UPDATE.Preşedintele Traian Băsescu va participa, sâmbătă, la seminarul cu tematica "Europa Centrală – Centrul Europei?", organizat în cadrul taberei studenţeşti "Tusvanyos 21", care se desfăşoară la Băile Tuşnad, judeţul Harghita
Anunţul a fost transmis de Administraţia Prezidenţială.Sâmbătă, la dezbaterea despre "Europa centrală – centrul Europei?" urmează să participe şi premierul ungar, Viktor Orban.
Vicepreşedintele Parlamentului European, Tokes Laszlo, a declarat joi la Universitatea de Vară "Tusvanyos", că, dacă o microregiune precum Kosovo şi-a dobândit autonomia, acelaşi lucru ar fi posibil şi în Ţinutul Secuiesc, iar, dacă va fi nevoie, secuimea trebuie să iasă în stradă.
"Kosovo şi-a obţinut independenţa, noi nu am putea să obţinem autonomia?", s-a întrebat retoric Tokes Laszlo.
"Trebuie să ieşim în stradă dacă este nevoie. Dacă trebuie, secuimea are nevoie de un model de tip catalan, dar în acel moment nu veţi mai fi la guvernare (UDMR – n.r.), pentru că am manifesta împotriva voastră", a afirmat Tokes.
Europarlamentarul Tokes Laszlo a mai declarat, joi, la Universitatea de Vară Tusvanyos, de la Băile Tuşnad, că Ţinutul Secuiesc ar trebui să urmeze modelul catalan, afirmând că, aşa cum au ieşit catalanii pe stradă, şi secuii ar putea ieşi în stradă pentru autonomia lor. "Catalanii au ieşit pe stradă. Şi noi am putea ieşi pentru obţinerea autonomiei", a spus Tokes, potrivit Realitatea.net.