Faptul că s-au descoperit cazuri de pacienţi perfect conştienţi, deşi aflaţi de ani de zile în comă, a tulburat atât opinia publică, cât şi comunitatea medicală. Întrebarea-tabu, pe care mulţi au căutat s-o ocolească, s-a ivit de la sine: şi dacă, în decursul timpului, mii de oameni au fost decuplaţi de la aparatele vitale, crezându-se că au pornit pe un drum fără întoarcere, când ei, de fapt, îşi dădeau seama că li se taie firul vieţii, fără a putea să se apere?

Raspunde la întrebări prin intermediul…gândurilor

Specialişti de la Medical Research Council – Cambridge University şi de la Universitatea din Liège (Belgia) s-au confruntat cu un caz uimitor: un pacient în vârstă de 29 de ani, care supravieţuise în 2003 unui grav accident de maşină, a putut să le răspundă la întrebări doar cu ajutorul undelor cerebrale! Potrivit publicaţiei „New England Journal of Medicine”, bărbatul din Europa de Est, a cărui identitate nu a fost dezvăluită, nu putea să se mişte, nici să vorbească, fiind considerat în stare vegetativă. La un moment dat, neurologului britanic Adrien Owen i-a trecut prin cap să-i măsoare activitatea cerebrală printr-o tehnică numită „imagistică prin rezonanţă magnetică funcţională” (RMN funcţional).

Mare le-a fost şocul participanţilor la studiu când la întrebări simple, precum „Tatăl tău se numeşte Thomas?”, în creierul pacientului se activau aceleaşi zone ca în cazul persoanelor sănătoase. Mai exact, pentru a răspunde afirmativ, tânărul conectat la aparate a fost rugat să se gândească la un joc de tenis, adică la o activitate care implică mişcare. Pentru a răspunde negativ, trebuia să se gândească la o plimbare prin casă şi să vizualizeze tot ce ar fi putut să se afle în camere.

„Am rămas perplecşi când am văzut rezultatele scanărilor efectuate pe acest pacient. El a fost capabil să răspundă corect la întrebări şi a făcut acest lucru prin simpla modulare a gândurilor sale, care au fost ulterior decodate prin tehnica RMN funcţional”, a explicat Adrien Owen. Entuziasmaţi, experţii au extins studiul la alte 23 de persoane aflate în stare vegetativă, descoperind uluiţi că şi câteva dintre ele au fost capabile să genereze gânduri şi să creeze modele de gândire, astfel încât să fie citite de scanner. S-a dovedit astfel că suferinzii erau conştienţi, deşi în incapacitate de a se mişca sau de a comunica verbal.

 Pacienţii şi-ar putea decide singuri eutanasierea

Plecând de la studiul britanico-belgian, neurologul Audrey Vanhaudenhuyse a tras concluzia că persoanele aflate în comă „ar putea fi astfel întrebate despre durerile lor”, deşi „nu toţi pacienţii în stare vegetativă sunt conştienţi”. Tehnica scanării creierului le-ar putea permite totodată celor care au suferit traumatisme cerebrale „să îşi exprime sentimentele şi să răspundă ei înşişi unor întrebări dificile, precum cea referitoare la eutanasie”, a completat profesorul universitar Steven Laureys.

 Cazuri de reveniri incredibile

Uimitoare sunt însă nu doar cazurile de pacienţi comatoşi care reuşesc să comunice cu ajutorul gândurilor, ci şi situaţiile în care unii dintre ei îşi revin miraculos. De pildă britanica Emma Ray, din Telford, intrată în comă în urma unui stop cardiac survenit la 10 zile după naşterea mezinului său prin cezariană, şi-a revenit brusc, la capătul a două săptămâni în decursul cărora soţul ei, Andrew, încercase tot ce se poate pentru a o recupera. Îi pusese să asculte gânguritul bebeluşului lor, îi adusese melodiile pe care dansaseră la nuntă, o încurajase pe fetiţa cea mare, Ella, s-o roage pe mami să se trezească, totul fără niciun rezultat.

Abia atunci când, disperat, Andrew i-a spus: „Dacă mă auzi, dă-mi un sărut”, femeia a reacţionat, ţuguindu-şi buzele, ca pentru a-l pupa. După acest moment incredibil, Emma a început să-şi revină, traversând o perioadă în care clipele de luciditate alternau cu starea de inconştienţă. Rezervaţi în privinţa prognosticului, medicii au avertizat că, din cauza neoxigenării creierului pe perioada infarctului, pacienta a suferit o serie de leziuni cerebrale care au determinat pierderi temporare de memorie, posibil reversibile.

Curând, Emma Ray a fost în stare să părăsească spitalul, pentru a urma acasă un tratament care s-o ajute să-şi recapete amintirile. Înaintea ei, în mai 2008, o altă femeie, din Cleveland, Ohio, a avut şi ea parte de propriul miracol. Val Thomas suferise două atacuri cerebrale şi intrase în comă, dar doctorii au recomandat deconectarea de la aparatele care o menţineau în viaţă, pe motiv că are şanse minime să-şi mai revină. Însă când familia a venit să-şi ia rămas bun, inima pacientei a repornit, iar ea chiar a deschis ochii şi a murmurat câteva cuvinte.

„Cred că Dumnezeu avea un alt plan cu mine. Nu ştiu exact despre ce este vorba, dar sunt sigură că îmi va spune”, a declarat ulterior Val Thomas.

23 de ani în stare de legumă, dar perfect conştient

Un caz aproape incredibil s-a petrecut şi-n Zolder (Belgia), unde Rom Houben, supravieţuitor al unui accident de automobil, a stat vreme de 23 de ani (sic!) în ceea ce medicii au considerat a fi comă profundă, când, de fapt, omul era perfect conştient, dar paralizat şi incapabil să vorbească. Şansa lui s-a numit Steven Laureys, un profesor de neurologie care s-a gândit să-i testeze creierul, descoperind cu stupoare că pacientul era treaz şi fusese greşit diagnosticat, în baza scalei internaţionale de comă Glasgow, care măsoară răspunsul vizual, verbal şi funcţiile motorii. Bărbatul a putut să comunice cu salvatorul său cu ajutorul unui computer special adaptat, prin intermediul căruia intenţionează chiar să scrie o carte. El a povestit că, în toţi anii cât a stat ţintuit în pat, a auzit orice cuvânt spus de cei din jur, fără a fi capabil să le răspundă.

„Ţipam, dar nu se auzea nimic”, a declarat Houben, mărturisind că „tot timpul am visat la o viaţă mai bună. Frustrare e un cuvânt prea mic pentru a descrie ce-am simţit”. Şi chiar dacă Rom Houben nu va părăsi probabil niciodată spitalul, povestea sa a dat speranţe familiilor care au rude în situaţii similare. Steven Laureys a subliniat de altfel că mai mult ca sigur există şi alte cazuri asemănătoare în lume, ceea ce face şi mai dificilă opţiunea pentru deconectarea comatoşilor de la aparatele vitale – aşa cum s-a petrecut cu Nancy B. Cruzan, din Missouri, alimentată timp de circa opt ani printr-o gastrostomie şi a cărei hrănire artificială a fost sistată în 1990 după mai multe sentinţe ale tribunalelor sub prezumpţia, susţinută de mărturii, că aceasta ar fi fost voinţa ei. După decuplare, femeia a mai supravieţuit doar 10 zile. În urma ei, persistă totuşi întrebarea: se poate garanta ireversibilitatea comei, când unele funcţii vitale nu au încetat?