Home Actualitate Chinul persoanelor cu dizabilități și o lege neaplicată de 17 ani. Rampele de acces în instituții, inezistente în multe locuri

Chinul persoanelor cu dizabilități și o lege neaplicată de 17 ani. Rampele de acces în instituții, inezistente în multe locuri

Bogdan: „Am scleroză multiplă și am fost reevaluat în fiecare an, deși este o boală autoimună, fără vindecare, fără tratament”

by Oana Stănciulescu

Nepăsarea statului român față de cetățenii săi se vede cu ochiul liber peste tot în țară, fie că mergi într-un spital, într-o școală, pe o șosea, adică exact acolo unde autoritățile ar trebui să utilizeze banii colectați de la contribuabili. Taxele și impozitele cetățenilor sunt menite a fi folosite pentru funcționarea statului, dar în aceeași măsură pentru asigurarea accesului la sănătate, educație, un trai decent pentru fiecare cetățean în parte, sănătos sau bolnav, cu probleme medicale permanente sau nu. De peste trei decenii vorbim despre obligația statului de a asigura condiții pentru persoanele cu dizabilități, la fel ca în orice altă țară din Uniunea Europeană, din care facem parte din anul 2007. Spre rușinea celor care au condus România în ultimii 33 de ani, în ciuda tuturor legilor adoptate și convențiilor internaționale ratificate, a rapoartelor intituțiilor internaționale și a promisiunilor decidenților din România, nici în anul 2023 acest lucru nu s-a rezolvat. O chestiune simplă, care ține până la urmă de o fărâmă de umanitate, dincolo de legi și convenții, a lăsat statul român indiferent, nepăsător la nevoile cetățenilor de care trebuia să aibă grijă. Bunăoară, puține instituții au, în acest moment, facilități pentru persoanele cu dizabilități, deși ele nu necesită fonduri exorbitante, doar bun simț și grjă față de semeni. De exemplu, banalele rampe de acces, ca să ne referim doar la o chestiune simplă, nu există nici astăzi în toate instituțiile statului, iar de multe ori au fost făcute pentru a fi bifate nefiind funcționale, la cât de abrupte și neutilizabile sunt. Au trecut 17 ani de la adoptarea legii nr. 448 din 6 decembrie 2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap fără să fie respectată. Oare de câți ani mai are nevoie statul român?

Bogdan: „Am scleroză multiplă și am fost reevaluat în fiecare an, deși este o boală autoimună, fără vindecare, fără tratament”

Una dintre persoanele cu dizabilități, care încearcă să se descurce în România, Bogdan P. ne semnalează faptul că în orașul în care locuiește îi este imposibil să meargă la oficiul poștal, așa cum îl îndeamnă astăzi autoritățile pentru a-și ridica cupoanele oferite cu atâta generozitate de stat, sau pentru orice altă problemă.

„Eu sunt o persoană cu handicap grav și vă pot spune că Legea 448/ 2006 este o mizerie. Este o lege dată doar pentru că am fost obligați de Europa. Am scleroză multiplă și am fost reevaluat în fiecare an, deși este o boală autoimună, fără vindecare, fără tratament. Am fost angajat, iar din acest motiv nu mi s-a dat însoțitor, pentru că sunt „căpos” și am vrut să muncesc. Șofez, mă deplasez doar cu mașina personală. În plus, nici concetățenii noștri nu au mai multă grijă față de persoanele cu dizabilități. Mama păzea cu o oră înainte de a sosi de la serviciu locul special de parcare pentru a nu fi ocupat de oameni care nu se gândesc la faptul că pentru mine este un calvar să parcurg cinci metri. Comunismul, dar și ultimii 30 de ani, ne-au distrus, ca națiune. Îl rog pe domnul ministru Boloș, care a urmat și facultatea de teologie, să-mi spună cum se deplasează o persoană cu handicap fizic să-și recupereze banii pe care îi promite. O grămadă de oficii poștale nu au rampe de acces măcar. Eu stau în Câmpina, iar dacă vreau să merg la poștă îmi este imposibil pentru că nu am cum să urc”, ne spune Bogdan, care se chinuie zilnic să trăiască în România, pentru că statul nu îi este prieten.

El nu mai este evaluat din anul 2018, de când a primit certificat de handicap grav fără revizuire. Din păcate, din anul 2021 nu a mai putut să lucreze, motiv pentru care a ieșit la pensie și pentru că pensia lui depășește cu 38 lei marea sumă de 2000 de lei nu beneficiază de „faimoasele carduri pentru plata energiei electrice și a gazului”. Dar nu se plânge, spune că marele necaz este atunci când are nevoie de diverse instituții de stat, dar este imposibil să se descurce singur.

