede nevoit să facă echipă cu noul viceprimar, pentru a-şi duce la final proiectele: „În momentul în care vezi că se poate face ceva aşa suntem noi, românii, obişnuiţi să punem beţe în roate. Noi suntem suspicioşi tot timpul şi, până la urmă, suspiciunea nu poate duce la ceva bun. Războaiele sunt cele care uzează, epuizează fizic şi psihic, indiferent despre ce subiect este vorba. Din punctul meu de vedere, contează mai puţin cine ocupă funcţia de primar, ce coloratură politică are, ci dacă este cel puţin la fel de bun ca cel anterior lui. Fostul viceprimar mă completa foarte bine. A fost viceprimar şi în legislatura precedentă şi, fiind şi din acelaşi partid ca mine, nu aveam cum să-l schimb, iar experienţa lui îşi spune cuvântul, eu am învăţat multe lucruri de la dânsul, când am venit în funcţie. Ceilalţi consilieri cred că noi facem legea aici, dar, de fapt, noi doar o aplicăm”, a spus primarul Tiberiu Costea.

Liberalii încep războiul în judeţ

Ca urmare a schimbării din funcţie a viceprimarului liberal de la Lungeşti, liberalii de la judeţ sunt decişi să le-o plătească cu aceeaşi monedă social-democraţilor. Pe surse am aflat că, în următoarea perioada, ar urma să înceapă un războiul politic în toată regula între liberali şi social-democraţi, liberalii de la judeţ intenţionând să schimbe, acolo unde au majoritate în consiliile locale, viceprimarii PSD şi să-şi numească în schimb colegi de partid. Primăriile vizate de liberali sunt cele în care atât primarul, cât şi viceprimarul sunt social-democraţi, la Vâlcea fiind 21 de primării în această situaţie. Votul în consiliile locale este însă cel care contează, astfel încât este de aşteptat să se încerce racolări în perioada următoare, în consiliile locale unde liberalii cred că pot face o majoritate.

 

Toma Peştereanu: „Liberalii au câştigat pe spinarea noastră, iar acum stau să caute scandal”

Informat de intenţia liberalilor, Toma Peştereanu, primarul comunei Costeşti, a afirmat că liberalii au avut numai de câştigat prin faptul că a existat această alianţă, USL: „Eu am şapte consilieri PSD din 13. Să încerce unde pot, la Costeşti nu au nici o şansă, pentru că noi formăm o echipă, nici nu mă gândesc că s-ar putea întâmpla una ca asta. Şi aşa, eu am candidat singur; să-şi vadă de treabă, stau acum să caute scandal? Pe mine divergenţele astea, la nivel de judeţ mă nemulţumesc, deoarece, până la urmă, au candidat sub sigla USL şi la consiliu, şi la parlamentare, ce stau atâta să se certe? Liberalii au câştigat pe spinarea noastră, a celor care am candidat din partea USL. Eu sunt omul care, dacă am plecat la un drum cu cineva, tot aşa vreau să finalizez. Ale cui sunt jocurile astea, doar pentru că aşa vrea Buican?”, se întreabă primarul din Costeşti.

Ion Spârleanu: „Eu ştiu despre fiecare consilier cât de harnic este, iar viceprimarul meu e cea mai bună variantă”

Intenţiile liberalilor ar putea eşua, iar rezultatele de schimbare a viceprimarilor social-democraţi ar putea fi puţin probabile, în comunele unde PSD are majoritatea covârşitoare în consiliile locale. La Creţeni, cel puţin, lucrurile nu se vor schimba, asigură primarul Spârleanu: „Nu, la mine este linişte, liberalii au trei consilieri, iar noi patru. Condiţia a fost ca PNL să nu-şi pună viceprimar, să nu mai candideze, altfel aveau doar doi, deci la noi nu sunt probleme. Eu chiar formez o echipă cu viceprimarul, are activitate şi important este să faci şi echipă, tot pe el l-am avut viceprimar şi în mandatul trecut. Nu ar fi neapărat o problemă să fie pus un liberal, dar eu ştiu despre fiecare consilier cât de bun sau de harnic este, iar viceprimarul pe care îl am acum este cea mai bună variantă”, a declarat Ion Spârleanu.

La Slătioara, nimic nu mişcă în faţa primarului

Primarul Sorin Romcescu pare să fi auzit de intenţiile liberalilor, de a umbla la structura administraţiilor locale, dar majoritatea pe care o are în Consiliul Local îl linişteşte: „Probabil este doar o acţiune politică. La mine, indiferent dacă s-ar întâmpla aşa ceva, liberalii nu ar avea nici o şansă, deoarece eu am tot consiliul de partea mea, noi avem 7 din 13 consilieri de la PSD”, a spus primarul.

La Frânceşti, USL rămâne în aer

La Frânceşti, primarul Troculescu a respectat protocolul USL şi formează echipă cu un viceprimar liberal. Dacă războiul va fi declanşat, atât liberalii, cât şi social-democraţii vor avea de pierdut: „Atunci când s-a încheiat protocolul, noi am fost oameni de calitate şi am făcut ceea ce s-a hotărât. Eu am viceprimar PNL. Dacă va fi vreun război, la noi, în consiliul local se va întâmpla altceva: s-ar putea să nu mai fie nici de la PSD, nici de la PNL, aşa că ar fi mai bine să nu înceapă războiul. Se încercase şi la mine, imediat după alegeri, dar eu am spus că sunt om de cuvânt”, a spus social-democratul Troculescu.

Ramona BĂLTEANU, Impact Real

You may also like

Leave a Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai recente

Actualitate

Economie

Stiinta

@2023 – Expres Magazin. Toate drepturile, rezervate.