Home Politica Liderul poliţiştilor: Pe zi ce trece se aşterne o dictatură modernă

Liderul poliţiştilor: Pe zi ce trece se aşterne o dictatură modernă

by Ioana Popescu

Demisia Preşedintelui dupa modelul de la Interne, asta a cerut preşedintele SNPPC luni, într-o conferinţă de presă. Potrivit lui Marin Gruia, atât şeful statului cât si premierul Boc ar trebui să-şi depuna demisiile de onoare la fel cum a procedat Vasile Blaga.

„Dacă preşedintele nu mai are nevoie de Ministerul de Interne, şi noi vrem să renunţăm la el ca preşedinte. Nici noi nu mai avem nevoie de el şi vrem să renunţăm. Dacă dumneavoastră nu ne mai vreţi, nici noi nu vă mai vrem”, i-a transmis liderul SNPPC preşedintelui Traian Băsescu, potrivit Mediafax.

Pe de altă parte sindicaliştii resping acuzaţiile şefului statului privind subminarea autorităţii de stat. “Această noţiune presupune un atac armat sau violenţe, niciuna dintre aceste condiţii nefiind însă îndeplinită la protestul de vineri”, a adaugat presedintele SNPPC. „Nicio componenţă prevăzută de Codul penal nu a fost săvârşită. Sunt afirmaţii deosebit de grave şi dacă preşedintele Traian Băsescu nu le va demonstra vom merge până la capăt şi vom face plângere împotriva lui”, a mai adăugat Marin Gruia.

Gruia a ţinut să mai adauge că demisia lui Vasile Blaga din Fruntea Internelor nu face altceva decât sa accentueze criza prin care trece România .”Pe zi ce trece se aşterne o dictatură modernă. România va ajunge într-un colaps social, economic şi politic dacă acceptăm astfel de lucruri”, a spus preşedintele SNPPC, solicitând tuturor românilor, indiferent dacă fac sau nu parte dintr-un sindicat, să iasă în stradă.

You may also like

Leave a Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai recente

Actualitate

Economie

Stiinta

@2023 – Expres Magazin. Toate drepturile, rezervate.