La fiecare doi ani trebuie să meargă la Comisia de pensionare, astfel încât să beneficieze în continuare de faimoasa pensie de 2038 lei. Cu toate că a fost extrem de dificil să meargă la serviciu, iar până în 2021 a reușit sa aibă o vechime neîntreruptă de 32 de ani.

O tănără oarbă nu a fost lăsată în Parlamentul României însoțită de câinele ghid

Bogdan este preocupat de toate persoanele care au aceleași probleme ca și el. Colega de facultate a fiicei sale, o tănâră fără vedere, care este ajutată de un câine ghid, nu a fost primită în Palatul Parlamentului cu câinele, atunci când a încercat să-și găsească un loc de muncă, deși în lumea civilizată nu ar fi existat această problemă. Și poate nici în alte instituții ale statului, mai puțin Parlamentul României, cea mai democratică instituției a oricărei țări.

Exemplul lui Bogdan este unul din sutele de mii din România. Judeţul Prahova în care locuiește Bogdan este pe locul doi în țară la numărul persoanelor cu handicap, cu un număr de 37.836 de persoane.  Potrivit  Autorităţii Naţionale pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilităţi, Copii si Adopţii (ANDPDCA), la 31 decembrie 2019, numărul persoanelor cu dizabilităţi era de 846.354 de persoane.

Ce legi încalcă autoritățile din România în fiecare zi

  1. Legea 448 din 6 decembrie 2006 (republicată) privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap. Adică, deși a fost aprobată în 2006, la doar un an a fost modiciată prinOrdonața de urgență a Guvernului nr 14/2007 pentru modificarea și completarea Legii nr. 448/2006.
  2. Legea nr. 221 din 11 noiembrie 2010 pentru ratificarea Convenţiei privind drepturile persoanelor cu dizabilităţi, adoptată la New York de Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite la 13 decembrie 2006, semnată de România la 26 septembrie 2007.
  3. Legea nr. 7/2023 privind susţinerea procesului de dezinstituţionalizare a persoanelor adulte cu dizabilităţi şi aplicarea unor măsuri de accelerare a acestuia şi de prevenire a instituţionalizării, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative
  4. Legea nr. 232/2022 privind cerinţele de accesibilitate aplicabile produselor şi serviciilor
  5. Legea nr. 8 din 24 ianuarie 2016 privind înființarea mecanismelor prevăzute de convenția privind drepturile persoanelor cu dizabilități
  6. Legea nr. 197 din 1 noiembrie 2012 privind asigurarea calităţii în domeniul serviciilor sociale

Ce regulamente nu se aplică în România

Pe site-ul Autorității Naționale pentru Protecția drepturilor Persoanelor cu Dizabilități, din subordinea ministerului Muncii și Solidarității Sociale sunt precizate mai multe acte normative privind „Accesibilizări pentru persoanele cu dizabilități”, care, desigur, nu se respectă, după cum reclamă chiar cei care ar fi trebuit să fie beneficiarii acestor norme, și anume:

  1. Normativ privind adaptarea clădirilor civile și spațiului urban la nevoile individuale ale persoanelor cu handicap, indicativ NP 051 – 2012 – Revizuire NP 051/2000
  2. Ghid de bună practică privind accesibilitatea la locul de muncă a persoanelor cu handicap
  3. Ghid privind adoptarea măsurilor specifice pentru accesul persoanelor cu handicap la monumentele istorice, indicativ GP 088-03

Ce drepturi au persoanele cu dizabilități. În Romania, multe doar pe hârtie

Convențiile internaționale, transpuse cu chiu cu vai și în legislația din România, stabilesc foarte clar care sunt drepturile persoanelor cu dizabilități. Desigur, după cum am văzut, și se și știe de atîta vreme, în România legile sunt facultative. Nu toate, doar cele care privesc drepturile cetățenilor.

Bunăoară, Legea nr. 221/2010 pentru ratificarea Convenţiei privind drepturile persoanelor cu dizabilităţi, adoptată la New York de Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite şi semnată de România la 26 septembrie 2007 „marchează trecerea de la modelul medical al dizabilității la un model social bazat pe drepturile omului”, după cums e precizează pe site-ul ministerului Muncii.

