România defrişată din anii trecuţi a devenit acum România inundată. Ţara de astăzi se împarte între două realităţi: realitatea bogaţilor şi îmbuibaţilor, şi realitatea săracilor, sau a oamenilor cinstiţi. Furia apelor, care a lovit zilele trecute mai multe comunităţi din ţară, printre cele mai afectate fiind şi cea din Vâlcea a arătat din nou, dacă mai era nevoie, că realitatea celor care fură în continuare din avutul celor mulţi este deformată de o lentilă cu dioptria prost aleasă. Astfel de inundaţii nu s-au mai înregistrat în ultimii 50 – 100 de ani, dar acum, când nimeni nu se aştepta la astfel de fenomene, ele au scos la iveală corupţia din sistem. Hoţii de lemn, dar mai ales firmele care au tăiat zeci de mii de hectare de pădure „înarmate” cu autorizaţii şi derogări speciale de la autorităţile statului, pentru ca, mai apoi, lemnul să fie vândut tot sub formă de buştean prin Austria,
Italia sau prin alte ţări europene au fost încurajate de funcţionari corupţi din statul român. Nu s-a întrebat nimeni de ce alte ţări încurajează importul de lemn şi nu dau voie la defrişări, cum este cazul Austriei sau Franţei, sau de ce există reglementări stricte în acest sens în ţări mult mai dezvoltate decât România, dar se încurajează importul din pădurile ţărilor corupte sau mai puţin dezvoltate, unde încă „se mai poate”.
Nu au venit americanii, austriecii de la Cascade Empire, de exemplu, sau alţi europeni să ne pună pistolul la tâmplă, cerând să tăiem pădurile, dar, cu toate acestea, defrişările din România au atins recordul de trei hectare de pădure tăiate in fiecare oră. A fost suficient, probabil, să fie dată o mită consistentă la cel mai înalt nivel pentru ca, apoi, toate uşile ministerelor şi toate pădurile statului român să fie puse la dispoziţia profitorilor. Aceştia taie cât mai rapid, încarcă lemnul şi, fără a se gândi nici măcar o secundă să dea de lucru românilor, măcar prin prelucrarea primară locală, exportă păduri întregi în fiecare oră. În acest timp, ca într-un banc prost, fabricile de mobilă din România pur şi simplu nu mai au lemn suficient pe care să îl prelucreze şi, ca într-un banc şi mai prost, apa de ploaie nu are unde să se oprească, şi inundă sute de case, lăsând familii întregi
fără agoniseala de o viaţă. Când se va opri acest jaf, no se ştie nici acum, pentru că nici un politician no ia cu adevărat atitudine împotriva fenomenului.
Cu drujba au fost făcute şi mai ales încurcate zeci de vieţi în ultimii ani, iar sinistraţii care dorm acum prin cămine culturale, primării sau pe la vecinii binevoitori, dar şi oamenii care nu vor avea ce să mănânce la iarnă, pentru că toată munca lor din grădină a fost distrusă de viituri ar trebui să le mulţumească guvernanţilor care s-au perindat pe la conducerea ţării în ultimii 25 de ani. Să le mulţumească şi, eventual, să le pună puţin piciorul în piept. Ceea ce nu ştiu mulţi oameni sărmani este că au şi ei, bogaţii, în lumea lor paralelă, în care trăiesc feriţi de griji, o teamă: aceea că, într-o zi, le vor bate la uşă acei oameni pe care i-au nenorocit cu deciziile lor politice, să-i întrebe ce mai fac. Societatea civilă este, din păcate, inexistentă în România, deşi ar fi singura soluţie spre normalizarea situaţiei politice.
Şi, pentru a vă demonstra că există, într-adevăr, oameni care nici măcar nu bănuiesc prin ce trec sinistraţii în aceste zile de groază, vă voi aminti doar celebra iniţiativă legislativă, prin care anumiţi parlamentari ţin cu tot dinadinsul să „încurajeze” turismul prin reglementări speciale pentru construcţiile ridicate în pădure. Nu mai puţin de 38 de deputaţi şi senatori PSD, printre care şi unii din Vâlcea s-au gândit că ar fi bine să se construiască niscaiva case de vacanţă, hoteluri, terenul de tenis şi spa-uri în mijlocul pădurii, normal, cu înlesnirea unor noi defrişări.
Stimabilii parlamentari nu au luat în calcul faptul că România nu duce lipsă de locaţii turistice, pentru că, slavă Domnului, există pe toate drumurile hoteluri şi pensiuni, nu este nevoie să se construiască altele noi, în inima pădurilor, dar pur şi simplu nu văd prin ochelarii lor opaci faptul că, din cauza infrastructurii slabe şi a problemelor de corupţie, turismul românesc este de mulţi ani pe butuci. Litoralul are suficiente hoteluri, ba poate chiar prea multe pentru nişte turişti atât de puţini, dar lipsesc, în schimb, plajele, mâncate de valuri, sau o strategie coerentă prin care să putem atrage şi turişti străini, nu doar pe cei câţiva salariaţi amărâţi din România care îşi mai permit să îşi petreacă concediul pe litoral sau la munte. În loc să conceapă o strategie prin care să fie reabilitate şi redate circuitului turistic locaţiile aflate în prezent în paragină, să fie creată o imagine
bună a ţării în exterior şi pentru atragerea unor turişti străini, guvernanţii se preocupă cum să îşi ascundă noile construcţii în inima pădurilor şi să se retragă liniştiţi acolo, eventual la pensie, pentru a nu mai fă găsiţi de cei afectaţi de deciziile lor din timpul cât erau „activi”.
Potrivit Codului Silvic actual, includerea pădurilor în intravilanul localităţilor este interzisă. La un hectar de pădure, legiuitorul nu permite la această oră decât construcţii de maximum 200 de metri pătraţi. Pentru cei care vor totuşi să aibă case în pădure, condiţiile sunt stricte. Trebuie să cumpere un teren de trei ori mai mare şi de cinci ori mai scump decât cel pe care construieşte, pe care să îl reîmpădurească. Nici actualele condiţii nu au putut împiedica, totuşi, tăierile ilegale, iar înlesnirile nu ar face decât să le dea apă la moară celor care consideră că nu s-au luat destule comisioane din furtul pădurilor, până acum. Abia după ce iniţiativa a fost amendată de mass-media Guvernul a decis să nu mai susţină ideea plecată, de fapt, din „sânul” puterii, pericolul fiind, aşa cum au avertizat specialiştii, grava afectare a stabilităţii fondului forestier şi chiar a versanţilor
muntoşi, fiind cunoscut faptul că îndepărtarea pădurii duce la alunecări de teren, avalanşe, viituri şi secarea izvoarelor de apă. În plus, în majoritatea judeţelor, inclusiv la Vâlcea ar trebui să crească, nu să scadă suprafaţa împădurită. Ce mai contează, totuşi, o pădure în minus în România, când majoritatea parlamentarilor au deja case pe Coasta de Azur? Ce dacă sinistraţii dorm prin cămine culturale? Cine i-a pus să locuiască pe malul apei? Păi, aşa le trebuie, dacă nu s-au gândit din timp să lipească afişe electorale şi să candideze la Parlament sau la scaunul de la Cotroceni! Dacă făceau asta ehei, de mult aveau şi ei casă în Franţa sau Italia, nu mai stăteau prin cătunul Atârnaţi, să piardă timpul…
