Home Religie Sfinţii Arhangheli

Sfinţii Arhangheli

by Ioana Popescu

Pe 8 noiembrie, Biserica prăznuieşte sărbătoarea Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil şi a tuturor îngerilor.

Dumnezeu i-a creat pe îngeri pentru a-I sluji şi a păzi lumea, în special pe om. Deşi sunt nevăzuţi, uneori, când Dumnezeu le îngăduie, se arată unor oameni curaţi sufleteşte sub chipul unor tineri frumoşi, scri ziarullumina.ro

Arhanghelul Gavriil este pomenit mai des în Sfânta Scriptură, în special în Noul Testament. El s-a arătat preotului Zaharia, tatăl Sfântului Ioan Botezătorul, pe când acesta se ruga în Templu, iar Sfintei Fecioare i-a descoperit naşterea Domnului Iisus Hristos. Tot el este cel ce vesteşte femeilor mironosiţe Învierea Domnului din morţi.

La Botez, fiecare dintre noi primim un înger care nu numai că ne ocroteşte, dar ne şi îndrumă spre lucruri bune şi ne învaţă cum să împlinim voia lui Dumnezeu. Toate gândurile bune pe care le avem şi faptele bune pe care le săvârşim sunt inspirate de îngerul păzitor. El caută în toate împrejurările vieţii noastre să ne povăţuiască spre cele bune, însă alegerea este a noastră.

În ziua de 8 noiembrie, ziua îngerilor, ne putem arăta recunoştinţa faţă de îngerul nostru păzitor şi faţă de toţi îngerii prin participarea la Sfânta Liturghie, prin rugăciuni către îngerul păzitor şi prin ocrotirea şi îngrijirea celor mai mici ca noi sau a celor neputincioşi.

You may also like

Leave a Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai recente

Actualitate

Economie

Stiinta

@2023 – Expres Magazin. Toate drepturile, rezervate.