La ce se referă:

  • La barierele din societate, care ar trebui să fie preocuparea statului, care împiedică persoanele cu dizabilități să participe activ în cadrul societății – să participe la activități sociale, culturale, sportive, artistice.
  • La garantarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului pentru persoanele cu dizabilităţi.
  • La respectarea acelorași drepturi ale omului ca în cazul oricărei alte persoane
  • La aceleași oportunități ca toțic etățenii unei țări, să nu fie discriminate în niciun domeniu
  • La dreptul de a fi integrat în comunitate
  • La lipsa unor tehnologii şi dispozitive asistive
  • La atitudinile negative ale oamenilor faţă de dizabilitate
  • La asiguraea unei viați independente, care presupune autonomie, posibilitatea de a te mișca singur, de a petrece timp liber si recreativ

Iată ce cuprinde un alt document care ar fi trebuit să fie respectat până în acest moment, și anume „Normativul privind adaptarea clădirilor civile și spațiului urban la nevoile individuale ale persoanelor cu handicap, indicativ NP 051 – 2012 – Revizuire NP 051/2000:

  • amenajarea și conformarea căilor de acces pietonale
  • rampe de acces pietonele între trotuar și carosabil
  • stații pentru transport în comun urban
  • conformarea scărilor
  • conformarea rampelor
  • echipamente destinat circulației – ascensoare, platforme, scări și trotuare rulante
  • intrări în clădiri
  • clădiri de interes și utilitate publică adaptate nevoilor individuale – săli de spectacole, de clasă, de conferințe, de evenimente, de simpozioane

Teoretic, există soluții pe care le indică exact ministerul care ar trebui să se îngrijească să fie regăsite practic. Iată câteva „Exemplificări de accesibilizare a mediului fizic”, dar perfect posibile și la îndemână pentru orice instituție a statului, recomandate de ministerul Muncii și Solidarității.

Au existat în România ultimelor decenii mai multe strategii, regulamente și convenții pentru ca țara noastră să se alinieze la normele internaționale, fără însă prea mare succes. Iată că în acest moment, pe site-ul ministerului Muncii și Solidarității apare o nouă strategie națională privind drepturile persoanelor cu dizabilități, pentru perioada 2021-2027, care, la fel ca precedentele documente, își propun același obiective – să li se repecte drepturile și libertățile persoanelor cu dizabilități, ceea ce pare pentru România mai complicat decât să inițieze un zbor pe Marte. Afăm că autorităților române le-a venit în ajutor chiar și Banca Mondială, care a oferit asistență tehbnică Românie într-o chestiune atât de importantă precum dorința de a asigura un trai decent persoanelor cu dizabilități. Ar fi râs, dacă  nu ar fi de plâns. Și ca penibilul să fie complet, iată câte instituții au contribuit la marile strategii naționale, așa cum sunt listate ele pe site-ul oficial al ministerului – Autoritatea Națională de Management al Calității în Sănătate, Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă, Administrația Națională a Penitenciarelor, Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială, Avocatul Poporului, Casa Corpului Didactic, Centre Județene de Resurse și Asistență Educațională, Consiliul Național al Audiovizualului, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, Direcții Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului, Inspectoratul General pentru Imigrări, Institutul Național pentru Sănătatea Mamei și Copilului, Inspectorate Școlare Județene, Ministerul Educației și Cercetării, Ministerul Fondurilor Europene, 3 Ministerul Sănătății, Ministerul Tineretului și Sportului, Serviciile de Autoritate Tutelară (cu sprijinul Instituțiilor Prefectului).

Este limpede că în societatea românească există probleme mari, în acest moment,  în privința drepturilor și libertăților persoanelor cu dizabilități. De pildă, o altă instituție care ar trebui să vegheze ca persoanele cu dizabilități să nu fie discriminate este chiar Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminări, care nu dispune nici măcar de personal specializat în fiecare județ, darămite să răspundă promt la nedreptățile la care sunt supuse acestea.

Felul în care ne purtăm cu persoanele cu dizabilității, cu copiii abandonați, cu animalele sălbatice sau de companie, cu bolnavii, arată ce fel de societate suntem – una europeană, democratică, în care omul este pus în centrul preocupărilor, sau una autocratică, rudimentară, cu mentalități de ev mediu? Au trecut 30 de ani de la căderea comunismului și pare că nu am învățat să ne respectăm și nici să avem grijă de persoanele vulnerabile. Iar sintagma din anii 90 – „omul mai presus de lege” s-a transformat în „legea, jungla, interesele, mai presus de cetățean”.

You may also like

Leave a Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai recente

Actualitate

Economie

Stiinta

@2023 – Expres Magazin. Toate drepturile, rezervate.